Beacom (BSOG): Nu avem asigurare de război pentru proiectele de gaze din Marea Neagră

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Trebuie asumate riscuri!
Trebuie asumate riscuri!
Compania Black Sea Oil and Gas (BSOG) nu are asigurare de război pentru zăcămintele de gaze Ana şi Doina, care au intrat recent în producţie, însă proiectul merge mai departe, a afirmat, marţi, Mark Beacom, CEO al companiei.

El a participat la ceremonia organizată la Vadu, judeţul Constanţa, cu ocazia începerii exploatării gazelor naturale în proiectul Midia, operat de compania Black Sea Oil & Gas. Primele gaze din aceste perimetre au intrat în sistemul naţional.

"În zona economică a României nu este război, dar există un impact. Am avut mine detectate în apropierea platformei, nave de război în jur, avioane care ne survolează platforma şi vedem ce se întâmplă. Insula Şerpilor nu este departe, de asemenea am văzut platformele din Crimeea cum sunt bombardate şi totul este atât de aproape. Dar vom finaliza acest proiect", a afirmat Beacom.

Deci ne asumăm aceste riscuri

Întrebat dacă proiectul are asigurare pentru acest lucru, el a răspuns negativ. "Nu avem asigurare. Nu poţi avea asigurare când operezi în apropierea unui război. Nu te poţi duce la asigurători să ceri aşa ceva. Deci ne asumăm aceste riscuri", a subliniat oficialul companiei.

Întrebat dacă BSOG va renunţa la procesul intentat statului român pentru unele prevederi din Legea offshore, care sunt încă în vigoare, el a răspuns că nu a luat încă o decizie în acest sens.

Un proiect complicat 

La rândul său, Gabriel Comănescu, CEO al Grup Servicii Petroliere, compania care a construit proiectul, a arătat că acesta este cel mai mare proiect de infrastructură realizat în România în ultimii 30 de ani.

"A fost un proiect complicat. Prima inginerie a început în 2019, amplasarea conductei terestre şi prin mare a durat 90 de zile, iar pregătirea a început cu un an înainte. Platforma de pe mare nu are operatori umani, se face doar mentenanţă sau intervenţie la necesitate", a spus Comănescu.

Potrivit acestuia, proiectul BSOG este un pas enorm spre reducerea dependenţei de importurile de gaze. "Este un proiect făcut 95% de GSP. Din punctul meu de vedere, este cel mai mare proiect de infrastructură din ultimii 30 de ani, făcut tailor-made (personalizat - n.r.), nou-nouţ. Este făcut pe forţele noastre, făcut de o companie românească. Am plecat de la un trabant şi am ajuns la un Mercedes S Class", a adăugat Comănescu.

Nu există riscul raționalizării 

România este în negocieri avansate pentru a importa gaze din Azerbaidjan, Egipt şi Emiratele Arabe şi nu există riscul ca la iarnă să rămânem fără gaze sau să raţionalizăm consumul populaţiei, a afirmat, marţi, Ion Sterian, directorul general al Transgaz.

"Din zăcămintele Ana şi Doina intră în sistemul naţional 3 milioane de metri cubi de gaze pe zi, cantitate care a fost prognozată cu mai mulţi ani în urmă. Gazele sunt de foarte bună calitate, cu un conţinut de metan de peste 90%. Ne vor ajuta să reducem dependenţa de gazele de import", a spus Sterian.

El a precizat că proiectul se derulează conform planului. "Este funcţional totul, că dacă nu era funcţional nu ne întâlneam astăzi aici", a completat el. Potrivit lui Sterian, pe timpul verii, consumul ţării este între 13 şi 15 milioane de metri cubi pe zi.

Trebuie să fim optimiști 

"Zilnic se înmagazinează 10-12 milioane de metri cubi. astăzi avem 1,2 miliarde de metri cubi în depozite. Producţia internă este de 23,8 milioane de metri cubi de gaze pe zi inclusiv datorită Romgaz, care a început să pună în producţie sonde din zăcământul Caragele şi până la finalul anului producţia Romgaz va creşte, nu ne mai confruntăm cu un declin anual de 2-3%. La OMV Petrom, la fel, s-a stabilizat producţia prin măsurile pe care le-au luat", a susţinut oficialul Transgaz.

Acesta a arătat că nu sunt motive să ne temem că la iarnă vom rămâne fără gaze: "Trebuie să fim optimişti. Noi nu suntem în situaţia altor ţări, la iarnă, pentru că avem producţia internă, şi nu avem de ce să creăm panică".

Întrebat dacă e cazul ca românii să-şi reducă la iarnă consumul, el a răspuns: "Eu consider că noi, românii, am fost mereu chibzuiţi. Nu e ceva imperios să venim cu măsuri de raţionalizare, că nu este cazul".

Citește și Premierul a făcut marele anunț despre producţia de gaze a României

"Împreună cu Guvernul, cu Ministerul Energiei, suntem în discuţii avansate cu Azerbaidjanul pentru importul de gaze, cu Emiratele Arabe Unite, cu compania de stat din Egipt pentru LNG, am operaţionalizat conducta de tranzit pe reverse flow (ambele sensuri - n.r.), astfel încât putem primi inclusiv gaze de la terminalele turceşti, de la Marea Mediterană şi din Marea Marmara. Deci trebuie să fim optimişti. Sper ca într-o zi să se finalizeze şi interconectarea dintre Grecia şi Bulgaria", a adăugat Sterian.

Întrebat dacă cele 3 milioane de metri cubi de gaze suplimentare care intră în sistemul naţional din această vară din zăcămintele Ana şi Doina ar putea duce la scăderea preţului la iarnă, el a spus că preţul gazelor se formează pe bursă, însă un plus de 3 milioane de metri cubi la oferta de gaze înseamnă mult.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Curs valutar / Foto: DCBusiness
Ursula von der Leyen la Forumul Economic Mondial de la Davos
Strângere de mână / FOTO: Freepik

Deficit record în România, în contrast cu trendul european

Deficitul bugetar al României crește, contrar tendinței...

Ilie Bolojan / FOTO: Captură ecran
Beijing / FOTO: Freepik
Mină de suprafață / Foto: Pexels

Producţia de cărbune a României s-a prăbuşit

Cifre oficiale de la INS despre producţia de cărbune a...

Dolari / Foto: Freepik
TikTok / sursa foto: Pexels.com / cottonbro studio
ANAF / Foto: DCBusiness
Adrian Negrescu / Foto: arhiva personală
Acord între Statele Unite și Uniunea Europeană privind TAXELE vamale pentru oţel şi aluminiu
Christel SCHALDEMOSE
ECOFIN / Foto: Comisia Europeană
foto: pexels.com

Cum s-a văzut în Coreea de Nord învestirea lui Donald Trump

Presa din Coreea de Nord a relatat despre ceremonia de...

Mina de litiu Shevchenkivske
Tineri oameni de afaceri / Foto: Freepik
Știrile dimineții

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Astăzi vă aducem în prim-plan o selecție a celor mai...

Oficiul Național al Registrului Comențului
Wall Street / Foto: Freepik
Bitcoin / Foto: Freepik
Unul dintre sediile companiei Novo Nordisk / FOTO: Site-ul oficial al companiei
Donal Trump
Foto: Oana Pavelescu
Germania / Photo by Claudio Mota
Bursa. Foto: pexels.com
Sediu al băncii Raiffeisen din Sankt Petersburg
Instabilitatea politică este periculoasă pentru economie
Criptomonede. Foto: Pexels.com

pixel