Boom al prețurilor materiilor prime. Cărbunele recuperează pierderile din ultima perioadă

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Cu numai cinci ani în urmă, Anglo American avea probleme mari. Gigantul din sectorul resurselor naturale, puternic afectat de o prăbuşire a preţurilor materiilor prime, a renunţat la dividende şi a anunţat planuri de închidere de mine şi disponibilizări masive.

Recent însă, lucrurile s-au schimbat dramatic, scrie Bloomberg. Alimentat de un raliu al minereului de fier şi al altor materii prime, gigantul a anunţat câştiguri record pe primul semestru al acestui an şi miliarde sub formă de dividende.

Iar Anglo-American nu este singurul astfel de gigant: cu preţurile materiilor prime în creştere puternică, chiar şi cele ale cărbunelui, întregul sector al resurselor naturale îi bucură pe acţionari cu dividende speciale şi răscumpărări de acţiuni în condiţiile în care companii miniere, petroliere, traderi, producători de oţel şi fermieri culeg profituri de miliarde.

Cu o notă slabă din partea investitorilor din cauza contribuţiei sale la schimbările climatice şi a reputaţiei de a irosi bani pe megaproiecte, sectorul a devenit din nou o uriaşă maşină de făcut bani.

Anglo-American, care a anunţat dividende de 4 mld. $, este probabil cea mai remarcabilă poveste de redresare din sectorul resurselor naturale, însă profiturile sale sunt devansate de rivalii săi mai mari. Rio Tinto Group şi Vale s-au angajat să returneze dividende de peste 17 miliarde $.

Grupul Vittol a plătit o sumă record de 2,9 mld. $ executivilor şi angajaţilor săi prin răscumpărări de acţiuni până în acest an după ce cel mai mare trader independent de petrol a înregistrat cele mai bune rezultate din istoria sa în 2020.

Piaţa materialelor de construcţii, ÎN VIZORUL Consiliul Concurenţei

Chiar şi materii prime al căror sfârşit este propovăduit de mult, cum este cărbunele, au revenit la viaţă în acest an.

Glencore a raportat drept urmare câştiguri record de 8,7 miliarde de dolari pe primele 6 luni ale acestui an, în creştere cu 79% faţă de anul trecut. Compania a anunţat că piaţa de cărbune va continua să-i aducă profituri substanţiale în tot restul anului.

Traderii agricoli profită de pe urma preţurilor mai mari şi cererii neobişnuit de solide din partea Chinei. Cargill, cel mai mare trader agricol al lumii şi în acelaşi timp o companie extrem de controversată, a anunţat că se îndreaptă către câştiguri record în anul fiscal 2021.

Dacă boom-ul resurselor naturale va fi unul de durată reprezintă subiectul unor discuţii aprinse. Mulţi investitori se tem că schimbările climatice îngreunează „citirea“ perspectivelor pe termen lung ale industriei, aceştia fiind de asemenea îngrijoraţi în legătură cu tendinţa executivilor de a aproba proiecte scumpe la vârful ciclului.

Iar executivii din sectorul minier se tem că cererea chinezilor va încetini la un moment dat.

Traderii agricoli profită de pe urma preţurilor mai mari şi cererii neobişnuit de solide din partea Chinei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel