Calendar complet SAF-T 2026. Datele-limită pe care firmele nu le pot rata
Începând cu anul 2026, fișierul...
Transportatorii consideră că proiectul este ”o formă mascată de a face concurenţă neloială taximetriştilor, cu nerespectarea mai multor legi în vigoare”.
Ei afirmă că proiectul de lege pentru care au făcut lobby companiile va genera discriminări ”grave şi nelegale”.
”Practic, aceeaşi activitate – cea de transport rutier de persoane, în regim de taxi - se doreşte a fi reglementată prin două legi diferite: una pentru cei cu maşini galbene, inscripţionate, care-i obligă pe taximetrişti să respecte foarte multe reguli şi să plătească multe taxe, iar cealaltă pentru oricine vrea să facă aceeaşi activitate, dar fără niciun fel de restricţie, nici măcar din punct de vedere al fiscalizării”, arată COTAR într-un comunicat.
Confederaţia precizează că aşa s-ar traduce legea pentru „ridesharing”, că ar fi o altă activitate de taximetrie, denumită impropriu altfel.
”Pe de altă parte, cerem autorităţilor să respecte legea şi în privinţa traficului de influenţă, pentru că vedem cum se face lobby, fără niciun fel de problemă pentru cei care deja declară oficial – având funcţii publice importante - că intervin în influenţarea Legiuitorului, în favoarea firmelor beneficiare de schimbarea legislaţiei”, adaugă transportatorii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Începând cu anul 2026, fișierul...
Administraţia Naţională de...
Autoritatea de Supraveghere Financiară a adoptat și...
Ungaria și Slovacia se...
Gigantul minier australian BHP...
Rata anuală a inflației a ajuns...
Noua lege privind organizarea...
Liderii celor patru partide din...
Omniasig Vienna Insurance Group...
ASF schimbă regulile pentru prospectele fondurilor de...
Moneda națională a înregistrat...
Curtea Constituțională a...
O parte dintre dificultăţile...
Liderii coaliţiei de guvernare...
Resursele de energie primară...
Persoanele fizice autorizate...
Declarațiile premierului Ilie...
Vremea se va răci considerabil în București în...
Statele Unite ar putea...
Inteligență artificială pe...
Președintele Consiliului...
Astăzi, la sediul Ministerului...
Guvernul se pregătește să investească aproape un miliard...
Ziua de luni, 16 februarie,...
Producătorii auto japonezi și britanici își exprimă...
Alegerea între IRCC și ROBOR nu este doar o chestiune...
Informaţii utile pentru contribuabili.
Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...