Transferuri bancare instant cu costuri minime, o nouă lege propusă pentru spațiul Uniunii Europene

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Bancomat
Bancomat
O nouă lege europeană ar putea schimba modul în care oamenii realizează tranferurile de bani.

Oficialii europeni au ajuns la un acord legislativ prin care vor obliga băncile și companiile care oferă servicii de transferuri de bani să grăbească efectuarea acestor operațiuni până la 10 secunde.

Legea, propusă în urmă cu aproximativ un an de către Comisia Europeană, destinată tuturor persoanelor care dețin un cont bancar, se află încă în discuții și poate avea modificări. Aceasta vizează atât transferurile naționale cât și cele internaționale.

Alte condiții importante includ ca transferurile realizate în țările din Uniunea Europeană, cele din zona euro cât și din zona non-euro, vor trebui să nu aibă costuri suplimentare și să se efectueze în orice moment al zilei.

Consiliul European și Parlamentul European au convenit că noile norme vor intra în vigoare mai rapid în zona euro și mai lent în zona non-euro, care are nevoie de mai mult timp pentru a se adapta, arată CE într-un comunicat.

Unul dintre efectele acestei măsuri este reprezentată de presiunea care se va pune asupra depozitelor băncilor și companiilor financiare care realizează aceste transferuri.

Astfel, va crește competitivitatea între băncile și companiile care oferă aceste servicii. Totuși, de acest beneficiu, adus de noua măsură la nivel european, cel mai mult se vor bucura atât clienții cât și comercianții, achiziționând bunuri la prețuri mai mici bunurile sau serviciile dorite.

Transferurile instante de bani sunt aplicate deja în multe țări ale lumii. La nivel european doar 13% dintre bănci care oferă servicii de transferuri de bani au implementat această metodă, arată Reutes.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

e-Factura
Foto: pexels.com
Hacker. Freepik.com
Freepik.com
Banca Națională a României
Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Șofer / sursa: Freepik.com
Agricultura. Foto: Freepik.com
Shein / Foto: Dick Thomas Johnson / Flickr
Semnare contract

Demers pentru modificarea sistemului drepturilor de autor

IMM România susţine introducerea unui colector unic, a...

Dosar ANAF. foto: Freepik.com
Bani. Foto: Freepik.com
Fermierii vor fi mai protejați / Foto: Freepik
Petrol / FOTO: Freepik
Lingouri și monede de aur / sursa foto: Freepik.com

Aurul a trecut pragul de 650 lei/gram

Leul a încheiat ședința de miercuri în ușoară scădere...

Sedinta de Guvern

Ce decide Guvernul Bolojan în prima şedinţă din 2026

Proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței...

Oameni pe stradă
Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Foto: Mihai Ciobanu
TAROM

Bogdan Costaş, director general interimar al TAROM

Consiliul de Administraţie al TAROM a decis numirea lui...

Cumpărături online / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Foto: DRDP Brasov
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro

pixel