Avertisment CFA România: Risc de falimente într-un scenariu de stagflație
Într-un context economic marcat...
'Dorim abrogarea OUG 114 care a produs mari disensiuni în piaţă. O să vedem răspunsul Comisiei Europene la calendarul propus şi în funcţie de acest lucru vom lua în calcul perioada de tranziţie', a spus Popescu.
Patronii care angajează persoane cu handicap primesc bani de la stat
Calendarul propus de autorităţile române prevede liberalizarea în etape a pieţelor de energie electrică şi de gaze, până la 1 aprilie 2021 în cazul gazelor şi 1 iulie 2021, pentru piaţa de electricitate.
'Abrogarea 114 cu tranziţie, odată cu definirea consumatorului vulnerabil. Trebuie ca subvenţia să se ducă către acei oameni care au nevoie. Practic, în acest moment, întreaga populaţie a României este subvenţionată, însă acest lucru trebuie să se oprească. Doar oamenii care au nevoie trebuie ajutaţi şi de aceea acest concept al consumatorului vulnerabil', a adăugat Popescu.
El a precizat că acest lucru se va face în colaborare cu Ministerul Muncii şi cu Ministerul Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Întrebat de jurnalişti care este situaţia stocurilor de gaze pentru iarnă, Popescu a arătat că acestea sunt la capacitate maximă, însă problema este că nu putem extrage atâtea gaze din depozite cât să acopere vârful de consum din iarnă. 'Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece că avem stocate gaze la nivelul maxim.
Din păcate, ne lipseşte capacitatea de extracţie astfel încât să asigurăm vârful de frig. Aceasta deoarece Romgaz nu a făcut investiţiile necesare care să ducă la creşterea capacităţii de extracţie de gaze din depozite. O să mă asigur că Romgaz va face acest lucru', a subliniat ministrul. Totodată, el a susţinut că şi stocurile de cărbune sunt în grafic, însă vrea să se convingă de acest lucru pe teren.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Într-un context economic marcat...
Peste 33.600 de locuri de muncă...
Banca Națională a României a...
Europa pierde teren în fața SUA...
BMW recheamă la service sute...
Heineken, al doilea producător de bere din lume, a...
Curtea Constituțională a...
Alertă de securitate informatică.
Aderarea României la OCDE, previzionată pentru acest an,...
Creșterea spectaculoasă a...
Oficiul Român pentru Drepturile...
Un român din doi a ales să consume bere în timpul...
Platformele chineze de comerț...
Prețurile aurului și ale altor...
Guvernul este nevoit să decidă...
Gigantul auto Ford a...
Temerile legate de impactul...