Claudiu Năsui: Legea privind capitalul social putea fi blocată fără voturile USR și UDMR
Legea care modifică regimul...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor a urcat la 57 milioane de lei (11,537 milioane euro), de la 44,97 milioane de lei (9,09 milioane euro) în ziua precedentă.
Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,96%, până la 11.185,17 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o scădere de 0,93%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a înregistrat un declin cu 0,67%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a apreciat cu 1,01%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în coborâre cu 0,65%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 0,79%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a consemnat o scădere de 1,35%.
Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Băncii Transilvania, cu 9,9 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom, care au generat schimburi în valoare de 3,7 milioane de lei, şi cele ale Fondului Proprietatea, cu 2,9 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile SIF Muntenia (+7,00%), Turism Felix (+4,41%) şi Rompetrol Well Services (+2,12%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile UCM Reşiţa (-13,79%), Rompetrol Rafinare (-7,89%) şi Vrancart (-5,59%).
Principalele burse europene au deschis joi în scădere, urmând Wall Street, penalizată cu o zi înainte de anunțurile considerate restrictive ale Rezervei Federale americane (Fed), în condițiile în care și alte mari bănci centrale au decis să își înăsprească și mai mult politica monetară.
La Paris, CAC 40 a scăzut cu 0,51%, la 6.000,43 în jurul orei 0830 GMT. La Londra, FTSE 100 este în scădere cu 0,37%, iar la Frankfurt, Dax este în scădere cu 0,37%. Indicele EuroStoxx 50 a scăzut cu 0,37%, FTSEurofirst 300 cu 0,64%, iar Stoxx 600 cu 0,55%.
Noile proiecții ale Fed privind evoluția ratelor și a condițiilor economice au ridicat semne de întrebare chiar și în rândul celor mai optimiști investitori, potrivit analiștilor. "Cred că piețele bursiere încă mai sperau că Fed va da semnalul că este gata să stopeze, la un moment dat, creșterii dobânzilor, dar nu a fost niciunul", a comentat Naka Matsuzawa, strateg la Nomura.
Fed a anunțat miercuri a treia majorare consecutivă a ratei dobânzii cu trei sferturi de punct procentual și a lăsat să se înțeleagă că ratele vor crește cu încă 1,25 puncte procentuale până la sfârșitul lunii decembrie, atingând un vârf de 4,60% în 2023, în timp ce nu se așteaptă nicio reducere a ratei până în 2024.
Între timp, noile previziuni economice ale băncii centrale americane arată că se așteaptă ca creșterea economică a SUA să scadă la doar 0,2% în acest an, iar rata șomajului să crească la 3,8% până la sfârșitul anului 2022 și la 4,4% până în 2023.
Banca Națională a Elveției (SNB) a decis joi să majoreze dobânda sa cheie cu 75 de puncte de bază, până la 0,5%, în timp ce Norges Bank, banca centrală norvegiană, a majorat dobânda la 2,25% (+50 de puncte de bază). Banca Japoniei, așa cum era de așteptat, și-a lăsat politica monetară neschimbată, cu o țintă de dobândă pe termen scurt de -0,1%, spre deosebire de celelalte bănci centrale importante din lume.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Legea care modifică regimul...
Datoria publică a României este...
Un ordin recent al Agenția...
Președintele SUA, Donald Trump,...
Autoritățile introduc noi...
Președintele Chinei, Xi...
Rata șomajului în formă...
Rusia a lansat în noaptea de...
Gigantul farmaceutic danez Novo...
Guvernul discută vineri o...
Proiectele de acte normative...
Februarie 2026 începe cu...
Ministerul Finanţelor a...
Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...
Pensiile private obligatorii...
Piaţa spaţiilor de birouri din...
Tribunalul Galați a admis...
Consilierii generali ai Consiliul General al...
Autoritatea Vamală Română a...
Proiectul Economic@BNR, dedicat...
Românii au început anul 2026...
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...
Consilierii municipali se...