Budăi spune totul despre SALARII. Ce se va întâmpla în perioada următoare

Autor: Mihai Paul
Data actualizării:
Data publicării:
Marius Budăi a dat vestea cea mare: Vor primi bănuţii. Exact pe cardul pe care încasează pensia, nu încurcăm
Marius Budăi a dat vestea cea mare: Vor primi bănuţii. Exact pe cardul pe care încasează pensia, nu încurcăm
Salariile bugetarilor nu vor scădea, așa cum spun cei de la FMI care văd în creșeterile salariale un dezechilibru economic.

„Ultima imagine pe care le-am pus-o domnilor de la FMI în prezentare a fost cu estimările lor de creștere economică pe ultimii ani și realitatea economică din România, ceea ce s-a întâmplat. Nu prea au avut răspuns domnii. S-a dovedit că ei au estimat greșit și estimările noastre și în 2017 au fost mai pesimiste decât ce s-a întâmplat”, a spus Budăi.

Acesta a precizat că salariile și creșterile salariale vor fi menținute, conform promisiunilor din programul de guvernare.

Pe de altă parte, ministrul Muncii îi anunță pe români că vor urma noi creșteri salariale. Întrebat dacă guvernul a renunțat la orice creștere salarială, ministrul a răspuns: ”Sub nicio formă. Românii ne-au dat o lecție la aceste alegeri, dar noi nu ne răzbunăm pe români. Noi am promis, avem un program de guvernare. Atât timp cât ne-am asumat anumite chestiuni nu avem de ce să ne oprim„, a precizat ministrul Muncii Marius Budăi.

Marius Budăi explică de ce se amâna aplicarea Legii pensiilor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Impozit minim global / Foto: Freepik
Antonio Costa, Narendra Modi și Ursula Von Der Leyen

Modi anunță încheierea acordului istoric între India și UE

India și Uniunea Europeană au finalizat luni un acord de...

Alexandru Nazare / Foto: Facebook
Lingouri de argint / Foto: Unsplash
Camera sterilă a ASML / Foto: ASML
Lacat. Freepik.com

Val de radieri. Peste 83.000 de firme au dispărut în 2025

Capitala și marile județe, în fruntea radierilor de...

Ședință de guvern
Gaze / Foto: Freepik
Bursa de Valori Bucuresti / Foto: BVB
Femeie care lucrează la calculator / Foto: Freepik
Foto: REUTERS
ANA - chatbot ANAF
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres

Ministerul Finanţelor a împrumutat, luni, 2,4 milarde de lei

Nou împrumut uriaş făcut de Ministerul Finanţelor.

Baraj. Foto: Freepik.com
Freepik.com

Cine domină piața mezelurilor din România

RisCo.ro a făcut o analiză a cifrei de afaceri a celor...

Paine. Foto: Freepik.com
Casa de pensii / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Bani și aur
Whatsapp / sursa foto: Freepik.com
Inselatorie prin telefon. Foto: Freepik.com

Înşelătorie pe WhatsApp cu false mesaje de la curieri

Continuă campaniile de fraude prin platforme populare...

Hârtii, documente, acte
Grafic. Foto: Freepik.com

Metalul care s-a scumpit cu peste 260% într-un singur an

Creştere spectaculoasă a preţului acestui metal preţios.

Ministerul Finanțelor modifică regulile pentru accize

Noi reguli pentru accizele nearmonizate: Finanțele...

Gaze / Foto: Unsplash
Bursa / sursa foto: Freepik.com / pongpun
Fermieri stau pe o combină agricolă / Foto: Freepik
United States Immigration and Customs Enforcement
Foto: Freepik

10 strategii financiare pentru tineri la început de an

Începutul unui nou an este momentul ideal pentru tineri...

Foto: Pixabay

Societate imprevizibilă, siguranță reală

Trăim într-o perioadă în care sentimentul de siguranță...


pixel