Cât de periculos este uleiul alimentar uzat. Cum poate deveni util și nepoluant

În cadrul evenimentului,  președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță a vorbit despre lansarea proiectului "Stop Aruncării Uleiului Alimentar Uzat", „un proiect în care încercăm, pe de o parte, să conştientizăm importanţa colectării uleiului, dar în acelaşi timp să vedem care este impactul acestui ulei la nivel naţional în ceea ce priveşte ponderea lui, cantităţile care sunt colectate sau aruncate şi, nu în ultimul rând, să încercăm o iniţiativă legislativă, care să se concretizeze într-o colectare corespunzătoare a uleiului uzat, într-o valorificare a acestuia şi crearea de valoare adăugată.”
 

În acest scop, pentru a avea o dimensiune a ceea ce înseamnă această risipă, a ceea ce înseamnă impactul uleiului alimentar uzat în România, Asociația Energia Inteligentă a solicitat elaborarea unui studiu la una dintre cele mai prestigioase companii de cercetare/studiere a vieţii sociale: compania Deloitte. „Am elaborat un studiu cu privire la uleiul alimentar uzat din perspectiva situației actuale și din perspectiva potențialului – și nu mă refer aici doar la colectare, ci și de valorificare – și am sugerat într-un capitol de încheiere și anumite măsuri care pot fi luate din perspectiva cadrului legislativ, în primul rând, în așa fel încât – sugerăm și spunem noi – să ajungem la o îmbunătățire față de situația la care ne aflăm în acest moment. Am insistat asupra faptului că, dincolo de o strategie, într-adevăr, infrastructura de colectare, mai ales la nivelul gospodăriilor, este esențială, deoarece avem și alte mijloace de a interveni la nivelul operatorilor economici, iar aici vorbim în principal de HORECA și de jucătorii din industria alimentară,” a declarat, în cadrul evenimentului online, Sorin Elisei, lider al practicilor de energie şi sustenabilitate, Deloitte România.

În România, în 2019, a existat un consum anual de peste 170.000 de tone de ulei. În schimb, rata de colectare și valorificare a uleiului alimentar uzat în România, în acest moment, nu depășește 1%. “

“Avem niște cifre legate de colectare, ce sunt puțin mai îmbucurătoare, deși studii în acest sens sau date oficiale sunt relativ vechi, și asta ar fi un prim lucru pe care autoritățile, inclusiv prin planurile de gestionare a deșeurilor, ar trebuit să-l facă: să actualizeze aceste informații. Așadar, potențialul este enorm, dar rata de colectare și valorificare este în continuare extrem de mică. Am adus acest subiect în discuție deoarece, pe directivele europene, avem o țintă pentru 2025, și anume o rată de reciclarea a cel puțin 55% din volumul deșeurilor produse. Este o diferență enormă între ceea ce se întâmplă acum și ceea ce ar trebui să se întâmple la nivelul anului 2025, dar măcar la orizontul anului 2030, cu un plan și cu o strategie, cu o implementare efectivă și rapidă, putem totuși să ajungem la această rată de colectare. Dar, în subsidiar și, de fapt, și mai important ar fi să creștem această rată de valorificare internă, din perspectivă economică și de interes național strategic”, a punctat Sorin Elisei.

România are o țintă inclusiv pentru utilizarea de energie regenerabilă în sectorul transporturilor. Aceasta, în anul 2020, ar fi trebuit să se situeze la aproximativ 10%. Pe actualele obiective asumate de România, în 2030, această țintă crește de la 10% la 14%. Iar, potrivit pachetului“Fit for 55”, acest procent de 14% din 2030 trebuie să crească la 18%.

“Așadar, sectorul transporturilor va fi cel mai expus sau, dacă vreți, dezvoltarea, accelerarea implementări unor vectori de decarbonare și de energie regenerabilă e o necesitate. Deci, nu mai putem discuta de un potențial – pentru că el este uriaș – ci e mai degrabă și o necesitate, și o obligație,”a subliniat reprezentantul Deloitte România.

Conform structurii de consum în sectorul transporturilor și a prognozelor, biocombustibilul ar reprezenta, în acest moment, dintr-o perspectivă de cost-beneficiu, principala opțiune pe care o are România. „Biocombustibilii sunt: cei de generația întâi, din plante, din culturi agricole, apoi avem biocarburanții de generația a doua, cei avansați, inclusiv din uleiul alimentar uzat. Directivele europene ne limitează posibilitatea de a creştea aportul de biocombustibili din culturi agricole. Mai mult decât atât, nu doar că îl va limita, dar îl va şi reduce gradual şi atunci noi trebuie să ne îndreptăm atenţia - adresând atât problema de mediu, atât problema de economie circulară şi de valoare adăugată, cât şi contribuţia la nişte ţinte legate de obiective naţionale şi europene - asupra utilizării inteligente a acestui biocombustibil de generaţia a doua. Atunci trebuie, din acest punct de vedere, mai devreme decât mai târziu, să se creeze acest cadru, cadru care ar putea fi inspirat – iar pe parcursul raportului nostru am dat exemplele Austriei şi Germaniei (în Austria este la modă această colectare încă din 1990 – 1992). Deci, am putea învăţa din experienţa acestor două ţări. Iar unul dintre vectorii de promovare, pentru că în subsidiar trebuie spus că informarea consumatorilor este un lucru extrem de important, este legat şi de parteneriatul cu autorităţile locale pentru sprijinirea unor astfel de iniţiative. Şi chiar avem un exemplu în studiu în care, practic, o primărie, prin faptul ca a încurajat şi a creat un ecosistem local de colectare, primeşte la schimb biodiesel pentru flota de autobuze sau pentru flota de transport local şi regional. Deci, soluţii există, putem învăţa din experienţa altora,”a mai punctat Sorin Elisei.

