Bulgaria amână încasarea taxelor de la Gazprom

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Gazprom
Gazprom
Bulgaria a amânat luni colectarea veniturilor de pe urma unei noi taxe pe importurile şi tranzitul de gaze naturale din Rusia, pentru a nu periclita dorita aderare la spaţiul Schengen, în urma posibilelor obiecţii ale Ungariei, transmite DPA.

Conform unei noi legi, care a fost publicată în octombrie în Monitorul Oficial din Bulgaria şi care a intrat în vigoare imediat, se introduce o taxă de 20 de leva (10,76 dolari) pentru fiecare megawatt oră de gaz provenit din Rusia. Este echivalentul a aproximativ 20% din preţul de referinţă la gaze naturale la Bursa de la Amsterdam.

Taxa urmată să fie plătită de gigantul rus Gazprom. Ungaria, ţară care depinde de gazele ruseşti care trec prin Bulgaria, a spus că măsura autorităţilor de la Sofia este ilegală şi vrea ca Uniunea Europeană să demareze o investigaţie. Serbia şi Macedonia de Nord şi-au exprimat şi ele îngrijorări cu privire la taxa din Bulgaria.

Bulgaria este foarte aproape de a intra în zona de liberă circulaţie Schengen şi nu vrea ca taxa să afecteze acest obiectiv, a declarat Boiko Borissov, liderul formaţiunii politice GERB, aflată la guvernare.

Premierul ungar Viktor Orban ar fi ameninţat că se va opune aderării Bulgariei la Schengen dacă Sofia nu renunţă la taxă.

Autorităţile bulgare au decis să aştepte un mecanism echivalent al UE privind taxarea gazelor ruseşti, a explicat Borissov.

Gazprom nu a anunţat dacă intenţionează să plătească taxa din Bulgaria, ceea ce pune sub semnul întrebării eficienţa măsurii.

Anul trecut, Rusia a încetat să mai livreze gaze naturale Bulgariei după ce ţara vecină a refuzat să plătească în ruble, aşa cum a cerut Moscova după debutul războiului din Ucraina. Cu toate acestea, Bulgaria rămâne o rută importantă pentru tranzitul gazelor naturale ruseşti în regiune. Aproape jumătate din gazele naturale livrate de Rusia prin conducte intră în Bulgaria din Turcia via conducta TurkStream, pentru a fi livrate mai departe în Ungaria, Serbia şi alte părţi din Europa de Sud.

Dacă înainte de războiul din Ucraina aproape toate gazele naturale consumate de Bulgaria veneau din Rusia, în prezent ţara vecină îşi asigură o treime din necesarul anual de gaze via un contract pe termen lung cu grupul SOCAR din Azerbaidjan. De asemenea, Bulgaria primeşte gaze naturale lichefiate via terminalele din Grecia şi Turcia. La rândul său, Serbia lucrează şi ea la un acord cu SOCAR precum şi la un nou interconector de gaze cu Bulgaria.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Florin Bănică
Cimitir de mașini
ANAF schimbă foaia / Foto: Freepik
La benzinărie
STB emite bilete valabile o oră
Casă de schimb valutar
Muncitori într-o fabrică de confecții / Foto: Ministerul Muncii
Centru de date / Foto: Freepik
Google Rusia / Grafică: DCBusiness

A 11-a ramă Coradia Stream a intrat în flota CFR Călători

Cea de-a 11 ramă electrică Coradia Stream, din lotul de...

Donald Trump prezenta lista tarifelor la începutul celui de-al doilea mandat al său / Foto: Casa Albă

Lovitură pentru Trump: Curtea Supremă îi blochează tarifele

Donald Trump a suferit un nou eșec juridic după ce...

Alexandre Bombarde, CEO Carrefour
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik
Cloud-ul Amazon, atacat de Inteligența Artificială

AI-ul a pus pe pauză cloud-ul Amazon. Două pene în decembrie

Divizia de cloud a Amazon a fost afectată de cel puțin...

Jeffrey Epstein și Leslie Wexner (dr) / Foto: DoJ
Narendra Modi
JP Morgan / Foto: Ben Sutherland / Flickr
Influencer arată un bitcoin
Nicușor Dan
Bani / Foto: DCBusiness
ANAF
Curs valutar
Nicușor Dan / Foto: Președinția României

pixel