Armistițiu cu prețul dezarmării Ucrainei? Ce cere Putin ca să oprească războiul

Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
Vladimir Putin și Donald Trump, în 2017, în Vietnam / Foto Kremlin.ru.jpg
Vladimir Putin și Donald Trump, în 2017, în Vietnam / Foto Kremlin.ru.jpg
Putin cere suspendarea livrărilor de arme către Ucraina în schimbul armistițiului propus de Trump.

Negocierile pentru o încetare temporară a focului avansează, dar Kremlinul vrea garanții ferme înainte de a accepta oprirea invaziei

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, cere suspendarea completă a livrărilor de arme către Ucraina ca o condiție esențială pentru a accepta propunerea de armistițiu de 30 de zile avansată de omologul său american, Donald Trump, notează Bloomberg. Discuțiile dintre cei doi lideri sunt în desfășurare, iar Casa Albă speră să ajungă la un acord care să ducă la o încetare temporară a focului, susține presa internațională, citând surse apropiate negocierilor.

Potrivit unui oficial european de rang înalt și a unor surse din Moscova, Putin insistă ca, pe perioada armistițiului, să fie oprite toate fluxurile de armament destinate Ucrainei, cel puțin din partea Statelor Unite. În lipsa unor astfel de garanții, liderul de la Kremlin ezită să semneze un acord de încetare a ostilităților.

Trump discută direct cu Putin. Ucraina a acceptat armistițiul fără condiții

Convorbirea telefonică dintre Donald Trump și Vladimir Putin a început marți dimineață, ora Washingtonului, și era încă în desfășurare la momentul transmiterii primelor informații oficiale. Dan Scavino, adjunct al șefului de cabinet de la Casa Albă, a confirmat pe platforma X că discuția „merge bine și este în desfășurare”.

De partea cealaltă, Kremlinul nu a emis, până acum, nicio declarație cu privire la aceste negocieri. Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov nu a răspuns solicitărilor de comentarii pe marginea acestor discuții, în timp ce Consiliul Național de Securitate al SUA a evitat orice reacție.

Potrivit surselor oficiale de la Kiev, Ucraina și-a exprimat disponibilitatea de a accepta necondiționat planul de armistițiu propus de administrația Trump. Totuși, oficialii ucraineni sunt îngrijorați de faptul că Rusia încearcă să impună noi condiții, inclusiv stoparea sprijinului militar din partea aliaților occidentali.

Europa, reticentă față de cererile Rusiei

Un oficial european de rang înalt a declarat că statele din Uniunea Europeană sunt extrem de reticente față de solicitarea Rusiei de a opri livrările de arme către Ucraina. Temerea este că un astfel de acord ar oferi Rusiei oportunitatea de a se reînarma, în timp ce Ucraina ar rămâne vulnerabilă.

Premierul britanic Keir Starmer a avut o discuție telefonică cu Trump înaintea convorbirii acestuia cu Putin. Starmer a subliniat că Ucraina trebuie să fie „în cea mai puternică poziție posibilă” pentru a garanta o „pace justă și durabilă”.

Putin vrea concesii clare. SUA și Ucraina ar putea accepta neutralitatea Kievului

Putin și-a declarat susținerea, în principiu, față de propunerea de armistițiu a lui Trump, însă cere îndeplinirea mai multor condiții înainte de a opri invazia. Printre aceste cerințe se numără nu doar oprirea ajutorului militar pentru Ucraina, ci și recunoașterea de facto a controlului Rusiei asupra teritoriilor ocupate și abandonarea de către Kiev a aspirațiilor de aderare la NATO.

Potrivit unor surse diplomatice citate de Bloomberg, administrația Trump ar fi dispusă să accepte aceste condiții, alimentând temerile europene că un astfel de acord va lăsa Ucraina slăbită și vulnerabilă pe termen lung.

Cliff Kupchan, fost oficial al Departamentului de Stat al SUA și actual președinte al Eurasia Group, a declarat că Washingtonul va insista ca Ucraina să accepte un statut de neutralitate și să accepte limite asupra capacităților sale militare, în concordanță cu cererile Rusiei.

Armistițiu temporar, armele ar putea reveni pe masa negocierilor după acord

Suspendarea livrărilor de arme solicitată de Putin ar urma să fie temporară, susțin surse de la Moscova. După semnarea unui acord de pace final, Ucraina ar trebui să accepte limitări stricte privind capacitatea sa de apărare.

Deși producția internă de armament a Ucrainei a crescut semnificativ în ultimii doi ani (de la 10% la peste 30% din necesarul militar), țara rămâne dependentă de ajutorul militar din partea Europei (aproximativ 30%) și a Statelor Unite (aproximativ 40%).

Discuții și despre centrala nucleară de la Zaporojie

Pe lângă armistițiu, discuțiile dintre Trump și Putin au inclus și subiectul centralei nucleare de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, aflată sub ocupație rusă de la începutul invaziei. Potrivit purtătorului de cuvânt al Casei Albe, Karoline Leavitt, centrala „se află la granița” dintre Rusia și Ucraina, afirmație care a stârnit speculații privind posibile concesii teritoriale făcute Rusiei în cadrul procesului de pace.

Guvernele din Marea Britanie și Uniunea Europeană continuă să lucreze la pachete suplimentare de ajutor militar pentru Kiev, în ciuda negocierilor avansate dintre Trump și Putin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Guvern sediu
Termocentrală
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Navă cargo / Foto: Freepik
panouri solare
Bursa de valori
Fum alb care anunță că un nou papă a fost ales de conclav

Habemus papam! A ieșit fum alb din hornul Capelei Sixtine

Vestea bună a zilei vine de la Vatican unde pe hornul...

Știrile dimineții / sursa foto: Freepik.com
Tribunal
Banca Naționala a României
Ministerul Finanțelor
Marcel Boloș / Foto: gov.ro
Arme / Foto: Freepik
Nicolae Giugea este noul șef al Casei Naționalede Pensii
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Lucrător din industria petrolieră / FOTO: Freepik
Donald Trump
Curs valutar. Foto: Mihai Ciobanu
Se impune o revizuire profundă / FOTO:Freepik
Euro-dolar / FOTO: Freepik
Dan Șucu, președintele Concordia
Ucraina. Foto: Freepik.com
Banca Norvegiei / FOTO: Wikipedia

Banca centrală a Norvegiei menține rata dobânzii la 4,5%

Norvegia, în contrast cu restul Occidentului.

Stație de transformare
Submarin

Compania Hyundai va dezvolta un nou submarin

Transferurile de tehnologie din anii ’80 au deschis...

Freepik.com
Robor
Foto: Freepik.com

pixel