Pas înainte pentru proiectul hidroenergetic Cerna–Motru–Tismana

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Baraj. Foto: Freepik.com
Baraj. Foto: Freepik.com
Acord de mediu pentru etapa a doua a proiectului hidroenergetic Cerna–Motru–Tismana.

Comisia de Analiză Tehnică (CAT) din Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a emis, luni, acordul de mediu pentru etapa a doua a proiectului hidroenergetic Cerna - Motru - Tismana, amplasat pe teritoriul comunelor Peştişani, Tismana, Godineşti, Ciuperceni şi Câlnic (judeţul Gorj).

"Această decizie este un exemplu de cum dezvoltarea infrastructurii energetice şi protecţia mediului pot merge împreună atunci când există profesionalism, cooperare instituţională şi respectarea strictă a regulilor. Nu vorbim despre compromisuri, ci despre soluţii tehnice corecte, construite pe evaluări serioase de impact şi pe alternative cu efect minim asupra mediului. Sprijinim proiectele care sunt făcute legal, transparent şi responsabil, cu respect pentru natură şi pentru comunităţi. Atunci când lucrurile sunt în ordine, ele merg înainte. Este important de menţionat că decizia CAT de astăzi a fost luată cu acordul tuturor reprezentanţilor ministerelor şi instituţiilor implicate în analiză", a declarat, într-un comunicat, ministra Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu.

Citiţi şi: Ungaria și Slovacia dau UE în judecată pentru interzicerea gazului rusesc

Potrivit ministerului de resort, emiterea avizului de mediu s-a realizat în conformitate cu legislaţia naţională şi normele Uniunii Europene, pe baza a trei studii de specialitate: Studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă; Studiul de evaluare adecvată; Raportul privind impactul asupra mediului, documentaţii care au fundamentat selecţia unei alternative de proiect cu impact minim asupra mediului.

Proiectul vizează finalizarea unor componente ale amenajării hidrotehnice aprobate iniţial prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1611/1974 şi are ca obiectiv principal punerea în siguranţă a barajului Vâja la cota intermediară de 572 mdM, la care barajul este deja construit.

"Implementarea acestei soluţii asigură funcţionarea în condiţii de siguranţă a infrastructurii existente, creşterea capacităţii de producţie a energiei hidroelectrice prin optimizarea funcţionării CHE Clocotiş şi protecţia localităţilor din aval în cazul producerii viiturilor. Totodată, alternativa de proiect selectată elimină fragmentările laterale şi longitudinale asupra râului Tismana, fiind asigurată conectivitatea cursului de apă şi protejarea funcţionării ecosistemelor acvatice. Măsurile de prevenire, reducere şi monitorizare a impactului asupra mediului sunt integrate atât pentru perioada de execuţie a lucrărilor, cât şi pentru faza de operare a amenajării. Participarea publicului şi a factorilor interesaţi în etapele procedurale, inclusiv în cadrul dezbaterilor publice, a contribuit la configurarea unei soluţii tehnice echilibrate, fundamentate pe date ştiinţifice, analize de specialitate şi criterii clare de protecţie a mediului", precizează Ministerul Mediului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Lacat. Freepik.com

Val de radieri. Peste 83.000 de firme au dispărut în 2025

Capitala și marile județe, în fruntea radierilor de...

Ședință de guvern
Gaze / Foto: Freepik
Bursa de Valori Bucuresti / Foto: BVB
Femeie care lucrează la calculator / Foto: Freepik
Foto: REUTERS
ANA - chatbot ANAF
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres

Ministerul Finanţelor a împrumutat, luni, 2,4 milarde de lei

Nou împrumut uriaş făcut de Ministerul Finanţelor.

Baraj. Foto: Freepik.com
Freepik.com

Cine domină piața mezelurilor din România

RisCo.ro a făcut o analiză a cifrei de afaceri a celor...

Paine. Foto: Freepik.com
Casa de pensii / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Bani și aur
Whatsapp / sursa foto: Freepik.com
Inselatorie prin telefon. Foto: Freepik.com

Înşelătorie pe WhatsApp cu false mesaje de la curieri

Continuă campaniile de fraude prin platforme populare...

Hârtii, documente, acte
Grafic. Foto: Freepik.com

Metalul care s-a scumpit cu peste 260% într-un singur an

Creştere spectaculoasă a preţului acestui metal preţios.

Ministerul Finanțelor modifică regulile pentru accize

Noi reguli pentru accizele nearmonizate: Finanțele...

Gaze / Foto: Unsplash
Bursa / sursa foto: Freepik.com / pongpun
Fermieri stau pe o combină agricolă / Foto: Freepik
United States Immigration and Customs Enforcement
Foto: Freepik

10 strategii financiare pentru tineri la început de an

Începutul unui nou an este momentul ideal pentru tineri...

Foto: Pixabay

Societate imprevizibilă, siguranță reală

Trăim într-o perioadă în care sentimentul de siguranță...

Acord comercial Canada - China
Lingou de aur
Agent ICE amenință presa cu arma în timpul evacuării dintr-un hotel unde erau cazați / Foto: Captură video
Ministerul de Finanțe
Dacia Sandero
Saci cu lapte praf

Încă o companie retrage lapte praf de pe piață

Producătorul francez de alimente și băuturi Vitagermine...


pixel