Câți români trăiesc fără energie electrică. Realitatea dureroasă din ţara noastră

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Locuință rurală / Foto: AEI
Locuință rurală / Foto: AEI
Asociația Energia Inteligentă (AEI) a pus la punct un Registrul Electronic Național al gospodăriilor fără energie electrică din România.

Într-un comunicat transmis redacției AEI spune că până la realizarea REGISTRULUI NAȚIONAL AL CASELOR FĂRĂ ENERGIE ELECTRICĂ (RNCFEE) s-a invocat lipsa informațiilor despre cetățenii care trăiesc ca în Evul Mediu, s-au invocat diverse bariere care blocau programele de eradicare a sărăciei energetice extreme, dar cel mai adesea timpul era lăsat să rezolve natural lucrurile adică se aștepta scăderea numărului de case locuite permanent fără energie electrică.

Electrificarea României începută în anul 1950, a fost divizată în anul 1955 în Marea și Mica Electrificare (electrificarea din zonele izolate). Marea electrificare a fost finalizată în anul 1970.

După 74 de ani, Mica Electrificare nu este încă finalizată.

Constituția României prevede la articolul 47 că: ”Statul este obligat (...) să asigure cetățenilor un nivel de trai decent”

2. -imagine fara descriere- (romani-in-intuneric_09424700.jpg)

Pentru cei 11.611 români care stau în întuneric, speranța respectării constituției României a pierit de mult. Acest lucru se întâmplă și din cauză că majoritatea persoanelor adulte au vârstele cuprinse între 50 – 96 de ani, media fiind la limita speranței de viață din România.

Poate că cel mai îngrijorător este faptul că un număr de 4.777 de copii trăiesc în aceste case fără energie electrică. 87% din casele locuite fără energie electrică nu au cadastru, ceea ce face dificilă abordarea instituțională a rezolvării acestei probleme.

3. -imagine fara descriere- (copii_29544500.jpg)

Având în vedere că 64% din persoanele care locuiesc în case fără energie electrică au venituri estimate sub venitul minim per persoană și gospodărie în România, chiar și racordarea acestora la o rețea de distribuție ulterior ar face dificilă plata energiei electrice consumate.

Astfel, construcția de instalații de producere a energiei electrice fotovoltaice rezolvă problema pe termen scurt și lung a caselor fără energie electrică. RNCFEE arată că doar 25% din casele locuite fără energie electrică sunt la o distanță, în linie dreaptă, mai mare de 2 km.

Îngrijorătoare este însă lipsa de interes față de această problemă gravă, doar în 23% din cazuri există sau urmează să se realizeze planuri, strategii, proiecte etc. de electrificare a gospodăriei în următorii 3 ani. O provocare reală este dificultatea accesului la aceste case, în 53% din cazuri accesul la imobilele fără energie electrică este dificil și în 10% nu există drumuri de acces. Județele unde se găsesc cele mai multe case locuite permanent fără energie electrică sunt Covasna, Satu Mare, Suceava și Bistrița-Năsăud.

4. -imagine fara descriere- (planuri-de-electrificare_37152500.jpg)

Analizând modul în care a evoluat situația imobilelor fără energie electrică locuite permanent între anii 2017 și 2024, în județul Alba (singurul județ unde am avut date disponibile), putem estima următoarele: 45% din imobilele fără energie electrică au fost abandonate / părăsite/ distruse în ultimii 7 ani, 74% din persoane au murit/părăsit locuințele în ultimii 7 ani, 16% din imobile neelectrificate au fost electricitate în ultimii 7 ani, media de vârstă a locuitorilor care stau în case neelectrificate a crescut de la 67 la 74 de ani în ultimii 7 ani, analiza statistică arată că în mod natural între 3 – 10 ani toate casele fără energie electrică vor fi abandonate.

5. -imagine fara descriere- (electrificare-case-abandonate_52359700.jpg)

Alternativa rezolvării problemei caselor fără energie, așteptarea decesului oamenilor, este realizarea următoarelor acțiuni propuse de AEI: Program de responsabilitate socială: Energie pentru Viață – Adoptă o Casă fără Energie Electrică de către toate firmele urmare a unor facilități fiscale. Extinderea rețelelor de distribuție a energiei electrice fezabile – Impunerea acestei obligații operatorilor de distribuție în a 5-a perioadă de reglementare. Casa Verde pentru Sărăcie Energetică Extremă – Program derulat de Ministerul Mediului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dolari. Freepik.com
Dragos Anastasiu / Foto: gov.ro
Contabilă la calculator / Foto: Freepik

RO e-Factura a devenit obligatorie pentru aceste entități

RO e-Factura devine obligatorie pentru ONG-uri și...

Alexandru Nazare
ANAF

ANAF urmează să aibă un nou șef

Adrian Nicușor Nica a fost desemnat pentru a prelua conducerea Agenției...

Bancnote
Noile telefoane Nothing
Bogdan Ivan și partenerii kazahi
Bursa de Valori București
Registrul Auto Roman
Ciprian Tătărușanu și Alin Dobre
George-Sergiu Niculescu
Foto: Freepik.com
Stradă din București, noaptea / Foto: Lawrence Krowdeed / Unsplash
Banca Națională a României

Cât aur şi valută are Banca Naţională în rezerve

La 30 iunie 2025, rezervele valutare la Banca Naţională...

DGAF
Foto: Facebook Finanțe Sed Lex
La birou / FOTO: Freepik
Emmanuel Macron / Foto: Banca Mondială / Flickr
Renault / FOTO: Unsplash

Guvernul prorogă RO e-Factura pentru două domenii economice

Guvernul a adoptat, prin Ordonanță de Urgență, abrogarea...

Freepik.com

ANAF intră şi în cimitire: Fraudă cu monumente funerare

ANAF informează că a identificat o fraudă de peste 1,3...

Strângere de mână / FOTO: Freepik

BBVA nu renunţă la preluarea Sabadell

Grupul bancar spaniol BBVA a anunţat luni că va merge...

Bursa / Foto: Freepik
Protest spontan al unor angajați ai ANAF din Cluj-Napoca

pixel