Virgil Popescu: Din această toamnă vom avea gaz din Marea Neagră

Autor: Dana Mihai
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Românii sunt în dilemă. Există două informații cu privire la extragerea gazului din Marea Neagra, iar Virgil Popescu a explicat care este situaţia.

"Pe de o parte ni se spune că de legea asta depinde începerea exploatării gazului din subsolul Mării Negre. Primul gaz din Marea Neagră urmând să intre în conductele noastre la sfârșitul anului 2026 și un alt set de informații ne spune că începând din această vară-toamnă vom avea gaz din Marea Neagră. Care depinde de legea offshore.

Începutul lui 2027 primele gaze din Marea Neagră

Există mai multe perimetre în Marea Neagră. Cel mai mare perimetru este acel perimetrul NeptunDeep, adânc, acolo este consorțiul OMV-Petrom, Romgaz, după ce Romgaz a achiziționat partea explorării, pe acel perimetru vorbim, va trebui luată decizia de investiție, iar decizia de investiție în acel perimetru nu s-a luat și a fost blocată, tocmai pentru că nu am avut o lege offshore care să permită investitorilor să ia această decizie. Investitorii pot lua decizia de investiție și după sfârșitul lui 2026, începutul lui 2027 primele gaze din Marea Neagră, din acel perimetrul Neptun Deep.

Black Sea Oil&Gas

În paralel există o altă companie, Black Sea Oil&Gas care a luat riscând în urmă cu doi ani de zile decizia de investiție, a făcut lucrările, noi le-am recepționat, în paralel văzând că nu se modifică legea offshore și așteptăm de la Guvern, au introdus o acțiune deocamdată la stadiu de mediere, o acțiune pentru faptul că au luat decizia investiției și că legea nu le permite o acțiune în instanță, care spuneau că legea existentă este în contradicție cu acordul petrolier.

Lege offshore

Deci ambele informații sunt perfect adevărate. Una, că avem nevoie de o lege offshore pentru investițiile în Neptun Deep și cel mai mare perimetru ca să putem deveni practic independenți, pentru că atunci când scoatem gazele din Neptun pot produce mai mult decât consumăm și vom deveni independenți pe resursa gaz natural energetică și furnizor de securitate regională.", a declarat Virgil Popescu, la Digi24.

Această pungă mare este cea care începe în 2026 și se bănuiește că din ea vom putea să scoatem gaz 15 ani. Iar punga mică, cea care începe acum în iunie vom putea să scoatem gaz din ea 10 ani.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Masa de Crăciun. Foto: Freepik.com

Cât îi costă pe români masa tradiţională de Crăciun

Costul total al Crăciunului în 2025 poate atinge uşor...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Bani / Foto: Freepik
Centrală pe cărbune / sursa foto: Freepik.com
Foto: Facebook Apele Romane
Șantierul liniei de metrou M6 / Foto: Oana Pavelescu
foto: pexels.com
Abația Sint Sixtus

Abațiile care produc celebrele beri trapiste, în pericol

Celebrele beri trapiste din Belgia, considerate un...

Foto: Mihai Ciobanu

Cine este Irineu Darău, noul ministru al Economiei

Modificări în Guvernul Bolojan. 

O unitate Gazprom / FOTO: Pagina de Telegram a companiei
Calcule. Foto: Freepik.com
Energie / Foto: Freepik
Mină de suprafață / Foto: Pexels
Bani
Lingouri de cupru într-un depozit / Foto: Freepik
Tractor ară câmpul / Foto: Freepik
BVB
Foto: Pexels.com
Teren. Foto: Freepik.com

Harta celor mai scumpe terenuri din România

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Jucării / sursa foto: Freepik.com

Norme mai stricte privind siguranţa jucăriilor

Un nou regulament european privind siguranța jucăriilor...

Fabrica. Foto: Freepik.com
Foto: Reuters

Așa arată ceasul care sparge toate regulile industriei

Un nou jucător atipic din Elveția surprinde piața...

Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

pixel