ANAF pune tunurile pe români. Lucian Heiuş: Peste 71.000 contribuabili sunt în situaţia de a li se face sesizări penale

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Şeful ANAF anunţă că peste 71.000 contribuabili sunt în situaţia de a li se face sesizări penale, pentru nevirarea către stat a impozitelor şi contriubuţiilor cu reţinere la sursă.

ANAF pune tunurile pe români. În urma controalelor, inspectorii fiscali au descoperit că peste 71.000 de contribuabili au reţinut, fără să vireze la bugetul statului o serie de impozite şi contribuţii.

Lucian Heiuş, preşedintele ANAF, spune termenul de graţie de 60 de zile a fost depăşit, iar românii care au uitat să plătească impozitele şi contribuţiile vor primi notificări cu situaţia sumelor datorate la stat, dar şi cu instrumentele de eşalonare/restructurare pe care le pot accesa.

„Peste 71.000 de contribuabili se află în prezent în situaţia de a li se face sesizări penale pentru nevirarea către stat a impozitelor şi contriubuţiilor cu reţinere la sursă, conform OUG 130/2021. Aceştia vor primi de la începutul săptămânii următoare notificări de la ANAF cu prezentarea situaţiei în care se află, cu propunerile de remediere a situaţiei, dar şi cu mesajul că în lipsa unei rezolvări, se va aplica legea la literă, adică vor urma sesizările penale”, a declarat Lucian Heiuş, potrivit profit.ro.

Conform interpretărilor ANAF și celor ale Ministerului Finanțelor, prevederile intrate în vigoare de la 1 martie privind reincriminarea ca penală a faptei de reținere și nevirare a unor contribuții și impozite se aplică obligațiilor pentru luna martie, care au devenit scadente cel mai devreme la data de 25 aprilie inclusiv.

Având în vedere perioada de grație de 60 de zile în care poate fi făcută plata cu termen depășit, termenul de la care ANAF ar urma să inițieze sesizări penale este 26 iunie.

Citește și: Sprijin de până la 200.000 de euro pentru această categorie de firme

În acest context, ministerul de resort a publicat în transparenţă proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea Mecanismului de acordare a sprijinului financiar de la bugetul de stat prin Programul de Tranziţie către Economia Circulară pentru industria prelucrătoare.

Potrivit sursei citate, proiectul urmăreşte atât dezvoltarea de sectoare industriale noi, cât şi revitalizarea sectoarelor industriale tradiţionale, prin procesarea şi utilizarea resurselor deja existente, a deşeurilor care au un impact negativ accentuat la nivel naţional, dar şi internaţional, raportat la teritoriile statelor cu care ne învecinăm.

"Economia circulară trebuie să fie un obiectiv de management pentru orice companie din România. Principiile promovate prin economia circulară generează un dublu efect, respectiv protejarea mediului şi plusvaloare pe lanţul economic. Pentru încurajarea unor astfel de planuri de management la nivelul companiilor, Ministerul Economiei a elaborat un mecanism de acordare a sprijinului financiar de la bugetul de stat prin Programul de Tranziţie către Economia Circulară pentru industria prelucrătoare. Toţi cei care depun proiecte de investiţii în care vor include componenta de economie circulară vor beneficia de sprijin financiar între 15.000 şi 200.000 de euro din partea statului", a declarat Florin Spătaru, ministrul Economiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Foto arhiva: Reuters
Flacără la aragaz / Foto: Freepik

Producţia de gaze a României scade, importurile explodează

Producția internă de gaze naturale a scăzut, iar...

ANAF / Foto: DCBusiness

Un nou trend ANAF: decizii de impunere cu sume estimate

Contribuabilii, în multe cazuri, întârzie cu depunerea...

Parcare. Foto: Freepik.com
Metrou Unirii 2

Guvernul a aprobat bugetul Metrorex. Care sunt cifrele

În şedinţa de joi, 16 octombrie, a Executivului, a fost...

Ghișeu / Foto: Freepik

Top experiențe de toamnă în Delta Dunării și pe litoral

Toamna aduce o atmosferă calmă atât în Delta Dunării,...

Vedere aeriană a unui terminal petrolier din Portul Constanța / Foto: Oil Terminal

Guvernul vrea să taxeze și terminalele petroliere private

Guvernul pregătește o modificare amplă a legislației...

Cumpărături online / sursa foto: Freepik.com
Calcule și socoteli

ANAF: procedura de anulare TVA trece exclusiv online

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Finantare. Sursa: Freepik.com
Grecia. Foto: Freepik.com
ASF trebuie să mai lucreze pe text
CET Grozăvești / Foto: Radu Tuta / Agerpres
Fabrică de îmbuteliere a apei / Foto: Freepik

Guvernul scumpește apa minerală „la izvor”: cât va costa

Executivul dezbate în ședința de miercuri, 16 octombrie,...

Șofer de TIR / Foto: Freepik

CCR are o veste proastă pentru șoferi

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins...

Jurnaliștii părăsesc Pentagonul / Foto: Captură video

O ruptură istorică între Pentagon și presă

Peste 30 de jurnaliști de apărare și corespondenți...

Livrator de mâncare / Foto: Freepik
Salariu / Foto: pexels.com
Economii. Sursa: Freepik.com
Declaratia Fiscala Unica. Foto: AI Freepik.com
Intrarea în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Daniel Dăianu / Foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Afaceri cu ”aromă” de profit. O nouă nișă de lux în România

Industria aromatizării spațiilor – o nișă puțin...

Sef. Sursa: Freepik.com
Foto: AI Freepik.com

Rusia, în situaţia de a importa benzină

Se îngroaşă gluma pentru Rusia, după atacurile Ucrainei...


pixel