Brexit-ul începe să semene cu un banc. Nouă hotărâre în Parlamentul de la Londra

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Brexit sau nu...
Brexit sau nu...
Parlamentul britanic a aprobat joi seară moţiunea prin care guvernul condus de Theresa May cere o amânare a Brexitului după data de 29 martie, amânare care mai trebuie însă acceptată şi de liderii europeni, transmite agenţia Reuters. 

Moţiunea, votat cu 412 voturi pentru şi 202 împotrivă, aminteşte că legislativul de la Londra a respins prin vot atât acordul convenit cu UE cât şi opţiunea unui Brexit fără acord, prin urmare guvernul va încerca să obţină o extindere a perioadei de negociere a Brexitului. 

În textul moţiunii este menţionat că dacă până pe 20 martie Camera Comunelor aprobă un acord privind Brexitul, atunci executivul va solicita Uniunii Europene o scurtă amânare a retragerii din UE, până la 30 iunie, pentru ca în acest timp să fie adoptată legislaţia necesară ieşirii din blocul comunitar. 

Dacă impasul persistă şi nu se reuşeşte votarea unui acord până pe 20 martie, atunci se va solicita Bruxelles-ului o amânare mai lungă a Brexitului. Orice amânare trebuie aprobată şi de liderii europeni, care se reunesc pe 21-22 martie la Consiliul European. 

Citește și: Brexitul în pericol de a eșua lamentabil. Theresa May: Brexitul poate fi pierdut

Moţiunea specifică şi faptul că o amânare a Brexitului dincolo de data de 30 iunie ar obliga Regatul Unit să participe la alegerile europene din luna mai. 

Anterior votului asupra moţiunii, deputaţii au respins amendamentele propuse de către deputaţi pentru acest text şi care erau menite să transfere controlul procesului Brexitului de la guvern către parlament, pentru a se încerca formarea unei majorităţi care să permită ieşirea din blocajul creat de respingerea de două ori a acordului din cauza clauzei de ''backstop'' privind frontiera nord-irlandeză, care nemulţumeşte numeroşi deputaţi britanici pentru că ea riscă să menţină pe termen nedefinit Regatul Unit în uniunea vamală europeană. 

Unul dintre amendamentele respinse este şi cel care cerea un nou referendum. 

Premierul Theresa May şi-a manifestat intenţia ca pe 20 martie să supună pentru a treia oară votului Camerei Comunelor acordul privind Brexitul. Un amendament care încerca să o împiedice să facă acest lucru a fost de asemenea respins.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Mercosur / Foto: Freepik
Distrugeri provocate de bombardamentele rușilor
Reclamele false umplu buzunarele Meta
Bancnote, euro / Foto: Freepik
Prețurile la alimente au explodat / Foto: Freepik

Eurostat: Consumul din România s-a prăbușit

Volumul comerţului cu amănuntul a crescut cu 2,3% în...

Consumatorii din Alba au fost reconectați la rețeaua electrică
Georgia Meloni
Elon Musk
Bursa de Valori București

BVB închide pe verde, dar cu frâna trasă la tranzacții

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe...

Case de schimb valutar
Florin Barbu
Situatie ingrijoratoare. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Gaze naturale /FOTO: Freepik
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
O femeie se uită nemulțumită la telefonul său / Foto: Freepik

SMS-urile care te pot lăsa fără bani sau conturi

Atenţionare privind tentativele de fraudă prin metoda...

Supermarket. Freepik.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
Fermieri / sursa foto: Wikimedia Commons

Agricultorii protestează cu cartofi prăjiți la Bruxelles

Agricultorii și crescătorii de animale din sindicatul...

Dosar. Foto: Pexels.com

Cu cât ar fi trebuit să crească pensiile în 2025 şi 2026

Sindicaliştii Cartel Alfa explică cu cât ar fi trebuit...

Platforma marina / Foto: Freepik
Platformă marină / Foto: Freepik
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
ISU a trimis generatoare în zonele afectate de ninsoare / Foto: ISU ALba
Protest în Iran / Captură video

pixel