Vestea aşteptată de toată planeta: S-a ajuns la un acord comercial între SUA şi China

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Freepik.com
Freepik.com
Donald Trump a salutat acordul de principiu convenit marţi noaptea de SUA şi China.

Preşedintele american Donald Trump a salutat miercuri acordul de principiu convenit marţi noaptea, la Londra, de SUA şi China, şi care ar urma să permită furnizarea de minereuri rare Statelor Unite, el lăudând relaţia 'excelentă' care există între cele două ţări, transmite AFP.

'S-a ajuns la un acord cu China, ce va fi supus unei aprobări finale din partea preşedintelui Xi şi a mea', a scris liderul de la Casa Albă pe reţeaua Truth Social.

'Ne vom respecta partea noastră de înţelegere, în special permiţându-le studenţilor chinezi să vină în universităţile noastre', a adăugat Donald Trump.

Negociatorii americani şi chinezi au anunţat în noaptea de marţi spre miercuri că s-au pus de acord asupra unui 'cadru general' pentru a-şi soluţiona diferendele comerciale, lăsând în grija preşedinţilor lor validarea documentului.

Este vorba despre epilogul unei perioade de două zile de reuniuni organizate la Londra şi care urmează discuţiilor din luna mai, ce au condus, la Geneva, la un acord temporar între China şi SUA pentru reducerea taxelor vamale.

Vicepremierul chinez He Lifeng, principalul negociator comercial al ţării sale cu SUA, a făcut apel la 'consolidarea cooperării bilaterale'. 'Cele două părţi trebuie, totuşi, să-şi extindă consensul, să-şi reducă neînţelegerile şi să-şi consolideze cooperarea', a declarat He, citat de postul public de televiziune chinez CCTV.

Pământurile rare chineze ar constitui o miză importantă a negocierilor din capitala britanică, SUA dorind să restabilească ritmul expedierilor acestor metale strategice, considerat în prezent de către Casa Albă drept prea mic.

Aceste minereuri sunt esenţiale pentru bateriile electrice, centralele eoliene şi chiar pentru sistemele de apărare (rachete, radare, sateliţi).

De partea sa, Beijingul aşteaptă ca Washingtonul să reconsidere anumite controale asupra exporturilor de produse americane, în special tehnologice, cu destinaţia China.

Reprezentantul chinez la Organizaţia Mondială a Comerţului, Li Chenggang, membru al echipei de negociatori chinezi la Londra, a afirmat marţi seară că schimburile au fost 'extrem de profesioniste, raţionale, aprofundate şi deschise'.

Consecinţele războiului comercial sunt deja tangibile, cu o scădere de 12,7% a exporturilor chineze către SUA în luna mai comparativ cu aprilie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...

Bani
Gabriel Biriș
Adrian Nica, șeful ANAF
Daniel Dăianu
Camion alimentează la o benzinărie / Foto: Freepik

pixel