Austriecii s-au răzgândit. Decizia Vienei privind BCE

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Banca Centrală Europeană
Banca Centrală Europeană
Austria a renunţat la planul său de a face o propunere pentru a ocupa un loc în comitetul executiv al Băncii Centrale Europene (BCE), deoarece nu crede că are şanse să ocupe unul din posturile cheie în domeniile monetar şi politic care vor deveni vacante în 2019.

Chiar dacă cei 25 de membri ai consiliului guvernatorilor BCE reprezintă instanţa care decide politica monetară, comitetul executiv este cel care formulează propunerile şi stabileşte agenda. Cei şase membri ai comitetului executiv al BCE sunt numiţi pentru un mandat de opt ani, care nu poate fi reînnoit.

În luna septembrie a anului trecut ministrul austriac de Finanţe, Hartwig Loeger, declara că este gata să propună un austriac pentru un post în comitetul executiv al BCE. Cu toate acestea, sursele citate de Bloomberg au apreciat că, având în vedere jocurile politice complexe în care se vor angaja statele membre pentru poziţiile cheie, este puţin probabil ca un austriac să aibă câştig de cauză.

Cele mai mari șanse

Decizia autorităţilor de la Viena înseamnă un potenţial rival mai puţin pentru guvernatorul Băncii Centrale a Irlandei, Philip Lane, care este considerat candidatul cu cele mai mari şanse pentru următoarea poziţie vacantă la BCE. O reuniune a miniştrilor de Finanţe din zona euro, care va fi organizată în perioada 21-22 ianuarie, va demara procesul de depunere de candidaturi pentru postul de economist şef al BCE, urmând ca succesorul belgianului Peter Praet să fie selectat în data de 11 februarie.

Citește și BCE caută economist șef. Nu s-a înscris nimeni încă

Trei dintre cei şase membri ai boardului executiv al BCE sunt programaţi să se retragă în 2019, inclusiv preşedintele Mario Draghi, iar după alegerile europarlamentare din luna mai va urma o reînnoire a principalelor poziţii politice din blocul comunitar, inclusiv cea de preşedinte al Comisiei UE.

Cultură a economisirii

Un post în boardul executiv al BCE ar veni într-un moment crucial având în vedere că instituţia cu sediul la Frankfurt ar urma să înceapă să majoreze dobânzile în 2019. La fel ca şi Germania şi Olanda, Austria este o ţară cu o cultură a economisirii, unde în ultimii ani au apărut critici faţă de politica de dobânzi zero practicată de BCE.

Citește și Evenimentele anului 2019. Cum se va schimba lumea de azi

Cu toate acestea, şansele ca Austria, a şaptea economie din zona euro, să deţină un al doilea post în boardul executiv BCE, sunt destul de scăzute având în vedere că alte state membre nu au avut până acum niciun reprezentant. Până în luna mai 2011, Gertrude Tumpel-Gugerell din Austria a exercitat un mandat de opt ani în comitetul executiv al BCE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: DCBUsiness

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Elon Musk / Foto: Forumul Economic Mondial de la Davos
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres
Copii se joacă cu dispozitive electronice / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Micii fermieri scapă de controale și sancțiuni

Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...

Schimb valutar / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Chei auto. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Foto: Pexels
Consiliul Economic și Social
Fermieri / Foto: Freepik
Discutii la Guvern
Resort hotelier
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Lingouri de cupru / Foto: Freepik
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
Lingouri de argint și aur

pixel