Bugetul României a înregistrat un deficit de 4,02 miliarde de lei

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Execuţia bugetului general consolidat în luna ianuarie 2023 s-a încheiat cu un deficit de 0,25% din PIB, respectiv 4,02 miliarde de lei pe fondul unor rambursări de TVA mai mari cu 59,8%, al încetinirii veniturilor din accize la tutun, al unui volum mai mare de decontări de bunuri şi servicii pentru medicamente, precum şi al creşterii volumului de investiţii, informează Ministerul Finanţelor.

În luna ianuarie a anului trecut, bugetul se închidea pe un deficit de 1,69 miliarde de lei, respectiv 0,13% din PIB.

Veniturile bugetului general consolidat au însumat 39,60 miliarde lei în prima lună a anului curent, cu 8,5% peste nivelul încasat în perioada similară a anului trecut. Evoluţia acestora fost influenţată preponderent de avansul mai însemnat al veniturilor din impozitul pe salarii şi venit şi al contribuţiilor de asigurări, în timp ce încasările nete din TVA şi venituri nefiscale au avut o dinamică mai temperată (explicată printr-un efect de bază ridicat aferent ianuarie 2022), iar accizele au consemnat un declin, arată Ministerul Finanţelor.

Încasările din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 4,49 miliarde lei, consemnând o creştere semnificativă faţă de nivelul încasat în aceeaşi lună a anului trecut (68,5%), influenţată preponderent de sporul încasărilor din impozitul pe dividende (359,8%), veniturile din impozitul aferent pensiilor şi declaraţiei unice consemnând, de asemenea, dinamici pozitive (53,3%, respectiv 14,5%).

Avansul veniturilor din impozitul pe salarii (9,2%) - cea mai importantă sursă a acestei categorii - reflectă dinamicile câştigului salarial mediu brut (12,3%) şi efectivului de salariaţi (1,6%) înregistrate în luna decembrie 2022. Totodată, potrivit MF, dinamica acestei categorii de încasări a fost influenţată şi de extinderea în sectorul agricol şi industria alimentară a facilităţii acordate salariaţilor din construcţii (efect negativ din scutirea de impozit pe venit din salarii, conform Legii nr. 135/2022).

Contribuţiile de asigurări au înregistrat 12,43 miliarde lei, în creştere cu 9% (an/an). Ca şi în cazul impozitului pe salarii, dinamica acestora s-a situat sub evoluţia fondului de salarii din economie din decembrie 2022 (14,1%) şi ca efect al extinderii în sectorul agricol şi industria alimentară a facilităţii acordate salariaţilor din construcţii, conform Legii nr. 135/2022.

Încasările nete din TVA au înregistrat 9,74 miliarde lei, în creştere cu 1,9% (an/an). Totodată, restituirile de TVA au fost cu 59,8% mai ridicate faţă de nivelul rambursat în aceeaşi lună a anului trecut (plus un miliard lei).

Veniturile din accize au însumat 2,90 miliarde lei, consemnând o scădere de 23,9% (an/an) - explicată de contracţia încasărilor din accizele pentru produsele din tutun. Totodată, încasările din accizele pentru produsele energetice au înregistrat o dinamică pozitivă, de 5% (an/an). Evoluţia lunară a încasărilor din accize prezintă în general o volatilitate mai ridicată, determinată de politica operatorilor economici de antrepozitare fiscală a produselor accizabile, explică sursa citată.

Veniturile nefiscale au însumat 4,99 miliarde lei, consemnând o creştere de 7,3% (an/an), susţinută de avansul veniturilor din dobânzi acumulate pentru emisiunile de titluri de stat. De asemenea, nivelul veniturilor nefiscale este determinat şi de înregistrarea sumelor din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, potrivit prevederilor art.10, din Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011.

Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate şi donaţii au totalizat 1,60 miliarde lei, în creştere cu 22,9% (an/an).

Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 43,61 miliarde lei au crescut în termeni nominali cu 14,3% faţă de anul precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe anul 2023 şi-au menţinut ponderea la nivelul de 2,7%.

Cheltuielile de personal au însumat 9,78 miliarde lei, în creştere cu 5,7% comparativ cu anul precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal şi-au menţinut ponderea la nivelul de 0,6%.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au fost 5,91 miliarde lei, în creştere cu 36,8% comparativ cu anul precedent. O creştere se reflectă la bugetele locale, respectiv 26,2% comparativ cu anul precedent, precum şi la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de 38,6% pentru decontarea medicamentelor cu şi fără contribuţie personală şi a medicamentelor utilizate în programele naţionale de sănătate curative.

