ANAF se reorganizează. Schimbări privind structura, funcţiile şi salarizarea

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
ANAF / Foto: DCBUsiness
ANAF / Foto: DCBUsiness
Pe agenda şedinţei de joi a Guvernului se află şi o ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii instituţionale a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - ANAF reorganizarea activităţii acesteia, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

În nota de fundamentare a proiectului scrie: "ANAF joacă un rol cheie în asigurarea colectării veniturilor statului, în conformitate cu liniile şi pragurile trasate prin politica fiscală. Dincolo de rolul esenţial pe care instituţia îl joacă în colectarea veniturilor, este aproape imposibil de implementat politici fiscale coerente în absenţa unei administraţii fiscale puternice.

În acest context, justificarea modificărilor propuse prin proiectul de act normativ prezent constă şi în aducerea la îndeplinire a politicilor macroeconomice şi a măsurilor de menţinere a stabilităţii financiare, care să asigure încadrarea în ţintele de deficit stabilite, precum şi accelerarea măsurilor care să vizeze atât majorarea veniturilor bugetare, cât şi reducerea unora dintre cheltuielile bugetare.

Măsurile propuse prin prezentul act normativ urmăresc evitarea riscului unor posibile presiuni asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetului general consolidat, astfel încât rolul ANAF să fiesubsumat în totalitate obiectivelor şi politicilor macroeconomice asumate de Guvern, împrejurări care se circumscriu necesităţii emiterii unei ordonanţe de urgenţă.

Întârzierea punerii în aplicare a propunerilor de reorganizare prezentate în acest proiect de act normativ nu ar permite o utilizare eficientă a resurselor umane şi materiale alocate, cu efecte negative directe asupra colectării veniturilor bugetare aflate în competenţa de administrare a ANAF. Resursele umane din cadrul Agenţiei utilizate la un potenţial maxim şi într-un cadru propice şi, deopotrivă, o structură flexibilă, coerentă şi adecvată obiectivelor asumate sunt două aspecte principale, deosebit de importante pentru a face faţă nevoilor funcţionale în creştere şi pentru a răspunde priorităţilor instituţiei, care asigura eficienţa şi calitatea serviciilor publice oferite contribuabililor şi contribuie la atingerea obiectivelor strategice în domeniul fiscal, inclusiv în ceea ce priveşte priorităţile de digitalizare şi modernizare."

 

Prin prezentul proiect de ordonanţă de urgenţă se propune:


1.înfiinţarea celui de-al treilea post de vicepreşedinte al ANAF;

2.renunţarea la personalitatea juridică şi preluarea Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili la nivelul aparatului propriu al ANAF;

3.înfiinţarea funcţiilor publice specifice de execuţie de inspector antifraudă, dar şi a funcţiilor publice specifice de conducere de inspector general antifraudă, inspector general adjunct antifraudă, inspector şef direcţie antifraudă, inspector şef serviciu antifraudă;

4.introducerea unor reglementări referitoare la atragerea răspunderii potrivit legii în cazul divulgării secretului fiscal;

5.completarea art. 5 din OG nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu un nou alineat referitor la achiziţionarea de autoturisme de către autorităţile subordonate Ministerului Finanţelor care au atribuţii de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale şi a fraudei fiscale şi vamale. Totodată se propune reglementarea ca achiziţia acestor autoturisme să se efectueze prin sistemul centralizat al ONAC.

6.derogare de la OUG nr. 34/2023, privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că în anul 2024 autorităţile din subordinea Ministerului Finanţelor care au atribuţii de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale şi a fraudei fiscale şi vamale pot achiziţiona autoturisme autoturisme, astfel cum sunt acestea definite la art. 3 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2014, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi mobilier şi aparatură birotică, aşa cum sunt prevăzute în grupa 3 "Mobilier, aparatură birotică, sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale", subgrupele 3.1. "Mobilier" şi 3.2. "Aparatură birotică" din cadrul Hotărârii Guvernului nr. 2.139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, cu modificările ulterioare, precum şi obiecte de inventar de natura acestora, în scopul dotării spaţiilor cu destinaţia de birou.

7.Completarea Anexei 51 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, cu modificările şi completările ulterioare prin introducerea funcţiilor publice specifice aferente DGAF din cadrul ANAF (prevăzute la pct. 3), a funcţiei publice specifice de şef unitate fiscală, precum şi a celor cu statut special din cadrul Autorităţii Vamale Române.

8. Alinierea drepturilor salariale ale personalului din cadrul Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor prin raportare la nivelul de salarizare pentru funcţiile din cadrul ANAF, unitate subordonată MF.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Bursa de pe Wall Street / FOTO: Freepik
Declaratia 100
Foto:Freepik.com
Strângere de mână / FOTO: Freepik
Foto: Pexels.com
Notificare telefon

Eset, avertizare pentru cei care au cont pe Spotify

Conturile Spotify reprezintă active digitale valoroase...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Papa Francisc

Papa Francisc a murit

A încetat din viaţă Papa Francisc.

Foto: Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI / Flickr

Scădere uşoară a numărului de firme dizolvate

Numărul firmelor dizolvate, în scădere cu 8,73% în...

Foto: Freepik.com
Sondă / FOTO: Freepik

Producţia de ţiţei a României scade, importurile cresc

Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 7, 6% în...

Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sol

Ucraina rămâne fără gaze. Rezervele sunt pe sfârşite

Ucraina ar putea avea nevoie să importe până la 6,3...

Razboiul comercial SUA-China / Foto: Freepik
Nissan / FOTO: Unsplash
Foto: Freepik.com
Boeing 737 Max / FOTO: Unsplash
Protest masiv în New York împotriva lui Donald Trump și Elon Musk
Vânzător stradal într-o localitate din California / Foto: Dave Parker / Flickr
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Gândim alte planuri / FOTO: Freepik

Bancherii, obligați să-și pună mintea la contribuție

În noile condiții generate de războiul tarifelor,...

Bursa de la Tokyo / Foto: Dick Thomas Johnson / Flickr

Cine mai are încredere în dolar?

Indicele dolarului scade sub pragul de 100, în timp ce aliați tradiționali...

Mină de cupru

10 mega-mine care țin planeta în priză: cine dă cupru lumii?

Cererea globală de cupru explodează: investiții de peste...


pixel