Transferul unor atribuții de la ANPC la BNR. Asociație: BNR este incompatibilă

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Banca Națională a României / Foto: BNR
Banca Națională a României / Foto: BNR
Asociaţia Credere se opune transferului de atribuţii, în domeniul protecţiei consumatorilor de servicii financiare, de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) către Banca Naţională a României (BNR), informează asociaţia într-un comunicat remis vineri AGERPRES.

"Potrivit surselor oficiale consultate de Credere, Banca Naţională a României depune eforturi la nivel guvernamental pentru preluarea atribuţiilor în domeniul protecţiei consumatorilor. Informaţia este mai mult decât surprinzătoare, în contextul în care
Banca Naţională a României a renunţat, voluntar, la toate atribuţiile care îi reveneau pentru protejarea intereselor economice ale clienţilor bancari. Renunţarea voluntară a fost facilitată prin adoptarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 174/2008, ANPC devenind prin acest act normativ singura autoritate competentă să sancţioneze derapajele instituţiilor de credit în domeniul protecţiei consumatorilor", susţin reprezentanţii asociaţiei în comunicat.

Aceştia susţin că până la adoptarea OUG 174/2008, BNR a avut competenţe în domeniul protecţiei consumatorilor, dar nu a luat poziţie împotriva clauzelor abuzive existente în contractele de credit din acea perioadă, bancherii declarând că respectivele contracte erau avizate de către banca centrală. Opinia BNR pe subiectul clauzelor abuzive s-a făcut auzită şi mai clar în anul 2013, guvernatorul Mugur Isărescu declarând că respectivele clauze, chiar şi interzise prin lege, trebuie asumate de către clienţi, afirmă Credere.

"În calitate de asociaţie reprezentativă a consumatorilor de servicii financiar-bancare, Credere consideră acţiunile şi conduita Băncii Naţionale a României drept incompatibile cu domeniul protecţiei consumatorilor. Demersul BNR nu poate fi susţinut de către Credere, scepticismul planând asupra capacităţii băncii centrale de a gestiona un domeniu pe care l-a dispreţuit, susţinând consecvent interesele industriei bancare în detrimentul intereselor consumatorilor, poziţionându-se în afara sferelor de echilibru", mai spun reprezentanţii Credere.

În ce monedă se ÎMPRUMUTĂ românii? Cifre surprinzătoare

Asociaţia consideră că singura soluţie optimă este reprezentată de întărirea ANPC, fapt care nu poate fi realizat decât prin eforturi susţinute ale Ministerului Economiei.

Potrivit sursei citate, niciun cabinet guvernamental, până la acest moment, nu a realizat demersurile necesare pentru a acoperi lipsa de personal de la nivelul ANPC, profesionalizarea angajaţilor, deficienţele pe partea de logistică, majorarea salariilor pentru funcţiile de execuţie sau creşterea amenzilor, absolut infime pentru întreprinderile mari care nu respectă dispoziţiile din domeniul protecţiei consumatorilor.

"Ne exprimăm încrederea că această poziţie publică va fi asumată de către factorii decizionali, în speranţa că protecţia consumatorilor va reprezenta cu adevărat o prioritate şi pentru România, astfel cum prevede Tratatul de Funcţionare a Uniunii
Europene", se mai arată în comunicat.

Asociaţia Credere pentru Informarea, Consilierea şi Educarea Consumatorilor a fost înfiinţată în anul 2018, la iniţiativa unui grup de consumatori care în ultimii 11 ani s-au implicat activ în demersuri ce au avut drept obiectiv protejarea intereselor consumatorilor de servicii financiar-bancare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...


pixel