BNS, acuzații grave la adresa lui Klaus Iohannis, într-o scrisoare deschisă

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Costul forței de muncă a scăzu masiv în Spania
Costul forței de muncă a scăzu masiv în Spania
Blocul Naţional Sindical (BNS) a trimis o scrisoare deschisă Preşedintelui României, Klaus Iohannis în care îl acuză că îşi doreşte mai multă flexibilitate pentru cei ce vor să muncească în afara ţării, în loc să se preocupe de valorificarea resurselor umane în ţară.

"Este lipsit de sens şi de eficienţă să vă doriţi o "Românie educată" dacă această educaţie nu este valorificată în ţară. Este urgent şi imperativ necesar ca împreună, dvs, Guvern, Parlament şi partenerii sociali reprezentativi, să facem un efort colectiv pentru a identifica acele resorturi care să determine o schimbare a politicii naţionale în domeniul resurselor umane, pentru a ne alinia principiilor statuate de modelul social european", susţin reprezentanţii BNS.

Organizaţia sindicală precizează că în cei şapte ani de mandat, Preşedintele României a acceptat o singura întâlnire cu reprezentanţii lucrătorilor, confederaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional, dar s-a întâlnit în nenumărate rânduri cu reprezentanţii mediului de afaceri. "În timpul mandatelor dvs piaţa muncii a continuat să sufere mutaţii importante care au afectat profund drepturile şi libertăţile lucrătorilor, calitatea locurilor de muncă şi nu în ultimul rând sistemul de securitate socială", se menţionează în scrisoarea BNS.

Organizaţia sindicală susţine că de când este stat membru al Uniunii Europene, România nu a reuşit să reducă decalajele sociale faţă de media UE decât în foarte mică măsură. Acest lucru este evident în urma analizei indicatorilor pe baza cărora se monitorizează Pilonul European al drepturilor sociale. De exemplu, rata riscului de sărăcie în 2007 era 24,6%, iar în 2020 de 23,4%, departe de media europeană (16,5% în 2007 şi 16,6% în 2019). De asemenea, rata riscului de sărăcie în muncă în cazul bărbaţilor era 19% în 2007, iar în 2020 de 18,1%, procentul fiind dublu faţă de media europeană (9,4%).

România ”importă” în continuare forță de muncă. Câți vor veni în 2021

"Cât timp România oferă oportunităţi de studiu atât de limitate, iar condiţiile de muncă sunt atât de precare (salarii mici, drepturi adesea încălcate, expunere frecventă la risc, etc.), mesajul dvs îndeamnă cetăţenii români către singura opţiune viabilă - migraţia. Cu o diaspora românească a cincea cea mai mare din lume, cu o forţă de muncă în special tânăra care continuă să vrea să părăsească ţara, dvs Domnule Preşedinte vă doriţi mai multă flexibilitate pentru cei ce vor să muncească în afara ţării, în loc să vă preocupe valorificarea resurselor umane în ţară", subliniază sindicaliştii BNS.

Organizaţia sindicală menţionează faptul că recent Ministerul Muncii a transmis în dezbatere un proiect de act normativ pentru creşterea contingentului de lucrători extracomunitari admişi pe piaţa muncii naţională în 2021 la 50.000, adică o dublare faţă de nivelul stabilit anul trecut, pentru anul 2021.

"Dacă nu înţelegem că este urgent nevoie să producem schimbări spectaculoase în ceea ce priveşte atenţia şi importanţa acordată forţei de muncă prin: respectarea drepturilor lucrătorilor, promovarea unei politici salariale adecvate, inclusiv în cazul salariului minim, întărirea negocierilor colective, atât la nivel sectorial, cât şi la nivel de unitate şi investiţii semnificative atât in educaţia adulţilor, cât si în sănătatea şi securitatea la locul de muncă, singura soluţie pentru a asigura forţa de muncă necesară funcţionării economiei, mai ales în contextul necesităţii de a implementa proiectele de investiţii vizate prin PNRR, rămâne un import masiv de forţă de muncă din Asia!" avertizează BNS. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...


pixel