Accelerarea inflației. Care sunt cauzele. Explicațiile analiștilor

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
PIB-ul zonei euro a scăzut cu 3,1% în primele trei luni din acest an
PIB-ul zonei euro a scăzut cu 3,1% în primele trei luni din acest an
Accelerarea dinamicii anuale a inflației în ultima lună din 2019, la 4.0%, a fost influențată de declinul producției agricole (cu 4.1% an/an în primele 9 luni), majorarea cotațiilor internaționale la țiței și și deprecierea monedei naționale, arată o analiză Banca Transilvania.

"Statisticile indică accelerarea dinamicii anuale a prețurilor la consum în ultima lună a anului trecut (spre cel mai ridicat nivel din iulie), evoluție influențată de declinul producției agricole (cu 4.1% an/an în intervalul ianuarie-septembrie), majorarea cotațiilor internaționale la țiței (cu 20.8% an/an pe WTI – petrolul american, respectiv 17% an/an pe BRENT – petrolul european) și deprecierea monedei naționale, într-un context caracterizat prin consolidarea momentului favorabil pe piața forței de muncă și pe piața creditului. Astfel, conform INS, prețurile de consum au crescut cu 0.42% lună/lună în decembrie", arată analiza BT, preluată de Mediafax. 

Totodată, prețurile la bunuri alimentare, ce reprezintă 31.87% din coș, au consemnat un avans lunar de 0.84% în decembrie, evidențiindu-se creșterea prețurilor la carne, preparate și conserve din carne, ouă și legume, conserve din legume cu dinamici lună/lună de 1.32%, 2.04%, respectiv 2.56%.

Citește și Rata anuală a inflaţiei, în urcare peste prognoza BNR

"De asemenea, prețurile la mărfuri nealimentare (47.91% din coș) au crescut cu 0.28% lună/lună în decembrie, evoluție determinată de majorarea prețurilor la combustibili, tutun/țigări și energie electrică cu dinamici lunare de 0.37%, 0.57%, respectiv 0.68%. Nu în ultimul rând, tarifele la servicii (20.22% din coș) au urcat cu 0.12% lună/lună în decembrie, evoluție influențată de continuarea tendinței de depreciere a monedei naționale", spun analiștii Banca Transilvania.

Dinamica an/an a ratei inflației a accelerat de la 3.77% în noiembrie la 4.04% în decembrie, cel mai ridicat nivel din iulie. În scenariul macroeconomic central al băncii, analiștii BT se așteaptă la decelerarea dinamicii anuale a prețurilor de consum (pe indicele armonizat UE) de la 3.9% în 2019 la 2.9% în 2020, urmată de consolidare în jurul nivelului de 3% (3.3% în 2021 și 3.1% în 2022).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...


pixel