Vaccinul a AJUNS în România! Gata, intrăm într-o nouă ETAPĂ

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Chile ocupă primul loc în clasamentul global al dozelor administrate la suta de locuitori", a anunţat marţi pe Twitter executivul din Santiago de Chile.
Chile ocupă primul loc în clasamentul global al dozelor administrate la suta de locuitori", a anunţat marţi pe Twitter executivul din Santiago de Chile.
Primele 10.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 au ajuns în România, vineri, pe cale terestră, fiind aduse cu un camion special care a trecut prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Claudia Ardelean, a declarat pentru AGERPRES că transportul a avut un culoar dedicat de trecere, iar formalităţile de frontieră au fost făcute rapid.

"Camionul a avut un culoar special de trecere, iar de la frontieră se va îndrepta spre Bucureşti", a spus Ardelean.

La frontieră, transportul a fost întâmpinat de către şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat, şi de şeful Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea, dr. Valeriu Gheorghiţă.

Camionul cu primele doze de vaccin alocate României va fi escortat până în Capitală de echipaje ale Poliţiei Rutiere şi Jandarmeriei.

Citește și Bilanț COVID-19. Cifre ÎNCURAJATOARE. Chiar dacă puține teste

Vaccinurile ar urma să ajungă sâmbătă la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino", desemnat Centru naţional de stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19.

Vaccinarea începe duminică în zece spitale de boli infecţioase aflate în prima linie în luptă împotriva COVID-19. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Grafică: Oana Pavelescu
Rafinarie. Foto: Freepik.com
Freepik.com
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Curier. Foto: pexels.com
Casă de schimb valutar
Conducte de gaze / Foto: Freepik
Auto BMW. Freepik.com
Bere. Foto: Freepik.com

Heineken concediază 6.000 de angajaţi

Heineken, al doilea producător de bere din lume, a...

Curtea Constituțională a României, CCR / Foto: George Călin / Inquam Photos
Bon de casă / Foto: Freepik
Foto ilustrativ: Freepik.com

Avertizare DNSC: Emailuri frauduloase în numele OSIM

Alertă de securitate informatică.

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru acest an,...

Banca Naționala a României
Argint / FOTO: Unsplash
Plajă
Întâlnire romantică / Foto: Freepik

Ce beau românii în timpul întâlnirilor romantice

Un român din doi a ales să consume bere în timpul...

Vot in Parlamentul European
Shein și Temu / Foto:Trong Khiem Nguyen / Flickr
Lingouri de aur și argint
Bani
Uzină Ford
Bursa de la New York
CEC Bank
Construcții / sursa foto: Freepik.com
Primar cu tricolorul la piept. Foto: AI Freepik.com

pixel