Câți bani cheltuie românii în 2025 cu ocazia Paștelui

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Cumpărături / Foto: Freepik
Cumpărături / Foto: Freepik
Românii alocă, în medie, 800 de lei pentru masa şi pregătirile de Paşte şi spun că alegerea produselor este influenţată de dorinţa de a susţine producătorii locali, conform unui studiu realizat de Raiffeisen Bank, dat miercuri publicităţii.

Cercetarea relevă că pentru opt din zece români petrecerea timpului în familie este cea mai importantă tradiţie în această perioadă. Bugetul alocat Sărbătorilor Pascale este mai mare pentru familiile cu copii şi pentru cei cu venituri lunare de peste 1.000 euro, aceştia depăşind suma medie de 900 de lei.

În acelaşi timp, patru din zece români care cheltuie mai mult de 1.000 de lei preferă să petreacă Paştele la restaurant, în vacanţă în ţară sau în străinătate. 55% dintre respondenţi au declarat că bugetul alocat pentru cumpărăturile de Paşte este mai mare decât anul trecut.

De asemenea, opt din zece participanţi la studiu declară că alegerea produselor este influenţată de dorinţa de a susţine producătorii locali, comportament observat în mai mare măsură în cazul persoanelor din mediul rural sau cu vârsta de peste 55 de ani.

"Carnea, produsele tradiţionale precum pasca şi ouăle roşii şi băuturile specifice sezonului sunt în topul preferinţelor. Datorită importanţei sale, Paştele reprezintă şi o cheltuială importantă pentru bugetele multor români. Astfel, cheltuielile de Paşte sunt suportate preponderent din venitul lunar disponibil, dar şi din economiile existente. Totuşi, trei din zece români apelează la un credit bancar, în special cei singuri. De asemenea, persoanele care folosesc un card de credit sunt mai înclinate să cheltuie peste 1.000 de lei, în special dacă aleg să plece în vacanţă în această perioadă", se arată în studiu.

În acest context, 77% dintre respondenţi au declarat că folosesc produse sau servicii bancare pentru cheltuielile de Paşte, iar peste jumătate dintre aceştia sunt interesaţi de oferte speciale, precum rate fără dobândă, reduceri directe la comercianţi sau cashback.

"Paştele este o sărbătoare importantă în viaţa românilor, iar noi vedem în fiecare an care este comportamentul financiar în această perioadă. Prin produse financiare adaptate, cum ar fi ratele fără dobândă, reducerile sau cashback-ul, îi sprijinim să-şi gestioneze cât mai bine bugetul. Aceste produse îi ajută să păstreze controlul finanţelor proprii şi totodată să folosească planificarea financiară ca pe un pilon esenţial al unei vieţi echilibrate. Pentru astfel de cheltuieli sau pentru planuri pe termen mai lung, rămânem alături de ei şi le oferim soluţii personalizate, uşor de înţeles şi de aplicat", a declarat Mihail Ion, vicepreşedintele Diviziei Pieţe de Capital, Servicii Bancare de Investiţii şi Planificare Financiară Personală, Raiffeisen Bank România, citat în comunicat.

Reprezentanţii băncii vin cu câteva sfaturi pentru bugetarea eficientă a sărbătorilor de Paşte: stabilirea clară a sumei totale care poate fi alocată; pregătirea unei liste detaliate a cumpărăturilor necesare şi respectarea ei; evitarea risipei alimentare; profitarea de oferte şi reduceri, precum rate fără dobândă şi cashback; susţinerea producătorii locali pentru a beneficia de calitate şi prospeţime; evitarea cheltuielilor impulsive şi alocarea unui buget suplimentar pentru eventuale cheltuieli neprevăzute.

Studiul Raiffeisen Bank România a fost realizat în colaborare cu Appinio, fiind de tip CAWI. Cercetarea a fost realizată pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional, de 750 de persoane, cu studii medii sau superioare şi un venit mediu al gospodăriei de aproximativ 7.000 de lei. Cercetarea a fost făcută în luna aprilie 2025.

Acesta este al patrulea studiu din seria DESPRE BANI 1:1, pe care Raiffeisen Bank o va realiza lunar pe subiecte care ţin de comportamentul financiar al românilor şi impactul banilor asupra deciziilor de zi cu zi.

Raiffeisen Bank, bancă universală de top, cu capitalizare şi lichiditate solide activează pe piaţa bancară din România deservind peste 2,3 milioane de clienţi, persoane fizice şi juridice. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Panouri fotovoltaice
Cresc SALARIILE și PENSIILE speciale ale magistraților
Google
Bursa de Valori București
Oameni pe stradă / Foto: DCBusiness
Transgaz
UE are nevoie de forță de muncă
BCE
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu

Furnizorii de energie, luați la control de ANPC

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor...

Termocentrala
Dolari și euro
Lingouri de aur / FOTO: Freepik
WhatsApp / FOTO: Freepik
Ghișeu
Persoană în scaun cu rotile / Foto: Freepik
Fidelis
În magazin / FOTO: Freepik

Programul magazinelor de Paște

 Magazinele marilor lanţuri de retail din România vor fi închise în prima zi...

Bill Gates / Foto: World Economic Forum / Flickr

Bill Gates dezvăluie ce moștenire vor primi copiii lui

Bill Gates a confirmat, încă o dată, că nu va lăsa...

Foto cu caracter ilustrativ: Freepik.com
Harvard / FOTO: Wikipedia
SUA vs China / sursa foto: Freepik.com

SUA-China: Confruntarea titanilor

Pe fondul escaladării războiului comercial dintre Statele Unite și China, un...

Este o situația care nu a mai existat la LME
Analize / FOTO: Freepik

Aceste acțiuni au un potențial de creștere de până la 62%

Tehnologia în cădere liberă: Nvidia și Nasdaq, printre...

Banca Națională a României

Banca Naţională a României împlineşte 145 de ani

Banca Naţională a României împlineşte joi 145 de ani.

BCE / sursa foto: Freepik.com / frimufilms

Piețele așteaptă relaxarea monetară

Randamentele obligațiunilor din zona euro au urcat ușor...

Digitalizarea în România merge foarte prost / Foto: Freepik
Ceasuri / FOTO: Freepik

Ceasurile elvețiene au invadat piața Statelor Unite

Un fenomen atent monitorizat de analiștii financiari.

Foto: Freepik.com
ABB / FOTO: Pagina de Facebook a companiei

ABB vrea să listeze la bursă divizia de robotică

Grupul industrial elvețian ABB a anunțat joi că...


pixel