Activiştii Greenpeace anunţă "prima victorie în instanță împotriva Neptun Deep"
Greenpeace România a câștigat...
Marcel Boloș a explicat că datorită declarațiilor pe proprie răspundere au putu fi identificați cine sunt beneficiarii cardurilor de energie. Oficialul a explicat că în ciuda faptului că unii dintre cetățeni chiar dacă există nomenclatoarelor nu și l-au operat în cartea de identitate. Ministrul a precizat că pentru aceste situații: ”Am găsit ca o formulă tranzitorie aceste declarații pe propria răspundere ale beneficiarilor. De fapt, prin aceste declarații pe propria răspundere am identificat locurile de consum și mă bucur că am reușit să închidem această problemă, pentru că a fost o problemă a peste 550.000 de beneficiari”.
Amintim că, în 2023, MIPE oferă românilor vulnerabili, din fonduri europene, sprijin pentru plata facturilor la energie în valoare de 700 lei de 2 ori/ an.
Cardurile pentru încasarea ajutoarelor vor fi emise și distribuite de Compania Națională Poșta Română, iar listele cu beneficiari sunt întocmite printr-un parteneriat între Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, Ministerului de Finanțe, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Telecomunicații.
Cum se acordă ajutorul?
Ajutorul are forma unui card emis pe suport de hârtie, cu care se pot plăti facturi de energie (total sau parțial). Ajutorul se acordă în două tranșe, a câte 700 lei fiecare.
Servicii/produse care se pot plăti: electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.
Cum se utilizează?
Se pot plăti facturi curente sau restante, doar pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului. Cu un card se pot face mai multe plăți, către mai mulți furnizori, până la epuizarea sumei.
Plățile se fac prin mandat poștal. Se pot efectua gratuit 8 plăți/loc de consum pe durata programului de sprijin. De la a 9-a plată se va achita o taxă de 2,5 lei.
Ajutorul nu se consideră venit și nu afectează:
venitul minim garantat;
alocația pentru susținerea familiei;
statutul consumatorului vulnerabil de energie.
Sumele alocate celor două tranșe nu pot fi preschimbate în bani și nu pot fi folosite pentru plăți prin mandat poștal către alte destinații decât plata facturilor de energie.
Beneficiarii de sprijin pot utiliza ajutorul pentru plata facturilor la energie prin următoarele modalități:
a) Direct la poștaș;
b) La orice oficiu poștal din mediul urban sau la oficiul poștal în raza căruia își are domiciliul beneficiarul, în mediul rural;
c) Online, AICI.
Un milion de locuințe au primit deja ajutorul. Care sunt județele fruntașe
Cardurile de energie, distribuite la un milion de locuințe. Ministrul Marcel Boloș: „Vrem ca toți beneficiarii declarați eligibili să primească plicul acasă până la 20 februarie”.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță că până astăzi, 14 februarie, cardurile de energie prin care sunt sprijinite persoanele vulnerabile pentru plata facturilor la utilități au fost distribuite la peste un milion de locuințe (puncte de consum). Cardurile, oferite din fonduri europene nerambursabile ce erau în risc de pierdere în perioada de programare 2014-2020, sunt emise și distribuite de Compania Națională Poșta Română.
În topul județelor cu cele mai multe carduri distribuite se numără Bacău (43.200 de carduri), Argeș (47.416 de carduri), Buzău (30.835 carduri), Maramureș (33.000 de carduri), Brăila (30.060 de carduri).
În total, 1,7 milioane de carduri au fost tipărite și distribuite către oficiile poștale, aferente punctelor de consum pentru care nu este nevoie de niciun fel de clarificare privind eligibilitatea. Restul de 700.000 de carduri urmează să ajungă la cei îndreptățiți în baza OUG 166/2022 până la 20 februarie.
Prin intermediul programului, aproximăm că un total de 2,8 milioane de puncte de consum, la care locuiesc peste 4 milioane de beneficiari, vor fi sprijinite cu două tranșe de 700 lei pentru achitarea facturilor la utilități, în contextul crizei energetice. Așadar, lista de puncte de consum eligibile va continua să crească pe măsură ce se clarifică situațiile neconcludente (se va stabili în mod clar câți oameni stau la același punct de consum și care este venitul mediu pe cap de locuitor).
Rolul Poștei Române
„Poșta Română s-a mobilizat exemplar și a livrat deja cardurile de energie la un milion de locuințe. Pentru că restul sunt deja în oficiile poștale, suntem siguri că până la 20 februarie vom finaliza distribuirea pentru cei care au fost declarați eligibili fără să fie nevoie de clarificări. De la acel moment se pot efectua plăți, prin cele trei metode deja cunoscute: direct la poștaș, la oficiu sau prin intermediul aplicației pentru care zilele acestea se fac ultimele teste. Foarte important, pentru cei care sunt într-o situație incertă și se verifică zilele acestea dacă sunt într-adevăr eligibili, le transmit să stea fără grijă pentru că nu există riscul să nu primească ajutorul dacă li se cuvine conform legii. Cei care au primit cardul trebuie să știe că pot să facă plăți pentru tanșa I până la vară, nu este nevoie să se grăbească. Iar cei care nu sunt siguri de situația lor pot suna la 0319966 și vor primi clarificări”, a transmis ministrul Marcel Boloș.
Lista finală a beneficiarilor eligibili este realizată în urma unui proces în care sunt implicați Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul de Finanțe, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Telecomunicații și Agenția Naționale de Administrare Fiscală. CLICK AICI pentru a citi mai mult
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Greenpeace România a câștigat...
La Palatul Victoria, a fost...
Curs valutar BNR, 21 noiembrie...
Florian Lixandru, candidatul...
Grupaj de știri.
La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...
Activitatea RAR este blocată...
Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...
Șeful unuia dintre cele mai...
Decizia adoptată în ședința de...
Documentul a fost parafat la Budapesta de Zsolt Hernadi,...
Trenul nou a fost anulat joi...
În şedinţa de joi a...
Legile gravitației par să se...
Evenimentul va avea loc, cel mai probabil, în primele...
MF sprijină autoritățile locale...
Potrivit celui mai recent...
La data de 19 noiembrie 2024,...
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...
O nouă inițiativă legislativă promite să revoluționeze...
Scădere uşoară a vânzărilor de autoturisme Dacia în...