Boloș: Producerea de energie verde trebuie să devină o prioritate

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Boloș: Producerea de energie verde trebuie să devină o prioritate
Boloș: Producerea de energie verde trebuie să devină o prioritate
Producerea de energie verde trebuie să devină o prioritate "de îndată" pentru autorităţile locale, atât pentru consum propriu, cât şi pentru comercializare, mai ales în condiţiile creşterii însemnate a preţurilor la utilităţi din ultima vreme, a declarat marţi, la Braşov, ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Marcel Boloş.

În cadrul unei întâlniri pe care a avut-o cu primarii din judeţ, ministrul a prezentat ultimele decizii luate de Guvern, în urma cărora autorităţile locale şi judeţene vor avea la dispoziţie 500 de milioane de euro, o schemă de finanţare din fonduri europene "prin care sunt încurajate măsuri de producere a energiei verzi, atât pe componenta de consum propriu, destinată serviciilor publice gen spitale, şcoli, iluminat public, alimentarea cu energie termică a populaţiei, cât şi pe cea de comercializare".

"Pentru acestea, noi susţinem ca producerea de energie verde, atât pentru consum propriu, cât şi pentru comercializare să devină pentru autorităţile locale şi judeţene o prioritate de îndată", a declarat ministrul, ulterior, într-o conferinţă de presă, adăugând că, în cazul în care vor scădea cheltuielile cu utilităţile, vor rămâne mai mulţi bani pentru dezvoltare, investiţii.

Potrivit acestuia, în cadrul întâlnirii a fost discutată, de asemenea, problema descentralizării implementării proiectelor de apă şi apă uzată, în contextul în care Compania Apa Braşov desfăşoară, în prezent, un proiect de peste 250 de milioane de euro, în 12 unităţi administrativ-teritoriale.

"A fost o discuţie foarte aplicată, în care domnii primari au fost interesaţi de aceste demersuri pe care noi le-am făcut şi care dau posibilitatea autorităţilor locale să ia în implementare aceste tipuri de proiecte, scopul pe care îl urmărim fiind ca aceste proiecte să fie cât mai repede implementate, iar noi să obţinem o absorbţie cât mai bună", a spus Boloş.

Ministrul a prezentat, la Braşov, pentru reprezentanţii mediului de afaceri local prezenţi, şi schema de finanţare pentru IMM-uri, prin care acestea vor putea accesa granturi între 50.000 de euro şi 500.000 de euro pentru eficienţa energetică şi pentru producere de energie verde, bugetul total fiind, de asemenea, de 500 de milioane de euro.

Întrebat dacă Guvernul are în vedere în următoarea perioadă şi măsuri pentru sprijinirea populaţiei asemănătoare celor prin care s-au acordat subvenţii pentru cei care doreau să-şi monteze panouri solare pe locuinţele proprii, ministrul a precizat: "Există această perspectivă, dar nu aş vrea să mi-o luaţi ca un angajament în spaţiul public. Ne-am gândit şi la această problemă a sprijinirii populaţiei. (...) Am mai avut o măsură (...) şi s-ar putea s-o discutăm din nou, dar mă bucur că am ajuns aici cu schemele de eficientă energetică şi aceste apeluri de proiecte, care sunt o oportunitate foarte bună pentru primării şi mediul de afaceri şi gândiţi-vă că avem 1 miliard de euro în acest sens". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel