Viitorul telecomunicațiilor din România. Cum implementează țara noastră rețeaua 5G. Răspunsul lui Achilleas Kanaris, CEO Vodafone România

Autor: Vlad Roibu
Data actualizării:
Data publicării:
Achilleas Kanaris
Achilleas Kanaris
EXCLUSIV
Invitatul ultimei ediții a interviurilor DCNews este CEO-ul Vodafone România, Achilleas Kanaris. Acesta a atins o varietate de subiecte de interes precum implementarea rețelei 5G, investițiile companiei, dacă cartela prepaid ar trebui acordată pe baza unei cărți de intentitate și multe altele.

În prima parte a discuțiilor, gazda lui Bogdan Chirieac a făcut o scurtă trecere în revistă asupra felului în care au evoluat lucrurile în România privind generațiile de rețele de telefonie și la ce ar trebui să ne așteptăm de la aceste schimbări. Totuși, acesta a menționat că cei care preferă 2G sau 3G vor avea parte de o tranziție înspre tehnologiile mai noi.

„Nu ar trebui să vă faceți griji cu noi pentru că în general există o migrație de la tehnologiile de generație mai veche la cele noi. Și din cauza spectrului, adică a frecvențelor pe care le cumpărăm de la ANCOM, prin care practic operăm rețeaua, nu vorbim de resurse nelimitate.

Acestea sunt limitate și atunci trebuie să facem alegeri de a împinge frecvențele de la tehnologiile de generație mai veche la cele de generație nouă. Și asta în cazul nostru se întâmplă pe 3G, așa că toate frecvențele pe care le folosim pentru 3G în cele din urmă vor fi, și încep deja să fie, migrate pe 4G și 5G. Și eventual vom închide în cele din urmă complet rețeaua noastră 3G”, a mai comentat Achilleas Kanaris.

Surpriza vine însă când ne uităm la datele implementării tehnologiei de vârf pentru larg consum din telecomunicații, apreciază șeful Vodafone România. Anume că tehnologia cunoscută ca 5G este una premergătoare, pe care o parte din țările SUA  sau în China au fost implementate deja.

”UE a rămas practic în urmă. Adică ultimele statistici indică faptul că în China și SUA penetrarea 5G-ului real este probabil de peste 60%, să zicem 65%. În Europa, media probabil este la jumătate. Și în special în România media este sub 10%. Deci suntem cu adevărat mult în urmă.

Operatorii de astăzi din România folosesc o tehnologie care permite să implementeze 5G folosind infrastructura 4G, pentru a explica foarte simplu.”

Urmăriți emisiunea în continuare la linkul atașat mai jos.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Tren Coralia Stream
Banca Națională a României
Bursa / Foto: Freepik
Ministerul Finanțelor
Cvadricilul care a luat foc în cartierul Crângași din București / Foto: Cosmin Enache / Inquam Photos
ANAF SAF-T
Viitoarea centrală SMR a Rolls-Royce
Veste bună pentru românii care dețin credite. Indicele ROBOR scade
Benzinărie

Carburanții urcă din nou. Cât plătești acum pentru un plin

Prețurile la carburanți au înregistrat o creștere ușoară...

Bogdan Ivan
Ger și viscol
Inflația golește buzunarele românilor / Ilustrație DCBusiness

Ce este inflația și cum afectează economiile populației

Inflația este unul dintre cei mai invocați termeni din...

Microbuze
Pilonul III de pensii / Foto: freepik.com

ASF consolidează cadrul de autorizare în Pilonul III

Autoritatea de Supraveghere Financiară a adoptat și...

Oleoductul Drujba
Exploatare minieră de suprafață / Foto: BHP
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Reguli mai dure pentru executorii judecătorești
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan / Foto: George Călin / Inquam Photos
Asigurarea locuințelor / Foto: Freepik
Pușculiță / Foto: Freepik

ASF dă liber la transfer fără penalități în pensiile private

ASF schimbă regulile pentru prospectele fondurilor de...

Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Transelectrica
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contor de gaze și energie electrică
Noi taxe și impozite / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres

pixel