Vești bune de la Bursa de la Bucureşti: Principalii indici, în creștere

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Tranzacțiile au mers bine în cursul dimineții
Tranzacțiile au mers bine în cursul dimineții
Bursa de la Bucureşti a deschis şedinţa de vineri în creştere, iar indicele BET, care indică evoluţia celor mai lichide 15 companii, a înregistrat o apreciere de 0,46%, după 50 de minute de la debutul tranzacţiilor. 

Valoarea totală a schimburilor era de 9,36 milioane lei (1,97 milioane euro). Cele mai semnificative tranzacţii au fost consemnate pe titlurile OMV Petrom (1,74 milioane lei), Fondul proprietatea (1,49 milioane de lei), Romgaz (1,35 milioane de lei) şi Transgaz (1,16 milioane de lei).

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, înregistra o apreciere de 0,43%, în timp ce indicele BET-FI al SIF-urilor era în urcare cu 0,74%. BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, era în creştere cu 0,16%.

Citește și Bursa de la Bucureşti deschide în forță. Evoluție pozitivă

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 0,43%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, înregistra o apreciere de 0,38%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Adrian Negrescu: Piața gazelor, teren fertil pentru speculă

Piața gazelor din România intră într-o zonă de risc...

Autobuz electric
Birou. Foto: Freepik.com
Uniunea Europeana

UE accelerează reformele pentru a face față Chinei și SUA

O Uniune Europeană mai rapida şi mai eficienta: liderii...

Freepik.com
Foto: Pexels.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Foto: Mihai Ciobanu

Turismul din România e în recesiune tehnică

Turismul în România se află în recesiune tehnică pentru...

Oferta PPC Energie
Freepik.com

Guvernul introduce reguli noi pentru piața de capital

Guvernul a adoptat un proiect de lege care actualizează...

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Foto: Freepik.com
Bani
Aeroport / sursa foto: Freepik.com

Atenționare de călătorie în Franţa

Cod roșu de ploi, inundații și vânt puternic (Furtuna NILS).

SMR
Draoș Pavăl
Palatul Victoria

Cum vrea statul să aducă banii diasporei în economie

Legea relansării economice introduce un mecanism dedicat...

Ministerul de Finanțe
Carrefour
Bursa de Valori București
Foto: Freepik
Lingouri de aur
Bitcoin / Foto: Freepik
Dan Vardie
 Nevsky Prospekt, Sankt Petersburg / Foto: Pedro Szekely / Flickr
Sediul Organizației Națiunilor Unite / Foto: Maximilian Goldmann / Flickr
Grafică: Oana Pavelescu
Rafinarie. Foto: Freepik.com

pixel