Apare o nouă PROFESIE. Ce au pus la cale senatorii

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Un funcționar cu prestanță
Un funcționar cu prestanță
În Senat a fost depus spre dezbatere un nou proiect de lege ce prevede, așa cum scrie în document, organizarea profesiei de ”responsabil cu protecția datelor”. Ce înseamnă asta și care sunt atribuțiile celor care va exercita această profesie.

Textul precizează că ”datele cu caracter personal” trebuie interpretate drept ”orice informație privind o persoană fizică identificată sau identificabilă (”persoana vizată”)”, în timp ce operatorul de date este ”persoana care stabilește scopurile și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal”. 

În ceea ce privește responsabilul cu protectia datelor cu caracter personal, acesta este, conform aceluiași proiect de lege, ”persoana fizica sau juridica, institutia/autoritatea publica, agenda sau un alt organism (operator) care indeplinește sarcinile prevazute in Legea nr. 190/2018 privind masuri de punere in aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie -2016 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulatie a
acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protectia datelor), cap v, art. 10, in baza unui contract de munca, respectiv contract comercial”.

Potrivit proiectului, poate deveni responsabil cu protecția datelor îndeplineşte următoarele condiţii:

- are capacitate deplină de exercițiu;

- are studii superioare, cu diplomă de licență;

- a efectuat o vechime în muncă de cel puțin un an;

- a efectuat un curs de specializare / perfecționare, absolvit cu certificat care să ateste competențele necesare exercitării meseriei;

- este aptă, din punct de vedere medical, pentru exercitarea acestei activități;

- nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni de natură să aducă atingere prestigiului profesiei.

Citește și Scădere cu 12% a producției industriale în România

Proiectul mai prevede şi care sunt atribuțiile unui astfel de specialist printre care:

1. Informarea organizației şi persoanelor vizate cu privire la drepturile şi obligaţiile lor în baza legislaţiei privind protectia datelor cu caracter personal;
2. Monitorizarea modalităţii în care organizaţia respectă legislaţia privind acest domeniu;
3. Emiterea de recomandări şi oferirea asistenţei de specialitate organizatiei cu privire la interpretarea şi aplicarea prevederilor legislaţiei privind protecţia datelor personale;
4. Gestionarea relației cu Autoritatea de protecție a datelor;
5, Analiza şi evaluarea riscurilor de prelucrare a datelor cu caracter personal, etc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Florin Bănică
Banca Națională a României
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei
Viscolul a închis mai multe drumuri
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Aeroportul din Sifia, Bulgaria / Foto: Wikipedia
Cimitir de mașini
ANAF schimbă foaia / Foto: Freepik
Un timp de stat în casă
La benzinărie
STB emite bilete valabile o oră
Casă de schimb valutar
Muncitori într-o fabrică de confecții / Foto: Ministerul Muncii
Centru de date / Foto: Freepik
Google Rusia / Grafică: DCBusiness

A 11-a ramă Coradia Stream a intrat în flota CFR Călători

Cea de-a 11 ramă electrică Coradia Stream, din lotul de...

Donald Trump prezenta lista tarifelor la începutul celui de-al doilea mandat al său / Foto: Casa Albă

Lovitură pentru Trump: Curtea Supremă îi blochează tarifele

Donald Trump a suferit un nou eșec juridic după ce...

Alexandre Bombarde, CEO Carrefour
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik
Cloud-ul Amazon, atacat de Inteligența Artificială

AI-ul a pus pe pauză cloud-ul Amazon. Două pene în decembrie

Divizia de cloud a Amazon a fost afectată de cel puțin...

Jeffrey Epstein și Leslie Wexner (dr) / Foto: DoJ

pixel