Ajutor financiar pentru pescarii, acvacultorii şi procesatorii afectaţi de războiul din Ucraina

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Ajutor de 8,7 milioane de euro pentru pescarii, acvacultorii şi procesatorii de peşte afectaţi de războiul din Ucraina.

Pescarii, acvacultorii şi procesatorii de peşte care au avut de suferit în urma creşterii costurilor cauzate de evoluţiile macroeconomice generate de războiul din Ucraina ar putea primi un ajutor financiar de peste 8,7 milioane de euro, sub formă de compensaţii financiare nerambursabile.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea de Management pentru Programul pentru Acvacultură şi Pescuit (PAP) 2021-2027, a lansat în consultare publică Ghidul solicitantului privind atenuarea unor evenimente excepţionale pentru acordarea unui ajutor financiar pescarilor, acvacultorilor şi procesatorilor de peşte care au avut de suferit în urma creşterii costurilor cauzate de evoluţiile macroeconomice generate de războiul din Ucraina.

Ajutorul financiar se adresează operatorilor care au înregistrat pierderi în anul 2022, comparativ cu 2021, din cauza scumpirii bruşte a combustibilului, energiei electrice şi furajelor. Aceste creşteri au afectat activitatea şi veniturile celor care activează în domeniul pescuitului, acvaculturii şi procesării produselor din peşte, susţine ministerul de resort.

Suma totală prevăzută în PAP pentru această acţiune este de 8,7 milioane de euro, iar valoarea sprijinului poate ajunge până la maximum 150.000 euro per solicitant.

Sprijinul se acordă sub formă de compensaţii financiare nerambursabile, ce acoperă doar costurile suplimentare cauzate direct de efectele agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei şi nu poate fi combinat cu alte ajutoare pentru aceeaşi perioadă, precizează Ministerul Agriculturii.

Beneficiarii pot fi proprietari/operatori de nave şi ambarcaţiuni de pescuit (în cazul combustibilului consumat pentru desfăşurarea activităţilor de pescuit), operatori din acvacultură (în cazul energiei electrice şi al furajului administrat) şi operatori din procesare (în cazul energiei electrice).

Alocarea financiară totală pentru perioada de programare 2021-2027 atribuită întregului Program pentru Acvacultură şi Pescuit este de 232 milioane de euro, din care contribuţia UE reprezintă 162,45 milioane de euro.

"Implementarea acestui program vizează: dezvoltarea unui pescuit comercial durabil marin şi în apele interioare; o acvacultură durabilă şi competitivă, care să folosească eficient resursele disponibile; organizarea pieţei pescăreşti, inclusiv consolidarea organizaţiilor pescăreşti şi sprijinirea lanţului scurt de comercializare; progresul zonelor pescăreşti, punând în valoarea oportunităţile oferite de economia albastră durabilă", se arată în comunicatul MADR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr

pixel