Vodafone România noi măsuri pe timpul coronavirusului. Ce au făcut

Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
 Vodafone
Vodafone
Vodafone România a intensificat, începând de săptămâna trecută, sistemul de muncă de acasă, adoptând acest model în toate funcţiunile de business în care acest lucru a fost posibil, informează operatorul de telecomunicaţii.

Astfel, compania precizează că, în prezent, toţi angajaţii din întreaga ţară care îşi desfăşurau activitatea în birouri lucrează de la distanţă, inclusiv toate echipele de relaţii cu clienţii, într-un comunicat transmis, vineri, Agerpres.  

Orange:Infrastructura poate face față creșterii utilizării rețelei

"La Vodafone depunem toate eforturile pentru a-i susţine pe toţi clienţii noştri, fie că sunt companii, autorităţi şi departamente guvernamentale, instituţii medicale, clienţi rezidenţiali, asigurându-le conectivitate de cea mai bună calitate şi serviciile de comunicaţii de care au nevoie mai ales în această perioadă dificilă. Multe companii se bazează pe serviciile noastre pentru a asigura continuitatea afacerilor lor. Pentru cei care lucrează de la distanţă, este esenţial ca serviciile de conectivitate în bandă largă şi cele mobile să îi susţină în tot ceea ce au nevoie să facă. Ca furnizor de servicii critice de conectivitate şi de comunicaţii care susţin societatea noastră digitală, Vodafone România şi-a activat Planul de continuitate a afacerilor şi a implementat proceduri specifice pentru a monitoriza şi asigura reacţia rapidă ori de câte ori este nevoie. Obiectivul nostru principal este să servim cât mai bine societatea românească în timpuri atât de dificile în felul în care Vodafone poate cu adevărat. Sunt foarte mândră de echipa noastră care lucrează neobosit pentru a face tot ce este nevoie pentru clienţii noştri şi pentru sprijinirea societăţii româneşti", a declarat Murielle Lorilloux, directorul general al Vodafone România.

Pe de altă parte, Vodafone România anunţă decizia de a lua măsuri de protecţie şi de prevenţie pentru angajaţii din magazine.

"Acestea rămân deschise, cu păstrarea strictă a distanţei sociale şi aplicarea practicilor de sănătate şi siguranţă. Astfel, am redus deja programul în magazine la 6 ore pe zi. De asemenea, am implementat accesul restricţionat în magazine, câte o persoană pentru fiecare agent disponibil. Indicatori de podea cu distanţa de siguranţă care trebuie respectată au fost montaţi în reţeaua de magazine", notează sursa citată.

În acelaşi context, echipele de intervenţie ale companiei /(tehnicieni, echipe de mentenanţă şi instalări), în special cele care lucrează direct cu clienţii, au primit echipament de protecţie şi au fost instruite cu privire la acţiunile preventive pe care trebuie să le ia pentru a se proteja pe ei şi pe clienţi.

Potrivit comunicatului, Fundaţia Vodafone România a sponsorizat achiziţia unei maşini de testare şi a 5.000 de teste pentru centrul de triaj din Arad, care vor fi folosite de Spitalul Judeţean Arad, DSP (Direcţia de Sănătate Publică) şi ISJU (Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă) pentru a testa oamenii care vin în România prin punctul de frontieră Nădlac.

De asemenea, entitatea a cumpărat echipament medical pentru Spitalul Marie Curie, constând în 100 de inhalatoare individuale pentru secţia de neonatologie, 50 de pompe de aer, cinci purificatoare de aer pentru suprafeţe mari şi cinci mini-inhalatoare.

Totodată, copiii şi profesorii din zonele rurale pot continua activităţile educaţionale online, într-un mod eficient şi interactiv, prin intermediul platformei educaţionale digitale, oferite de Fundaţia Vodafone România în cadrul programului "Şcoala din valiză".

"Fundaţia Vodafone România a încheiat parteneriate cu CISCO, IBM şi World Vision pentru a oferi licenţe Webex gratuite profesorilor timp de 180 de zile. Cu ajutorul acestei platforme, profesorii pot susţine cursuri în timp real, prin videoconferinţă, cu toţi elevii prezenţi, chiar dacă sunt la distanţă. În plus, pe 23 martie, profesorii care doresc să înveţe cum să îşi ţină cursurile online pot participa la un webinar gratuit, în care profesorii înscrişi deja în programul 'Şcoala din valiză' îşi vor împărtăşi cunoştinţele", menţionează operatorul telecom.

Reprezentanţii companiei subliniază că, tot prin Fundaţia Vodafone România, este susţinută iniţiativa "Cumpărături la uşa ta (Shopping at Your Door)", dezvoltată de Asociaţia Geeks for Democracy, prin care voluntarii pot ajuta persoanele în vârstă şi alte persoane aflate în carantină aducându-le alimente şi medicamente. În acest sens, f a contribuit prin furnizarea unui mini call-center, precum şi a telefoanelor şi serviciilor de comunicaţii care permit voluntarilor să preia apeluri.

"Împreună cu ING Bank şi Fundaţia Româno-Americană, Fundaţia Vodafone România sprijină şase noi soluţii digitale dezvoltate de Code4Romania şi derulate în parteneriat cu Guvernul României şi cu Autoritatea pentru Agenda Digitală a României (AADR). Prima este website-ul stirioficiale.ro, o platformă menită să adune într-un singur loc toate informaţiile oficiale emise de autorităţile române despre criza COVID-19", se arată în comunicatul Vodafone România.

Vodafone România este o divizie a Vodafone Group, unul dintre cei mai importanţi furnizori de servicii de telecomunicaţii şi tehnologie din lume.

Vodafone Group are operaţiuni mobile în 24 de ţări, 42 de reţele mobile partenere şi operaţiuni de broadband fix în 19 ţări.

La 31 decembrie 2019, Vodafone Group avea 625 milioane de utilizatori ai serviciilor mobile, 27 milioane de utilizatori ai serviciilor broadband fix şi 22 milioane de clienţi ai serviciilor TV, incluzând toţi clienţii Vodafone din entităţile create în urma unor fuziuni şi asocieri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bursa de Valori București
Ministrul Marcel Boloș / FOTO: Facebook
Stație de transformare / Foto: Freepik
ArcelorMittal

ArcelorMittal amână investițiile verzi planificate în UE

Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...

Cu ochii pe mesaje / FOTO: Freepik
foto: pexels.com
Concedieri / sursa foto: Freepik.com / Drazen Zigic
Aragaz / FOTO: Unsplash

Ungaria caută noi surse de aprovizionare cu gaz natural

O strategie menită să asigure un echilibru între...

Om de afaceri / FOTO: Freepik

Companiile chineze se agață de dolarul american

Companiile chineze își păstrează dolarii,...

Date ROBOR

A crescut ROBOR. Veste proastă pentru cei care au credite

Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...

Un tractor ară câmpul / Foto: Freepik

AFM. Încep înscrierile în programul Rabla pentru Tractoare

Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...

Palatul CEC
Germania. Foto: Ingo Joseph - Pexels
Ruble
Ministrul Adrian Câciu / FOTO: Gov.ro
SUA-China / FOTO: Freepik
Banca Naţională a României
Wall Street
Bună dimineața!
Tehnologie avansată / FOTO: Freepik

Suedezii propun asistentul virtual cu ”mii de fețe”

La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...

Centrala Iernut a Romgaz / Foto: Romgaz
Marcel Ciolacu

Guvernul prelungește plafonarea prețului la energie

Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...

Cu mâna întinsă / FOTO: Wikipedia

pixel