Veselie la Bursa de Valori! O veste bună a ridicat moralul investitorilor

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Primele 20 de minute au fost euforice
Primele 20 de minute au fost euforice
Bursa de la Bucureşti a înregistrat tranzacţii de 15,47 milioane de lei (3,26 milioane euro) în primele 20 de minute de la debutul şedinţei de vineri, la câteva ore după anunţul FTSE Russell care a promovat piaţa de capital din România de la statutul de Piaţă de Frontieră la cel de Piaţă Emergentă Secundară, începând din luna septembrie 2020.

Cele trei companii care vor fi incluse anul viitor în indicii FTSE Russell, Romgaz, Banca Transilvania şi BRD - Groupe Societe General, asigurau mai mult de jumătate din lichiditatea pieţei. Astfel, tranzacţiile cu titluri Banca Transilvania aveau o valoare de 5,76 milioane de lei, cele cu titluri Romgaz - 2,32 milioane de lei iar cele cu titluri BRD - 1,22 milioane de lei.

Bursa a deschis cu creşteri de peste 1% pe majoritatea indicilor.

BET, indicele care arată evoluţia celor mai lichide 16 companii, înregistra o apreciere de 1,07%, indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, consemna un avans de 1,05%, iar indicele BET-FI al SIF-urilor se aprecia cu 0,63%. BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, indica o creştere de 1,01%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a deschis în creştere cu 1,03%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, înregistra un avans de 0,75%. Cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau BVB (+3,88%), Nuclearelectrica (+3,61%) şi Romgaz (+3,01%).

Citește și Bursa de Valori București își schimbă statutul. Mai urcă o treaptă valorică

Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile MedLife (-2,31%) şi Oil Terminal (-1,47%). Furnizorul global de indici FTSE Russell a promovat joi România la statutul de Piaţă Emergentă de la cel de Piaţă de Frontieră, decizia fiind luată după ce ţara s-a aflat timp de trei ani pe lista de monitorizare.

Reclasificarea statutului va intra în vigoare în septembrie anul viitor. România a fost adăugată pe această listă de monitorizare în septembrie 2016. FTSE este lider mondial de clasificare a indicilor bursieri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Freepik.com
Petrol / FOTO: Freepik
Bani. Freepik.com
Fondul Monetar Internațional / Foto: Banca Mondială / Flickr

FMI taie drastic prognoza de creștere a economiei României

FMI a revizuit în scădere estimările privind evoluția...

Guvern. Foto: Mihai Ciobanu
Schimb valutar / Foto: Unsplash

Curs BNR. Leul stabil iar aurul urcă la un nou maximum

Leul s-a menținut stabil marți, 14 octombrie, în fața...

Contor pentru energie electrică
Centrala de la Iernut / Foto: Romgaz
Alexandru Nazare
Scutere / Foto: Unspash

Te gândești să începi o afacere de închiriere scutere?

Mulți antreprenori sunt interesați de afaceri în care...

Alexandru Petrescu, șeful ASF
Apple a pierdut un proces major / Foto: Unsplash

Apple, investiţie în România

Energia care alimentează Apple: România devine parte din lanțul verde al...

Amazon
Bancnote, euro / Foto: Freepik
Fermieri într-o seră / Foto: Freepik
 Joel Mokyr, Philippe Aghion și Peter Howitt, laureații premiului Nobel pentru economie 2025
Mihai Daraban
Semne de circulație / Foto: Unsplash
Vodafone / Foto: Kārlis Dambrāns / Flickr
Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Mercedes Benz - Sebes
Barja. Foto: Freepik.com
CET Sud
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Lan de grâu / FOTO: Unsplash
Grafic. Foto: Freepik.com
Capitoliul / FOTO: Freepik

pixel