Alegeri americane. Trump: Obama, un președinte ineficient

Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Donald Trump, extrem de critic
Donald Trump, extrem de critic
Preşedintele american Donald Trump a răspuns la criticile predecesorului său Barack Obama şi a apreciat că acesta a fost ''ineficient'', relatează AFP.

În discursul pe care urmează să-l pronunţe la Convenţia Naţională Democrată, fostul preşedinte democrat va denunţa incapacitatea de a conduce a preşedintelui Donald Trump care, potrivit lui, nu a apreciat ''niciodată'' importanţa funcţiei pe care o are.

''Când aud asta şi văd oroarea pe care ne-a lăsat-o, stupiditatea acordurilor pe care le-a încheiat ...'', a reacţionat actualul preşedinte Donald Trump. ''Iată cum a fost rău, în ce punct a fost un preşedinte ineficient'', a adăugat el. 

Într-un discurs anterior, Obama a declarat că "am sperat, pentru binele ţării noastre, ca Donald Trump să poată arăta dorinţa de a-şi lua rolul în serios, să poată resimţi importanţa funcţiei". ''Dar nu a făcut-o niciodată'', a fost predecesorul lui Donald Trump. 

Citește și Alegeri americane: Joe Biden, candidatul oficial al democraților

"În această seară, vă cer să credeţi în capacitatea lui Joe (Biden) şi Kamala (Harris) de a ne scoate ţara din aceste vremuri sumbre şi de a o reconstrui mai bine (...) Pentru că aceasta este în joc astăzi: democraţia noastră'', urmează să afirme de asemenea fostul preşedintele american. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Mașini depozitate parcarea unui port / Foto: Freepik
Neptun Deep / Foto: Captură video RomGaz / OMV Petrom
kathryn ruemmler (C), nevoită să demisioneze de la conducerea departamentului juridic al Goldman Sachs

Adrian Negrescu: Piața gazelor, teren fertil pentru speculă

Piața gazelor din România intră într-o zonă de risc...

Autobuz electric
Birou. Foto: Freepik.com
Uniunea Europeana

UE accelerează reformele pentru a face față Chinei și SUA

O Uniune Europeană mai rapida şi mai eficienta: liderii...

Freepik.com
Foto: Pexels.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Foto: Mihai Ciobanu

Turismul din România e în recesiune tehnică

Turismul în România se află în recesiune tehnică pentru...

Oferta PPC Energie
Freepik.com

Guvernul introduce reguli noi pentru piața de capital

Guvernul a adoptat un proiect de lege care actualizează...

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Foto: Freepik.com
Bani
Aeroport / sursa foto: Freepik.com

Atenționare de călătorie în Franţa

Cod roșu de ploi, inundații și vânt puternic (Furtuna NILS).

SMR
Draoș Pavăl
Palatul Victoria

Cum vrea statul să aducă banii diasporei în economie

Legea relansării economice introduce un mecanism dedicat...

Ministerul de Finanțe
Carrefour
Bursa de Valori București
Foto: Freepik
Lingouri de aur
Bitcoin / Foto: Freepik
Dan Vardie

pixel