Reacția pieței petrolului este „surprinzătoare” - Analiză

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Oare ce se va întâmpla?
Oare ce se va întâmpla?
Reacția pieței petrolului la recentul atac al Iranului asupra Israelului a fost „surprinzătoare”, prețurile petrolului scăzând de fapt sub 90 de dolari pe baril la începutul acestei săptămâni, au constatat analiștii Commerzbank Research.

În opinia lor, piața pare că a luat-o înaintea fluxului de știri, acomodându-se cu ideea. Și, chiar dacă Iranul nu pare interesat de o escaladare ulterioară, răspunsul Israelului, crucial, va dicta evoluția ulterioară a lucrurilor. 

Prin urmare, cred experții Commerzbank, piața se așteaptă la o creștere semnificativă a prețului aurului negru, din cauza riscului apariției unui deficit de aprovizionare dacă tensiunile escaladează semnificativ între cele două țări.

Commerzbank a notat, de asemenea, cea mai recentă prognoză a Agenției Internaționale pentru Energie pentru piața petrolului, cu o creștere a cererii globale de petrol pentru acest an revizuită în scădere cu 130.000 de barili pe zi, pentru a ajunge la 1,2 milioane de barili. În ceea ce privește oferta, AIE este de părere că slaba aprovizionare observată în primele trei luni ale anului se va menține și în trimestrul doi, din cauza extinderii de către OPEC+ a reducerilor voluntare ale producției de petrol până la jumătatea anului.

Cu toate acestea, trebuie precizat că, de la începutul anului, prețul petrolului a crescut cu aproape 20%. Ce înseamnă acest lucru pentru piețele mondiale. 

1. MONITORIZAREA INFLAȚIEI

După ce inflația din SUA a fost peste așteptări în martie, spectrul unei inflației ascendente a revenit și pariurile pe reducerea ratelor dobânzilor au fost brusc retrogradate. Scăderea prețurilor la energie a fost unul dintre principalii factori ai așteptărilor inflaționiste mai scăzute. Scumpirea țițeiului este văzută ca o amenințare la adresa acestei tendințe.

Christine Lagarde, șefa BCE, a declarat marți că noile tulburări din Orientul Mijlociu au avut până acum un impact redus asupra prețurilor la materii prime. BCE a precizat, totuși, că este „foarte atentă” la impactul petrolului, care poate afecta creșterea economică și poate stimula inflația. Guy Miller, analist la la Zurich Insurance Group, a spus că economiile pot supraviețui, iar producătorii pot fi mulțumiți la un preț al petrolului situat între 75 și 95 de dolari pe baril.

2. MARII CÂȘTIGĂTORI

Acțiunile de energie sunt marii beneficiari ai creșterii prețului petrolului. Indicele petrolului S&P 500 și stocurile europene de petrol și gaze rămân aproape de niveluri record. Stocurile de petrol din SUA au crescut cu aproape 13% de la începutul anului, depășind creșterea de 6% a indicelui S&P 500.

Ed Yardeni, fondatorul Yardeni Research, a declarat că este posibilă o creștere a prețului la țițeiul Brent până la 100 de dolari în săptămânile următoare, recomandând o poziție „supraponderată” pe acțiunile de energie. Ultima dată, aurul negru a depășit acest prag în 2022. A urcat pentru scurt timp chiar la 139 de dolari după invadarea Ucrainei de către Rusia, cel mai ridicat nivel din 2008.

3. CINE ARE DE SUFERIT

Prețuri mai mari ale petrolului vor afecta, de asemenea, multe economii emergente, precum India și Turcia, care sunt importatoare nete de petrol. Rupia indiană a atins un nivel record față de dolar în această săptămână.

Deoarece prețul petrolului este în dolari, mulți importatori sunt, de asemenea, expuși creșterilor de preț cauzate de fluctuațiile valutare. Chiar și în Nigeria, cel mai mare exportator de petrol al Africii, căderea nairei a afectat cuferele statului din cauza prețurilor plafonate la benzină la pompă și a absenței unor rafinării locale de petrol.

Citește și Prețul petrolului Brent a crescut cu 20% de la începutul anului

Citește și Gaz rusesc: Franța, principalul importator european, în pofida războiului

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Factură energie electrică
Trafic auto
Bani
Documente ANAF. Freepik.com
Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Muncitori într-o fabrică de confecții / Foto: Ministerul Muncii
Clădirea Guvernului de la Kiev, lovită de dronele rusești
NASDAQ
Dunărea la Baziaș / captură video
Ședința în Parlamentul României
Donald Trump / Foto: Casa Albă / Flickr
Legea educației se modifică
O persoană utilizează un card bancar la un ATM / Foto: Freepik
Elon Musk / Foto: Gage Skidmore / Flickr
Sondori montează coloana de foraj la o sondă petrolieră / Foto: Arhivă

OPEC+ mișcare surpriză. Decizie privind producția de petrol

OPEC+, alianța formată din statele membre ale OPEC,...

Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
Cablu submarin de internet
Trebuie plătite taxe pentru veniturile din criptomonezi
De vină este un operator de telefonie mobilă

CNAIR anunță suspendarea temporară a emiterii rovinietelor

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii...

Donald Trump
Plaiul Unirii / Foto: Radu Tuta / Agerpres
Banca Naționala a României
Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Captură video
Plaja goală la Mamaia în plin sezon estival / Foto: Captură video
Modificari fiscale 2025. Foto: Pexels.com

pixel