Vizita Papei Francisc. Cum arată odăjdiile și obiectele de cult folosite la Șumuleu Ciuc

Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Peste o sută de mii de persoane din întreaga lume sunt aşteptate să participe, sâmbătă, la Sfânta Liturghie oficiată de Papa Francisc la sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc, acolo unde în fiecare an se desfăşoară cel mai mare pelerinaj catolic din Europa Centrală şi de Est. 

Pregătirile pentru această vizită istorică au început de câteva luni, mai multe comisii şi sute de oameni lucrând pentru a pune la punct toate detaliile, de la textele liturgice până la veşmintele pe care le vor purta papa, cardinalii şi episcopii sau darul pe care Sfântul Părinte îl va primi la Şumuleu Ciuc. 

Altarul din şaua muntelui Şumuleu, de unde se va oficia slujba, a fost renovat, extins şi modernizat, pentru a satisface cerinţele unui astfel de eveniment, în zonă fiind construită şi o linie electrică de medie tensiune şi fiind amenajate căi de acces. 

O comisie specială a pregătit textele liturgice ale slujbei oficiate de Papa Francisc, în care s-au introdus elementele specific locului, acestea fiind aprobate de Sfântul Scaun. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Vânzare online / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT
Atacurile cibernetice au devenit normă în spațiul digital din România
Fermieri / Foto: Freepik

25 de milioane de euro sprijin pentru fermierii români

Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...

Dronă militară / Foto: Freepik
Documente
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Supermarket. Freepik.com
Factura. Freepik.com
Taxe / Foto: DCBusiness
Industrie. Foto: Pexels.com
Banca Națională a României

BNR: ROBOR a scăzut, însă IRCC a ajuns la o valoare record

Veşti bune pentru românii care au credite în lei...

Energia, călcâiul lui Ahile al Europei / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com

Tinerii îngroaşă rândurile şomerilor

În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Sediul Băncii Centrale Europene / Foto: BCE / Flickr
Foto: Freepik.com
Grecia
BVB
Diana Buzoianu
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov

pixel