Calendarul aplicării impozitului minim global în România, stabilit prin ordonanță
Guvernul a pus în transparență...
"Dacă lucrurile merg aşa în continuare, nu putem exclude alte restricţii. Vă invit să vă uitaţi pe cifrele care sunt publicate în fiecare zi, lucrurile încep să devină îngrijorătoare", a declarat Vlad Voiculescu, luni, la Parlament, întrebat dacă autorităţile au în vedere noi restricţii faţă de cele existente, odată cu prelungirea stării de alertă, cum ar fi interzicerea circulaţiei după ora 22.00.
Ministrul a adăugat că testarea şi raportarea arată "o imagine" privind pandemia de COVID 19, întrebat despre numărul mic de teste COVID efectuate în weekend şi faptul că anumite raportări sunt date cu întârziere.
Citește și Vaccinare OBLIGATORIE. Florin Cîțu: Mergem în direcția corectă
"Consider că sunt mai mulţi indicatori pentru imaginea reală, indicatorul cel mai clar, care nu poate fi pus în niciun fel la îndoială, este numărul de pacienţi în secţiile de terapie intensivă, iar acest număr de pacienţi creşte, a crescut în fiecare zi, aşa încât apelul nostru ca oamenii să respecte regulile şi să se protejeze pe ei şi pe ceilalţi", a declarat Voiculescu.
Potrivit datelor comunicate de GCS, 1.093 de pacienţi COVID erau internaţi, duminică, în secţiile de terapie intensivă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Guvernul a pus în transparență...
România intră oficial într-unul...
Creşterea economică pentru 2026...
În timp ce marile companii de...
Capitala și marile județe, în fruntea radierilor de...
Budapesta și Bratislava...
ANAF anunţă o nouă etapă în...
Premierul Ilie Bolojan, vizită...
ANAF a lansat „ANA”, primul...
Nou împrumut uriaş făcut de Ministerul Finanţelor.
Acord de mediu pentru etapa a...
RisCo.ro a făcut o analiză a cifrei de afaceri a celor...
În ianuarie și februarie 2026,...
Comisia Europeană a decis luni...
Continuă campaniile de fraude prin platforme populare...
Vineri și sâmbătă sunt două...
Creştere spectaculoasă a preţului acestui metal preţios.
Noi reguli pentru accizele nearmonizate: Finanțele...
Piața gazelor naturale intră în...
Dolarul american s-a depreciat...
Începutul unui nou an este momentul ideal pentru tineri...
Trăim într-o perioadă în care sentimentul de siguranță...
China a transmis luni că...