Transportatorii ameninţă că vor bloca România. COTAR: Impunerea unor roviniete de 6 ori mai scumpe va distruge economia!

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Camion in trafic
Camion in trafic
"Renegociaţi PNRR sau blocăm România!", transmit cei de la COTAR - Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România.

"Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (C.O.T.A.R.), A.P.T.E.2002, A.P.U.L.U.M, cer încă o dată renegocierea de urgenţă a Planului Naţional pentru Dezvoltare şi Rezilienţă (PNRR)! Impunerea unor roviniete de 6 ori mai scumpe din 2026, apoi de cel puţin 16.250 de euro pe an, din 2035, ne va duce la faliment şi va distruge economia României! La acestea se vor adăuga şi alte scumpiri, taxe şi impozite.

Rovinieta va costa cel puţin 7.050 pentru un camion nou, foarte puţin poluant, Euro VI, peste 3 ani, apoi va ajunge la cel puţin 16.275 de euro pe an, din 2035, tot pentru un camion Euro VI. Pentru un camion electric, nepoluant, transportatorii vor plăti doar jumătate din preţ, deşi se presupune că fiind nepoluant nu mai e necesară plata unei roviniete care acoperă costurile poluării! Acest proiect de lege a fost impus prin PNRR, dar cineva l-a scris cu scopul de a falimenta toţi transportatorii şi de a genera foamete.

Ministerul Transporturilor i-a invitat pe reprezentanţii asociaţiilor profesionale la o simulare de dezbatere publică post factum, iar astăzi mai sunt invitaţi la încă una. Niciodată nu s-a mai întâmplat ca transportatorii să fie invitaţi pentru dezbatere publică doar ca să fie puşi în faţa faptului împlinit, după ce deja îi este impusă României transpunerea în legislaţia naţională, din iunie, a unor modificări substanţiale în sistemul de taxare, cu stabilirea unor costuri de 15 ori mai mari pentru a putea face transport de marfă.

Preţul rovinietei va creşte pentru România de la 1.200 la 7.050 de euro, din 2026, pentru camioane Euro VI, dar vor fi creşteri mult mai mari la camioanele Euro V şi Euro IV. În România nici măcar nu sunt camioane Euro VI acum. Ceea e se doreşte a fi legiferat în această vară va genera falimente în lanţ şi colaps economic, dar asta înseamnă şi foamete şi revolte sociale grave, pentru că se vor întrerupe lanţurile de aprovizionare. Niciun transportator nu-şi va permite să plătească taxele impuse prin PNRR.

Preţurile produselor ar creşte de 10 ori la raft şi oricum nu le va putea cumpăra nimeni, deci şi magazinele vor da faliment. Nu este vorba doar despre transportatori, ci de toată România.

Primul apel a fost făcut de asociaţiile patronale ale transportatorilor în luna martie a acestui an. Guvernul "a pus batista pe ţambal" şi după două luni de tăcere inteligentă, vine acum să urgenteze votul unei legi absurde în Parlament. Nu a ţinut cont nimeni de ceea ce am spus clar şi răspicat toţi cei care vom fi falimentaţi de nişte taxe imposibil de suportat, pe care cineva le-a scris dând copy/paste din documentaţia Austriei, deşi statul român a plătit un aşa-zis "studiu" pentru a stabili valorile rovinietelor.

"Nu s-a ţinut cont de diferenţele majore între România şi Austria, ci s-au introdus taxe ca şi cum am fi o ţară din spaţiul Schengen, cu foarte mulţi kilometri de autostradă şi salariul minim pe economie 3,000 de euro net pe lună. Nu ne-a întrebat nimeni nimic, nu ne-a chemat măcar să ne explice cum anume s-a transpus o directivă europeană în legislaţia românească, pentru că la baza acestei transpuneri trebuie să stea o analiză completă a tuturor factorilor, o evaluare făcută de profesionişti. În mod normal, dacă ni se impun astfel de taxe, ar trebui să se aplice după ce România ajunge la nivelul Austriei - care a fost luată drept exemplu, când s-au calculat noile tarife pentru transportatori - dar să ne lase mai întâi măcar 5 ani să producem şi să câştigăm la fel ca austriecii, pentru că după 5 ani am putea plăti noile roviniete", a declarat Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.

Vinieta în Bulgaria pentru un camion de 40 de tone ar ajunge la 10.000 euro pe an, pentru aceeaşi distanţă, iar în Ungaria la 26.000 de euro, potrivit simulării pe care a prezentat-o Ministerul Transporturilor. Dar Ungaria a respins ajutorul UE prin PNRR şi a renegociat multe dintre taxele impuse sub masca ajutorului. Dacă se vor aplica astfel de taxe, toate mărfurile de import se vor scumpi de peste 10 de ori, la raft. Nici exporturi nu se vor mai putea face, pentru că preţul cu transport inclus va fi necompetitiv pe pieţele externe.

Scumpiri vor fi şi pentru autoturisme. În rovinieta pentru autoturisme se introduce clasa de poluare, iar preţul rovinietei va creşte de la 28 la 38 de euro în 2026 şi la 46 de euro în 2035, dacă maşina este Euro VI. Rovinieta pentru camioane creşte de la 1.210 euro/an (camioane grele) la 7.050 euro în 2026 şi 16.275 euro în 2035 pentru un parcurs de 100.000 kilometri/an şi norma de poluare Euro VI. Simularea de tarif este valabilă la traseul pentru autostradă, calculul pentru folosirea Drumului Naţional fiind la valoarea de 50%. Termenul impus tot prin PNRR pentru transpunerea în legislaţia naţională a acestor modificări este vara anului 2023 pentru, iar pentru aplicarea efectivă este 2026", transmite COTAR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contor gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Alexandru Nazare
Panou fotovoltaic
Parc de baterii
S&P Global

S&P retrogradează Franța la A+ pe fondul riscurilor fiscale

S&P Global Ratings a tăiat, printr-o acțiune...

Blocul unde are loc incendiul
Militari / Foto: Ministerul Apărării din Germania
Semnare contract. Foto: Pexels.com
Gaze cu efect de seră / Foto: Freepik
Blocul din Rahova unde a avut explozia din cauza unei acumulări de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
Licitație ANAF pentru lucruri confiscate
Rafael Mariano Grossi, directorul general AIEA, la centrala nucleară de la Zaporojie / Foto: AIEA

AIEA: Reparații în desfășurare la centrala ocupată Zaporojie

Lucrările de reparație pentru reluarea alimentării cu...

ArcelorMittal
Banca Naționala a României
Electrovalvă montată pe o țeavă de gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Companii din energie, amendate. Foto: Ron Lach - Pexels
Blocul din cartierul bucureștean Rahova, distru de o explozie provocată de o acumulare de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
Bani și aur
Rezultate pozitive pentru Euroins România
Adrian Nica, șeful ANAF
Contabili / Foto: Freepik

Aurul urcă, încrederea scade – explicația lui Mircea Coșea

Când piețele încep să nu mai aibă încredere în monede,...

Rovinietă
Vot în Parlamentul European
Freepik.com
Cseke Attila
Foto arhiva: Reuters
Flacără la aragaz / Foto: Freepik

Producţia de gaze a României scade, importurile explodează

Producția internă de gaze naturale a scăzut, iar...

ANAF / Foto: DCBusiness

Un nou trend ANAF: decizii de impunere cu sume estimate

Contribuabilii, în multe cazuri, întârzie cu depunerea...


pixel