Bilanț COVID-19. Peste 14.000 de persoane spitalizate. 133 de decese

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 8.292 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 169 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Până astăzi, 37.677 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 03.10.2021 (10:00) – 04.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 133 de decese (67 bărbați și 66 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui și Municipiul București.

Dintre cele 133 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă  30-39 ani, 3 la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 la categoria de vârstă 50-59 ani, 30 la categoria de vârstă 60-69 ani, 52 la categoria de vârstă 70-79 ani și 36 la categoria de vârstă peste 80 ani.

124 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 5 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent. 

Din totalul de 133 de pacienți decedați, 127 erau nevaccinați și 6 vaccinați. Pacienții decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 45 și 94 de ani și prezentau comorbidități. Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

Citește și Un nou RECORD. Incidența COVID-19 a atins 9,64 în București

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 14.153. Dintre acestea, 1.468 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 406 sunt minori, 385 fiind internați în secții și 21 la ATI.
  
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.691.276 de teste RT-PCR și 3.389.259 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 10.690 de teste RT-PCR (6.378 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 4.312 la cerere) și 21.314  teste rapide antigenice. 

Pe teritoriul României, 79.778 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.327 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 61.581 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 189 de persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...


pixel