ANAF a schimbat legitimațiile de control fiscal. Cum arată şi ce trebuie să știe firmele și contribuabilii

Autor: Mihai Ciobanu
Data publicării:
A fost publicat în Monitorul Oficial un Ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Nicoleta-Mioara Cîrciumaru, privind legitimațiile de control fiscal.

Pentru desfășurarea inspecției fiscale, potrivit capitolului I „Inspecția fiscală”, și a controlului inopinat, potrivit capitolului II „Controlul inopinat” din titlul VI „Controlul fiscal” din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Codul de procedură fiscală, precum și pentru efectuarea unei constatări la fața locului, potrivit art. 65 „Constatarea la fața locului” din capitolul V „Administrarea și aprecierea probelor” din titlul III „Dispoziții procedurale generale” din Codul de procedură fiscală, se eliberează legitimații de control fiscal organelor de inspecție fiscală, se arată în ordin.

Legitimațiile de control fiscal prevăzute la art. 1 atestă împuternicirea specială a titularului în fața contribuabilului, ce implică exercițiul autorității de stat, acordată pe timpul îndeplinirii atribuțiilor ce îi revin, potrivit titlului VI, respectiv titlului III din Codul de procedură fiscală. Legitimația de control fiscal este valabilă numai însoțită de ordinul de serviciu semnat de conducătorul organului de inspecție fiscală. Legitimațiile de control fiscal au regim special, sunt nominale și se distribuie de către A.N.A.F., se mai arată în ordin.

Prezentul ordin intră în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Aşa arată legitimaţia de control fiscal ANAF: 

 

Descrierea legitimației de control fiscal

 

1. Descrierea legitimației:

a) dimensiuni: 85 mm/55 mm;

b) fotografia este color, are dimensiunile de 20 x 30 mm;

c) material utilizat: legitimații tip card, material PVC, personalizate prin imprimare, fără alte înscrisuri pe verso.

2. Avizarea legitimației de control fiscal se efectuează prin semnarea de către directorul general al organului fiscal. Semnătura este poziționată pe drapelul României, în partea inferioară.

3. Elementele de particularizare a legitimației de control fiscal sunt:

a) drapelul României, având dimensiunile de 9 x 55 mm, poziționarea acestuia în partea dreaptă a legitimației de control fiscal și având intensitatea culorilor prevăzută în anexa nr. 1 la Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice, cu modificările și completările ulterioare;

b) stema țării, având dimensiunile de 15 x 10 mm și fiind poziționată în centru legitimației de control fiscal, în spațiul rezervat textului, potrivit modelului original prevăzut în anexa nr. 1 la Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare;

c) sigla Agenției Naționale de Administrare Fiscală, având dimensiunile de 20 x 10 mm, este poziționată în partea dreaptă a legitimației de control fiscal, pe drapelul României, în partea superioară, iar intensitatea culorilor este prevăzută în Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare.

4. Valabilitate: legitimațiile de control fiscal au durată nelimitată

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...

Bani
Gabriel Biriș
Adrian Nica, șeful ANAF
Daniel Dăianu
Camion alimentează la o benzinărie / Foto: Freepik
Comisia Europeană
Freepik.com
București / Foto: Freepik
Euro. Freepik.com

pixel