Agent FSB: Vladimir Putin mai are un an sau doi de trăit

Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
Vladimir Putin / Foto: kremlin.ru
Vladimir Putin / Foto: kremlin.ru
La sfârșitul săptămânii trecute, Serghei Lavrov a fost primul oficial de la Moscova care a abordat starea de sănătate a președintelui Vladimir Putin.

"Nu cred că oamenii rezonabili pot vedea semnele vreunui fel de boală sau infirmitate la această persoană”, a fost afirmația ironică a lui Lavrov ca răspuns la o întrebare adresată duminică de postul de televiziune TF1 cu privire la starea de sănătate a lui Putin.

Mai mult, tot săptămâna trecută, publicația britanică Mirror a citat afirmațiile unui agent secret rus care a vrut să își păstreze anonimatul și care a  afirmat că președintele Rusiei ”suferă de o boală mortală și nu ar mai avea mult de trăit”.

În ultimele săptămân, după ce Rusia a declanșat invazia în Ucraina, au existat repetate speculații cu privire la starea de sănătate a lui Putin, notează Bild. Un posibil cancer a fost menționat din nou și din nou; printre dovezi se numărau aspectul său fizic (fața umflată, despre care se presupunea că ar fi rezultatul medicației pe care o lua) sau aparițiile sale publice rigide, în aprilie, de exemplu, s-a ținut de masă pe toată durata conversației cu ministrul Apărării, Serghei Shoigu.

Potrivit publicației britanice mai sus menționate un agent FSB alimentează acum teoria cancerului, și face alte afirmații menite să clarifice: ”Putin este terminat!”. Agentul ar fi raportat că Putin ar fi avut "un cancer grav și în progresie rapidă".

Ziarul îl citează textual pe agent: "Mai are doar doi sau trei ani de trăit". Boala înseamnă, de asemenea, că Putin își pierde treptat vederea, mai spune sursa.

Apoi, o dezvăluire care ar putea explica aparițiile tensionate ale lui Putin la televizor: "Am auzit că suferă de o durere de cap. Când apare la televizor, are nevoie de foi de hârtie cu totul scris cu litere uriașe pentru a putea citi cu ușurință. Literele sunt atât de mari încât doar câteva propoziții încap pe o pagină. Vederea lui se deteriorează dramatic."

Rușii ”naționalizează” vapoarele din portul Mariupol. 200.000 tone de metal și fontă, luate cu japca de forțele de ocupație

A înnebunit complet

Pe lângă zvonurile despre cancer, în ultima săptămână au existat și speculații despre boli precum Parkinson și scleroza multiplă. Agentul a spus despre o apariție șubredă la televizor că: "Membrele îi tremură necontrolat".

Dezvăluirile pornesc de la un presupus mesaj secret trimis de spion către un fost agent FSB care a dezertat și care acum s-ar ascunde de oamenii lui Putin în Marea Britanie. În notă se spunea că Putin trebuia să-și mijească ochi în ciuda caracterelor mari de pe manuscrisele sale.

Agentul mai sisține că: "El nu vrea să poarte ochelari deoarece ar fi un semn de slăbiciune. (...) Obișnuia să fie ușor de suportat cu subordonații, dar acum are izbucniri de furie necontrolată. A înnebunit complet și nu mai are încredere în aproape nimeni".

Noile rapoarte nu pot fi dovedite în mod concludent. Cu toate acestea, un lucru este sigur, pentru Putin, sănătatea sa a fost o prioritate absolută în ultimii ani. 

În același timp, Putin dorește să mențină aparența de conducător invincibil: clipurile de televiziune suspecte sunt cenzurate, spectacolele publice la care participă sunt scurtate - doar pentru a-i acoperi problemele.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...


pixel