„Această ședință de guvern este un preambul al pregătirii pachetului de măsuri privind cele două urgențe pe care le avem în următoarele două săptămâni. Este vorba de deficitul bugetar și cel privind accesarea fondurilor europene”, a declarat prim-ministrul.
Măsuri imediate pentru reducerea deficitului
Premierul a anunțat că în fiecare ședință de guvern din perioada următoare vor fi discutate măsuri concrete menite să reducă cheltuielile de funcționare ale statului și să crească veniturile colectate la buget, astfel încât să fie diminuat deficitul bugetar.
„Vom discuta despre scăderea cheltuielilor de funcționare, creșterea veniturilor care să acționeze asupra deficitului bugetar”, a precizat Bolojan.
Accelerarea accesării fondurilor din PNRR
Totodată, șeful executivului a accentuat că o direcție majoră de acțiune vizează accelerarea absorbției fondurilor europene. În acest sens, Guvernul intenționează să prioritizeze investițiile și să îndeplinească jaloanele asumate prin PNRR.
„Trebuie să ne putem accesa finanțările europene într-o cotă cât mai mare până la finalul acestui an”, a subliniat premierul.
Restructurarea companiilor de stat, în focus
O altă componentă-cheie a planului guvernamental vizează reformarea companiilor de stat. Potrivit lui Ilie Bolojan, în perioada imediat următoare va fi demarată restructurarea acestora, prin aprobarea bugetelor de cheltuieli cu indicatori de performanță clari.
„Vom aproba bugetele companiilor din subordinea ministerelor, în așa fel încât acestea să includă indicatori de performanță și criterii de eficiență clare, pentru ca și în această zonă să avem rezultate”, a afirmat premierul.
Urmează un pachet de măsuri fiscale
Deși premierul nu a detaliat conținutul pachetului de măsuri, este de așteptat ca acesta să includă reforme fiscale, tăieri de cheltuieli, precum și ajustări legislative pentru accelerarea investițiilor finanțate cu bani europeni.
Prin tonul ferm și agenda ambițioasă anunțată încă de la prima ședință de Guvern, Ilie Bolojan transmite un semnal clar de urgență și responsabilitate fiscală, într-un moment în care România se confruntă cu presiuni bugetare semnificative și riscul pierderii unei părți importante din fondurile europene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministerul Finanțelor...
Alocațiile pentru copii rămân...
Persoanele asigurate în baza...
Campioană de un deceniu la...
O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...
Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante
Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.
Piața imobiliară din România...
Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...
Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...
Primăriile pot lua împrumuturi...
Analiza publicată de DCBusiness...
Guvernul clarifică acordarea...
Acțiunile Oracle au scăzut cu...
O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...
Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...
Sistemul energetic românesc...
Leul a avut o evoluție relativ...
Electrificarea liniei ferate...
Dumitru Chisăliță: „Sancțiunile...
Generația Z cumpără cel mai...