Anca Dragu, semnal de alarmă despre datoria publică: Ne îndreptăm cu repeziciune către zid

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Anca Dragu
Anca Dragu
Senatorul USR Anca Dragu a atras atenţia, luni, că datoria publică a depăşit 50% din PIB, iar, potrivit Legii responsabilităţii fiscal-bugetare, Guvernul trebuie să vină, în cel mai scurt timp, cu un plan de măsuri pentru reducerea acesteia.

"Datoria publică a României a trecut de 50% din PIB, fiind de 50,1%, respectiv 706,5 miliarde lei, la nivelul lunii februarie 2023. În aceste condiţii, Legea responsabilităţii fiscal-bugetare prevede că, atunci când datoria publică depăşeşte 50% din PIB, Guvernul trebuie să vină, în cel mai scurt timp, cu un plan de măsuri pentru reducerea datoriei publice raportată la PIB. În acest moment, ne îndreptăm cu repeziciune către zid şi Guvernul nu face nimic, nu vine cu un program de măsuri, dimpotrivă, PNL-PSD sunt preocupaţi de rotativă, de cine, ce ministere preia", a afirmat Dragu, fost ministru al Finanţelor, la Parlament.

În opinia sa, "finanţele ţării se duc de râpă" şi costul datoriei "este foarte mare".

"Împrumuturile în 2022 şi în 2023 vor depăşi 30 de miliarde lei, ceea ce înseamnă cam 30% din toate pensiile plătite în România într-un an, cam cât se încasează la veniturile publice din impozitul pe profit, aproape tot atât se încasează şi din impozitul pe venit, pe salarii şi alte surse asimilate salariilor, înseamnă de vreo cinci-şase ori cât ar putea plăti statul pentru masa caldă pentru toţi elevii din România într-un an. Adică toţi aceşti bani nu se regăsesc în economie, ci se plătesc pentru împrumuturi, pentru dobânzile aferente acestor împrumuturi, care se rostogolesc, nu se achită, nu scade deloc acest stoc de datorie, cumva poate să scadă în mod relativ, pentru că mai creşte PIB, adică baza la care ne raportăm. Cât priveşte costul datoriei, este foarte mare şi România se situează pe al doilea loc în Uniunea Europeană, după Ungaria", a adăugat ea.

Senatoarea USR susţine că rata ridicată a dobânzii pe care o plăteşte România reflectă "lipsa de încredere a investitorilor în politicile Guvernului, o nesustenabilitate a finanţelor publice".

"România plăteşte undeva la 7 - 8% rata dobânzii, iar ţările nordice, ţările baltice plătesc sub 3%. Cei care ne acordă aceste împrumuturi sunt îngrijoraţi de faptul că datoria publică creşte, cheltuielile sunt de nestăpânit şi Guvernul nu vine cu niciun set de măsuri. Această rată a dobânzii foarte ridicată şi arată exact lipsa de încredere a investitorilor în politicile Guvernului, arată o nesustenabilitate a finanţelor publice. Este o situaţie critică care arată că România se îndreaptă cu mare viteză către zid şi în aceste condiţii vedem că Guvernul nu face nimic", a transmis Dragu.

Soluţia propusă de senatoarea USR este un plan de măsuri ce trebuie avansat de Guvern şi analizat cu toţi factorii responsabili.

"Guvernul poate veni cu un plan de măsuri pe care să-l discutăm în mod deschis cu toţii factori responsabili şi, de asemenea, trebuie discutat şi cu Comisia Europeană. Să nu uităm că România este singura ţară din Uniunea Europeană care se află în această procedură de deficit excesiv, din cauza deficitelor bugetare fabuloase din anii 2018 - 2019. Cred că ar trebui ca şi Consiliul fiscal să vină cu o opinie asupra acestei situaţii, în care datoria publică a trecut de 50% din PIB. (...) Lipsa măsurilor şi preocuparea permanentă de împărţire a unor sinecuri şi funcţii la stat arată o totală neseriozitate şi ne costă, ne costă pe noi, în fiecare zi", a indicat Anca Dragu.

Ea consideră că România nu va primi niciun leu din PNRR în acest an.

"Cu PNRR suntem întârziaţi, trebuia să avem cererea de plată a tranşei a doua finalizată şi nu este. (...) Anul acesta trebuie să închidem tranşa a doua, trebuie să renegociem acest pachet în funcţie de condiţiile macroeconomice, trebuie să trimitem cererea a treia şi a patra. Eu cred că, în acest an, România nu va primi niciun leu din PNRR, din păcate", a opinat Dragu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bursa de la New York / Foto: Unsplash

Creșterea economică a SUA a încetinit

Creșterea economică a Statelor Unite a încetinit în...

Ministerul Finanțelor
Donald Trump
Sute de joburi pentru români / Foto: Freepik

Revin cardurile de energie. Anunţ după şedinţa de Guvern

Românii cu venituri reduse vor primi, din nou,...

Grecia
Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
George-Sergiu Niculescu
Deficit bugetar
BNR
Oameni pe stradă / Foto: Arhiva DCBusiness
Rusal / FOTO: Site-ul oficial al companiei

Rușii intră puternic în cursa pentru metale rare

Este o mișcare strategică a Moscovei.

Benzinărie
Donald Trump / Foto: Casa Albă / Flickr
Austan Goolsbee / FOTO: Pagina oficială de Facebook a FED of Chicago

SUA: Fed nu judecă inițiativele politice, „se adaptează”

Banca centrală a Statelor Unite trebuie să își adapteze...

Grafic bursier / FOTO: Freepik
Rolls Royce / FOTO: Wikipedia

Rolls-Royce continuă să prindă altitudine

Creștere puternică a profitului.

Chimist / FOTO: Freepik
Depozit eMag
Argint / FOTO: Unsplash

Argintul va crește cu 118%: Previziunile unui om deștept

Robert Kiyosaki, celebrul autor al bestsellerului de...

Bogdan Stan / Foto: Agerpres / Silviu Matei
Regele Marocului / FOTO: Captură ecran

Regele Marocului, îndemn neobișnuit adresat populației

Așa ceva nu s-a mai întâmplat din 1996.

Știrile dimineții
Euro / FOTO: Freepik
Mina de litiu Shevchenkivske

Ce prevede acordul SUA - Ucraina privind resursele minerale

Ucraina, pregătită să aprobe un acord privind...

Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom

Când şi cum vor fi vândute gazele din Marea Neagră

Romgaz va comercializa gazele din Marea Neagră printr-o...


pixel