Un al doilea incendiu în Delta Văcărești

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Este al doilea incendiu din acest an, la această fostă fermă
Este al doilea incendiu din acest an, la această fostă fermă
Administraţia Parcului Natural Văcăreşti anunţă că un al doilea incendiu, însă de mici proporţii, s-a produs în zonă în decurs de mai puţin de 24 de ore şi solicită sprijinul Poliţiei Capitalei pentru monitorizarea permanentă a parcului.

"Al doilea incendiu, de mici proporţii, în decursul a nici 24 de ore în Parcul Natural Văcăreşti. A fost stins de către vizitatori şi pompieri, care au sosit foarte repede. Poliţia a demarat anchetă inclusiv pentru acest incendiu. Solicităm în continuare Inspectoratului Poliţiei Capitalei intervenţia pentru monitorizarea 24 din 24 a parcului", a precizat Administraţia Parcului într-o postare pe Facebook.

Anterior, aceeaşi sursă anunţa că incendiul de luni a afectat zona sud-vestică a parcului.

Incendiile din Australia. Așa va arăta viitorul. Tablou sinistru

"Biologii nu au identificat animale afectate de incendiu la monitorizarea de astăzi. Acum, mamiferele s-au retras în zonele cu vegetaţie intactă, urmând să revină pe suprafeţele afectate de îndată ce vegetaţia se va regenera, după următoarele ploi", preciza ONG-ul.

Luni, în jurul orei 17,00, ISU-BIF anunţa că 11 autospeciale de stingere au intervenit în cazul incendiului din Delta Văcăreşti. Ultimele focare au fost stinse în jurul orei 20,00. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Documente. Freepik.com
Oameni de afaceri / Foto: Freepik

Economia încetinește brusc, IMM-urile cer plan de salvare

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR)...

Casă de schimb valutar

Curs BNR. Cât costă euro și dolarul. Aurul pierde teren

Leul a încheiat săptămâna aproape neschimbat în raport...

TUI
Contabili / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Mașini depozitate parcarea unui port / Foto: Freepik
Neptun Deep / Foto: Captură video RomGaz / OMV Petrom
kathryn ruemmler (C), nevoită să demisioneze de la conducerea departamentului juridic al Goldman Sachs
Autobuz electric

Adrian Negrescu: Piața gazelor, teren fertil pentru speculă

Piața gazelor din România intră într-o zonă de risc...

Birou. Foto: Freepik.com
Uniunea Europeana

UE accelerează reformele pentru a face față Chinei și SUA

O Uniune Europeană mai rapida şi mai eficienta: liderii...

Freepik.com
Foto: Pexels.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Foto: Mihai Ciobanu

Turismul din România e în recesiune tehnică

Turismul în România se află în recesiune tehnică pentru...

Oferta PPC Energie
Freepik.com

Guvernul introduce reguli noi pentru piața de capital

Guvernul a adoptat un proiect de lege care actualizează...

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Foto: Freepik.com
Bani
Aeroport / sursa foto: Freepik.com

Atenționare de călătorie în Franţa

Cod roșu de ploi, inundații și vânt puternic (Furtuna NILS).

SMR
Draoș Pavăl

pixel