Taxă pentru coletele non-UE cu valoare declarată sub 150 euro. Solicitarea ARMO

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Cumpărături online / FOTO: Freepik
Cumpărături online / FOTO: Freepik
Asociaţia Română a Magazinelor Online (ARMO) solicită Guvernului taxarea coletelor non-UE cu valoare declarată sub 150 de euro, introducerea controalelor sistematice pentru respectarea standardelor de siguranţă şi etichetarea produselor importate şi aplicarea tratamentului echitabil între comerţul online local şi platformele asiatice

ARMO îşi exprimă dezamăgirea cu privire la faptul că Guvernul ezită să adopte măsurile necesare pentru combaterea concurenţei neloiale a platformelor de comerţ electronic asiatice şi pentru protejarea consumatorilor români.

"În prezent, mii de comercianţi locali care îşi plătesc corect taxele şi respectă legislaţia de protecţie a consumatorului sunt penalizaţi, fiind obligaţi să concureze cu importuri masive de produse subevaluate şi subvenţionate, pentru care nimeni nu îşi asumă răspunderea, de multe ori neconforme cu standardele europene şi adesea de calitate îndoielnică", precizează sursa citată.

Astfel, lipsa unor măsuri ferme face ca evaziunea fiscală să devină mai profitabilă decât respectarea legii, iar acest lucru descurajează investiţiile corecte şi dezvoltarea comerţului online românesc, susţin reprezentanţii asociaţiei.

"Este inacceptabil ca în 2025 Guvernul să tolereze acest fenomen. În timp ce magazinele online locale sunt controlate de autorităţi pentru că le-a scăzut foarte mult cifra de afaceri de la un an la altul, platformele asiatice livrează zilnic milioane de colete fără să achite taxe vamale, fără etichete în limba română şi fără respectarea reglementărilor privind siguranţa produselor. Practic, Guvernul sancţionează firmele corecte şi legitime, iar evaziunea fiscală este încurajată prin lipsa de acţiune", a declarat Cristian Pelivan, director executiv ARMO.

Prin urmare, ARMO solicită Guvernului "taxarea coletelor non-UE cu valoare declarată sub 150 de euro, introducerea controalelor sistematice pentru respectarea standardelor de siguranţă şi etichetare a produselor importate şi aplicarea tratamentului echitabil între comerţul online local şi platformele asiatice".

"În ciuda apelurilor repetate şi a soluţiilor pe care ARMO le-a propus, guvernanţii preferă să sancţioneze şi taxeze companiile româneşti în loc să lupte cu evaziunea fiscală. Acest mod de acţiune va duce la distrugerea companiilor româneşti şi la pierderea locurilor de muncă, favorizând dependenţa faţă de platformele non-UE şi acumularea de către acestea a unei cote de piaţă din ce în ce mai mare. România nu îşi mai poate permite să piardă venituri bugetare şi să îşi expună consumatorii la riscuri, în timp ce comercianţii locali se confruntă cu o concurenţă neloială directă, sub privirea pasivă a autorităţilor", se mai arată în document.

Potrivit asociaţiei, comerţul electronic românesc are un potenţial major de dezvoltare şi de creare de locuri de muncă, însă acest lucru nu poate fi realizat dacă mediul de afaceri corect rămâne dezavantajat în faţa celor care nu respectă regulile.

"ARMO îşi exprimă disponibilitatea de a colabora cu autorităţile pentru găsirea de soluţii tehnice rapide care să asigure protejarea consumatorilor şi susţinerea comerţului online local în faţa concurenţei neloiale", menţionează sursa citată.

Lansată în 2010, Asociaţia Română a Magazinelor Online (ARMO) reprezintă magazinele online din România şi susţine interesele membrilor săi. ARMO a elaborat Codul de Bune Practici ale Magazinelor Online şi un program de atestare a magazinelor online din România, în conformitate cu acest Cod de Bune Practici. ARMO este membră a Ecommerce Europe, singura voce a sectorului de comerţ electronic european, ce reprezintă peste 150.000 de companii prin intermediul asociaţiilor naţionale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Judecător / Foto: Freepik
Carduri sociale
Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
O femeie alimentează mașina la o benzinărie / Foto: Freepik
Energie verde / Foto: Freepik
MIPE schimbă și simplifică obținerea banilor / Foto: Freepik
Abonament la internet
Pașapoarte

Pașapoartele românești se schimbă radical din septembrie

Guvernul a adoptat o hotărâre prin care schimbă atât...

ROBOR la trei luni crește
Sticle cu vin / Foto: Freepik
Oleoductul Drujba a fost închis
Ministerul Finanțelor
Banii din fondurile europene sunt puși la adăpost
Panou, Anghel Saligny / Foto: Tribuna
UAT-urile și locatarii vor plăti mai puțin pentru anveloparea blocurilor / Foto: Gabriel / Flickr
Bucharest City Tour”
Gaze naturale / Foto: Freepik
ANAF

Vacanţe la mare cu până la 60% mai ieftine. Află detalii

Cea de-a 47-a ediţie a programului "Litoralul pentru...

Freepik.com
Foto: Freepik.com
Freepik.com

Spotify scumpește abonamentele şi anunţă noi servicii

Spotify va majora prețurile pe măsură ce investește în...

Bani. Freepik.com
Rafinărie / FOTO: Freepik
Bursa de la București / FOTO: Facebook
AI. Freepik.com

pixel