Vânzarea de terenuri devine problematică din toamnă

Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Terenurile nu se vor mai putea vinde prea ușor
Terenurile nu se vor mai putea vinde prea ușor
O nouă lege care intră în vigoare din luna octombire 2020 impune mai multe restricții la vânzarea anumitor terenuri.

Este vorba despre Legea 175/2020 care aduce noi reglementări pentru vânzarea de terenuri agricole extravilane.

Modificările aduc o serie de restricții la vânzarea acestor terenuri precum, faptul că acestea vor putea fi cumpărate numai de către cei care fac agricultură de cel puțin cinci ani în România sau în cazul în care cineva vrea să vândă un astfel de teren la mai puțin de 8 ani de la achiziționare vor plăti impozit de 80% din prețul de vânzare.

Legea spune că: ”[î]n cazul în care titularii dreptului de preempțiune nu își manifestă intenția de a cumpăra terenul, înstrăinarea prin vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan se poate face către persoanele fizice cu respectarea următoarelor condiții cumulative:

- să aibă domiciliul/reședința situat/situată pe teritoriul național pe o perioadă de cel puțin cinci ani anterior înregistrării ofertei de vânzare;

- să desfășoare activități agricole pe teritoriul național pe o perioadă de cel puțin cinci ani, anterior înregistrării acestei oferte;

- să fie înregistrate de autoritățile fiscale române cu minimum cinci ani anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan”.

Similar, legea stabilește că și persoanele juridice vor avea de respectat, din octombrie, o serie de condiții la cumpărarea de terenuri agricole, respectiv firmele vor trebui să:

- aibă sediul social și/sau sediul secundar situat pe teritoriul național pe o perioadă de cel puțin cinci ani anterior înregistrării ofertei de vânzare;

- desfășoare activități agricole pe teritoriul național pe o perioadă de cel puțin cinci ani anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan;

- prezinte înscrisurile din care să reiasă că, din venitul total al ultimilor cinci ani fiscali, minimum 75% reprezintă venit din activități agricole;

- asociatul/acționarul care deține controlul societății să aibă domiciliul situat pe teritoriul național pe o perioadă de cel puțin cinci ani anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan;

- în cazul în care în structura persoanelor juridice, asociații/acționarii care dețin controlul societății sunt alte persoane juridice, asociații/acționarii care dețin controlul societății să facă dovada domiciliului situat pe teritoriul național pe o perioadă de cel puțin cinci ani anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan.

Aceeași lege mai stabilește și că, atunci când vor dori să vândă un teren agricol achiziționat cu până la opt ani înainte, vânzătorii vor trebui să plătească un impozit de 80% pe ”suma ce reprezintă diferența dintre prețul de vânzare și prețul de cumpărare, în baza grilei notarilor din respectiva perioadă”.

Citește și: Se alocă terenuri pentru tinerii fermieri. Ce condiții trebuie îndeplinite

Cine are dreptul de preemțiune

Legea prevede lista celor cu drept de preemțiune

  • preemptorii de rang I - coproprietarii, rudele de gradul I, soții, rudele și afinii până la gradul al treilea inclusiv;

  • preemptorii de rang II - proprietarii investițiilor agricole pentru culturile de pomi, viță-de-vie, hamei, irigații exclusiv private și/sau arendașii. În cazul în care pe terenurile supuse vânzării se află investiții agricole pentru culturile de pomi, viță-de-vie, hamei și pentru irigații, prioritate la cumpărarea acestor terenuri au proprietarii acestor investiții;

  • preemptorii de rang III - proprietarii și/sau arendașii terenurilor agricole vecine cu terenul supus vânzării;

  • preemptorii de rang IV - tinerii fermieri (persoane cu vârsta de până la 40 de ani);

  • preemptorii de rang V - Academia de Științe Agricole și Silvice «Gheorghe Ionescu-Șișești» și unitățile de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii și industriei alimentare;

  • preemptori de rang VI - persoane fizice cu domiciliul/reședința situat/situată în unitățile administrativ-teritoriale unde este amplasat terenul sau în unitățile administrativ-teritoriale vecine;

  • preemptorii de rang VII - statul român, prin Agenția Domeniilor Statului.

Legea prevede și amenzi pentru cei care nu respectă legea, respectiv acestea se dublează față de cele actuale și sunt cuprinse între 100.000 și 200.000 de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Lingouri de aur / FOTO: Freepik
foto: pexels.com
Sebastian Burduja. Foto: Crisan Andreescu
Date ROBOR

A crescut ROBOR. Veste proastă pentru cei care au credite

Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...

Un tractor ară câmpul / Foto: Freepik

AFM. Încep înscrierile în programul Rabla pentru Tractoare

Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...

Palatul CEC
Germania. Foto: Ingo Joseph - Pexels
Ruble
Ministrul Adrian Câciu / FOTO: Gov.ro
SUA-China / FOTO: Freepik
Banca Naţională a României
Wall Street
Bună dimineața!
Tehnologie avansată / FOTO: Freepik

Suedezii propun asistentul virtual cu ”mii de fețe”

La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...

Centrala Iernut a Romgaz / Foto: Romgaz
Marcel Ciolacu

Guvernul prelungește plafonarea prețului la energie

Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...

Cu mâna întinsă / FOTO: Wikipedia
Copil
Lucrător din industria petrolieră / FOTO: Freepik

Grupul MOL a semnat o înţelegere cu Kazmunaygas

Documentul a fost parafat la Budapesta de Zsolt Hernadi,...

Trenul nou a rămas în gară
Industrie. Foto: Pexels.com
Nvidia / FOTO: Freepik
LM 400 / FOTO: Flichr

Lockheed Martin lansează un nou vehicul spațial

Evenimentul va avea loc, cel mai probabil, în primele...


pixel