Veste bună pentru turiști. Încă o pârtie de schi va fi disponibilă

Autor: Mihai Paul
Data publicării:
Bogdan Trif
Bogdan Trif
Ministrul Turismului, Bogdan Trif, aflat în stațiunea în staţiunea Voineasa, a anunţat că ministerul a iniţiat procedurile pentru plata ultimei tranşe de bani, în sumă bani de 1,075 milioane de lei, necesare pentru finalizarea domeniului schiabil.

Trif a spus că până acum Ministerul Turismului (MT) a plătit pentru acest proiect, demarat în urmă cu opt ani, 106 milioane de lei.

"Din acest moment, ministerul s-a achitat de orice obligaţie financiară, este rândul autorităţilor locale să finalizeze construcţiile în aşa fel încât Voineasa să devină ceea ce am sperat cu toţii, un domeniu schiabil de care să se bucure turiştii, în condiţii de siguranţă şi confort! Am deblocat un proiect început în urmă cu 10 ani, este o investiţie mult prea importantă pentru a o lăsa în acelaşi stadiu în care am găsit-o, pierdută printre responsabilităţi aruncate de la unii la alţii. Important este că din sezonul viitor turiştii vor avea la dispoziţie o pârtie modernă, cu tot confortul de rigoare, de la parcare, la tot felul de activităţi de agrement", a declarat Bogdan Trif.

Citește și:Pârtie de schi din România închisă după o săptămână

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Prețurile la alimente au explodat / Foto: Freepik

Eurostat: Consumul din România s-a prăbușit

Volumul comerţului cu amănuntul a crescut cu 2,3% în...

Consumatorii din Alba au fost reconectați la rețeaua electrică
Georgia Meloni
Case de schimb valutar
Situatie ingrijoratoare. Foto: Freepik.com
Florin Barbu
Finante. Freepik.com
Gaze naturale /FOTO: Freepik
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
O femeie se uită nemulțumită la telefonul său / Foto: Freepik

SMS-urile care te pot lăsa fără bani sau conturi

Atenţionare privind tentativele de fraudă prin metoda...

Supermarket. Freepik.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
Fermieri / sursa foto: Wikimedia Commons

Agricultorii protestează cu cartofi prăjiți la Bruxelles

Agricultorii și crescătorii de animale din sindicatul...

Dosar. Foto: Pexels.com

Cu cât ar fi trebuit să crească pensiile în 2025 şi 2026

Sindicaliştii Cartel Alfa explică cu cât ar fi trebuit...

Platforma marina / Foto: Freepik
Platformă marină / Foto: Freepik
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
ISU a trimis generatoare în zonele afectate de ninsoare / Foto: ISU ALba
Protest în Iran / Captură video
Lingouri de cupru

Metalul care ține economia în priză riscă să devină rar

Economia globală se îndreaptă spre un deficit sever de...

Pub. Foto:Freepik.com
Alexandru Nazare
ELCEN / FOTO: Pagina de Facebook a ELCEN
Modificarea PNRR

România bifează un jalon-cheie din PNRR

România a îndeplinit integral și la termen Ținta 267 din...


pixel