Din perspectiva soluţiilor la nivelul cadrului legislativ, în studiul Deloitte, comandat de Asociația Energia Inteligentă, s-au menționat cel puţin trei propuneri. “Vorbim, în primul rând, de monitorizare. Avem nevoie de o monitorizare mult mai atentă şi mult mai bine structurată, în aşa fel încât să avem o înţelegere dacă ceea ce se colectează şi se valorifică astăzi, pe date oficiale, este o realitate sau trebuie să luăm ca atare nişte acţiuni cu privire la informaţiile la care ne raportăm atunci când facem planuri şi strategii. Iar ele, bineînţeles, se referă la o serie de obligaţii care nu sunt neapărat suplimentare - cel puţin în sarcina operatorilor economici - dar este vorba despre o clarificare a ceea ce trebuie raportat şi cum se monitorizează de către instituţiile statului aceste raportări. La al doilea punct, vorbim de standardul în general de raportare, în sensul în care evidenţiem codul deşeului. Trebuie să fim foarte atenţi la aceste lucruri – destinaţia, frecvenţa colectării, modul de transport şi metoda de tratare. Pentru a îmbunătăţi granularitatea şi calitatea datelor de raportare trebuie să ştim despre această cantitate de deşeuri în tone, inclusiv despre cea destinată eliminării”, a mai precizat oficialul Deloitte în cadrul dezbaterii "Valorificarea Uleiului alimentar uzat - situația actuală și potențialul de colectare în România". 

Una dintre soluțiile propuse în cuprinsul studiului se referă la implementarea unei scheme de răspundere extinsă a producătorului. “Practic, uleiurile alimentare uzate nu sunt în scopul prevederilor legislative actuale şi o astfel de schemă de răspundere extinsă ar putea să acopere sau să răspundă unor astfel de solicitări – iar aici trebuie analizat cât de rapid ar putea să producă o astfel de schemă acele schimbări semnificative de care avem nevoie atât de curând”, spune Elisei.

Cum ar trebui să arate însă o schemă de colectare a uleiului?

“O schemă de colectare a uleiului, care să funcţioneze relativ rapid, poate fi implementată. Nu este nevoie să ne uităm doar la modelul Austria şi Germania, ci ne putem uita şi către alte iniţiative - ele sunt, de altfel, menţionate şi în studiu – vis-a-vis de ceea ce au încercat anumite asociaţii nonguvernamentale sau chiar mari retaileri, în încercarea de a creşte acest grad de colectare. Dar asta ar presupune, în esenţă, mai mult sau mai puţin, deplasarea oamenilor către puncte de colectare, aflate la o distanţă mai mult sau mai puţin considerabilă faţă de casă. Este vorba despre puncte de colectare, distribuite uniform în aglomerările urbane – lucru care este posibil – evidenţiate separat sau sub forma în care se întâmplă în Austria, adică recipiente speciale distribuite populaţiei şi pe care aceasta le foloseşte pentru a le duce apoi către acele puncte de colectare intermediare sau finale (de exemplu, la anumite magazine sau supermarketuri)”. 

Dar, sistemul, dincolo de crearea infrastructurii, are nevoie de un stimulent, a evidențiat reprezentantul Deloitte.
 
„Acest stimulent poate fi gândit sub o formă monetară, care cred că ar fi cea mai simplă soluţie, sau, aşa cum înţeleg că procedează acum retailerii, pentru o cantitate de ulei uzat adusă în magazin primesc un voucher de anumită valoare. Cred că acest lucru ar putea să stimuleze pe termen scurt, dar trebuie, în acelaşi timp, din punctul de vedere al unor factori de coerciţie, să vedem dacă se poate implementa o componentă de preţ sau tarif în ceea ce priveşte apa sau procesarea apei, în aşa fel încât să se reflecte la nivel colectiv faptul că, în continuare, ar trebui să penalizăm aruncarea uleiului în sistemul de colectare şi de management al apei. Dar acest lucru l-aş vedea mai degrabă ca un pas doi, care să vină după o perioadă de cel puţin un an în care stimulăm, încă o dată, sub formă monetară colectarea şi, în acelaşi timp, creăm şi un cadru de dezvoltare a infrastructurii, în care tot ce înseamnă plasarea acestor puncte de colectare sau a recipientelor să nu vină în costul utilizatorului. Cred că fondurile europene care sunt alocate, inclusiv pe dimensiunea de economie circulară, sunt suficient de semnificative pentru a acomoda acest deziderat”, a concluzionat Sorin Elisei.

Articolul face parte din proiectul „STOP aruncării uleiului alimentar uzat” inițiat de Asociația Energia Inteligentă cu scopul de a crește gradul de conștientizare asupra impactului devastator pe care deversarea uleiului alimentar uzat îl poate avea asupra mediului și de a contribui la informarea consumatorilor asupra beneficiilor pe care colectarea lui corectă le poate avea asupra vieții noastre de zi cu zi prin creșterea calității apei potabile și a aerului. Totodată, folosirea uleiului alimentar uzat în producerea de energie din surse regenerabile, va face posibilă îndeplinirea țintelor Uniunii Europene de reducere a emisiilor de carbon. Proiectul este susținut de partenerii media: Economistul, Financial Intelligence, The Diplomat Bucharest, Capital, Club Economic, Romania Durabilă, Energy Center, E-nergia, InvesTenergy, Info Mediu, Revista Piața și EM360 Group.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.