Cheltuielile cu dobânzile au totalizat 3,09 miliarde lei. Comparativ cu anul precedent plăţile de dobânzi aferente portofoliului de datorie publică s-au majorat cu 1,39 miliarde lei ca urmare a creşterii ratelor de dobândă în contextul inflaţionist manifestat îndeosebi începând cu a doua parte a anului 2021, atât pe plan intern cât şi internaţional, cât şi ca urmare a incertitudinilor generate de conflictul armat din Ucraina.

Cheltuielile cu asistenţa socială au fost de 19,14 miliarde lei, în creştere cu 6,6% comparativ cu anul precedent. Evoluţia cheltuielilor cu asistenţa socială a fost influenţată, în principal, de majorarea de la 1 ianuarie 2023 a punctului de pensie cu 12,5%, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, respectiv de la 1.586 lei la 1.785 lei, a nivelului îndemnizaţiei sociale pentru pensionari (pensia minimă) de la 1000 lei la 1.125 lei, de acordarea unui ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 lei, precum şi de acordarea celei de-a 13-a îndemnizaţii pentru persoanele cu dizabilităţi sub forma unei îndemnizaţii compensatorii.

Cheltuielile cu asistenţa socială au fost influenţate şi de plăţile suportate de la bugetul de stat pentru compensarea facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale, în luna ianuarie 2023 acestea fiind în sumă de 340,59 milioane lei, precum şi de virarea către CA Poşta Română SA a sumelor reprezentând prima tranşă din valoarea drepturilor de pensii pentru luna februarie cu trei zile lucrătoare înainte de prima zi de plată către beneficiari, conform calendarului stabilit prin Convenţia încheiată între Casa Naţională de Pensii Publice şi CA Poşta Română SA.

Cheltuielile cu subvenţiile au fost de 1,27 miliarde lei, în principal, suma reprezentând subvenţii pentru transportul de călători, pentru sprijinirea producătorilor agricoli, precum şi pentru schema de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale al consumatorilor noncasnici (508,28 mil lei) care reprezintă 40,17% din total subvenţii.

Alte cheltuieli au fost de 500 milioane lei, reprezentând în principal, sume aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, conform legislaţiei în vigoare, burse pentru elevi şi studenţi, susţinerea cultelor, alte despăgubiri civile.

Cheltuielile privind proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvenţiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 1,72 miliarde lei, cu 37,7% mai mari comparativ cu anul 2022.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost în valoare de 1,94 miliarde lei, în creştere cu 34,3% comparativ cu anul 2022 când au fost în valoare de 1,45 miliarde lei. De asemenea, se observă o creştere a ponderii investiţiilor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, acestea reprezentând 63,73% din totalul cheltuielilor pentru investiţii.

Bugetul pentru acest an este construit pe o prognoză de PIB nominal de 1.552,1 miliarde de lei, cu o creştere reală de 2,8%, şi pe o scădere a deficitului public la 4,4% din PIB, de la 5,7% anul trecut. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bitcoin / Foto: Freepik
Euro vs dolar / FOTO: Freepik

Euro, la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani față de dolar

Moneda euro a continuat să piardă teren în fața...

Jeff Bezos și Elon Musk
Bursa de Valori București
Ministrul Marcel Boloș / FOTO: Facebook
Stație de transformare / Foto: Freepik
Bună dimineața! / Foto: rawpixel.com
ArcelorMittal

ArcelorMittal amână investițiile verzi planificate în UE

Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...

Cu ochii pe mesaje / FOTO: Freepik
foto: pexels.com
Concedieri / sursa foto: Freepik.com / Drazen Zigic
Aragaz / FOTO: Unsplash

Ungaria caută noi surse de aprovizionare cu gaz natural

O strategie menită să asigure un echilibru între...

Om de afaceri / FOTO: Freepik

Companiile chineze se agață de dolarul american

Companiile chineze își păstrează dolarii,...

Date ROBOR

A crescut ROBOR. Veste proastă pentru cei care au credite

Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...

Un tractor ară câmpul / Foto: Freepik

AFM. Încep înscrierile în programul Rabla pentru Tractoare

Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...

Palatul CEC
Germania. Foto: Ingo Joseph - Pexels
Ruble
Ministrul Adrian Câciu / FOTO: Gov.ro
SUA-China / FOTO: Freepik
Banca Naţională a României
Wall Street
Bună dimineața!
Tehnologie avansată / FOTO: Freepik

Suedezii propun asistentul virtual cu ”mii de fețe”

La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...


pixel