Benzina a devenit mai ieftină decât apa în Cuba, pentru o categorie de oameni. Cine sunt aceștia

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Benzinărie
Benzinărie
Benzina se ieftinește pe zi ce trece în Cuba, fiind locul cu cele mai mici prețuri din lume pentru acest carburant. Cei care dețin dolari, în special, o pot cumpăra la prețuri nemaiîntâlnite.

Benzina "specială" (cu cifra octanică 94) se vinde în țara insulară din Caraibe cu 30 de pesos, adică 11 cenți pe litru (42 de cenți/galon) la cursul actual de schimb de pe piața neagră, fiind printre cei mai ieftini carburanți din lume, potrivit bazei de date online GlobalPetrolPrices.com.

Prin comparație, o jumătate de litru de apă îmbuteliată în Cuba se vinde între 100 și 200 de pesos, de peste zece ori mai mult decât prețul aceleiași cantități de benzină.

Cuba, o țară comunistă, a subvenționat benzina timp de decenii, încă de la începutul revoluției fostului lider Fidel Castro.

 

Moneda americană, la mare căutare în Cuba

 

Între timp, dolarul, pe care cubanezii îl obțin în principal din remitențe sau din turism, a urcat de la o valoare de 170 de pesos în urmă cu un an la 270 de pesos marți, pe piața neagră, oferindu-le celor care au dolari o putere de cumpărare mult mai mare pentru produse, precum combustibilul.

Cu toate acestea, pentru un cubanez care trăiește doar din pesos, umplerea rezervorului costă mai mult de jumătate din salariul minim lunar de 2.100 de pesos.

 

Declinul economic

 

Peso a început să scadă brusc în 2021, după ce guvernul cubanez a anunțat o reformă monetară care a renunțat la un sistem complex cu două monede, generând o nouă piață neagră de schimb care a contribuit la creșterea prețurilor pe insulă.

Pe lângă subvenționarea combustibilului, Cuba a compensat mult timp salariile mici plătite lucrătorilor din sectorul de stat prin oferirea de servicii medicale și de educație gratuite, precum și prin tarife relativ scăzute pentru utilități.

Dar și aceste servicii au avut de suferit în fața crizei economice de pe insulă, pe care Cuba o pune pe seama embargoului comercial impus de Statele Unite, care datează din timpul Războiului Rece.

Cuba importă cea mai mare parte a țițeiului său, în principal din Mexic și Venezuela. Totuși, prețurile petrolului din Cuba este mai scump doar decât cele ale unor țări precum Iran, Libia și Venezuela, care se mândresc cu rezerve importante ale acestui combustibil.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: DCBusiness
Ghișeu / Foto: Arhivă
Prețurile urcă / Foto: Freepik
Donald Trump / Foto: Casa Albă
O persoană își încălzește mâinile la flacăra unui aragaz / Foto: DCBUsiness
Banca Naționala a României
Avion pe o pistă în timpul iernii / Foto: Freepik
Militari / Foto: MApN
Zăpadă în București
Dunarea la Baziaș / Captură video
Bill Ackman
Proteste în Iran
Continuă lucrările la tunel
Trebuie plătite taxe pentru veniturile din criptomonezi

ANAF: Reguli dure pentru impozitarea criptomonedelor în 2026

Câștigurile din criptomonede intră, oficial și fără...

Prețul carburanţilor
Oameni traversează o stradă în timp ce ninge / Foto: Freepik
Masoud Pezeshkian și Vladimir Putin / Foto: Kremlin.ru
Uzină auto / sursa foto: Freepik.com / Phonlamaistudio

Dacia și Ford Otosan, producție mai mică în România în 2025

Producţia naţională de automobile a scăzut cu 2,6%, în...

Geraldo Alckmin
Chinezii au aprins primul soare artificial
Sistemul DragonFire
Incendiu de vegetație în statul Victoria, Australia / Foto: Wandong Fire Brigade / Facebook

Australia a declarat stare de dezastru în statul Victoria

Autoritățile din Australia au declarat stare de dezastru...

Mercosur / Foto: Freepik
Distrugeri provocate de bombardamentele rușilor

pixel