Ce salariu are Elon Musk? Suma este URIAȘĂ

Autor: Dana Mihai
Data actualizării:
Data publicării:
Elon Musk, avertisment: O recesiune este inevitabilă
Elon Musk, avertisment: O recesiune este inevitabilă
Diferențe între veniturile șefilor și salariile angajaților au existat dintotdeauna și sunt considerate normale, în contextul sarcinilor mai complexe și resposabilităților crescute ale celor aflați la conducerea companiilor. Însă, în ultimii ani, diferențele au crescut enorm. Un exemplu clar este cel al lui Elon Musk, care câștigă de peste 40.600 de ori mai mult într-un an decât angajații săi.        

O statistică americană arată că lucrătorii din 50 de companii ar trebui să lucreze cel puțin 1.000 de ani pentru a câștiga veniturile pe care le încasează directorii generali din organizațiile acestora într-un singur an.

În top îl regăsim pe CEO-ul companiei Tesla, Elon Musk, care și-a adjudecat anul trecut venituri în valoare 2,28 miliarde de dolari, suma rezultând din cumularea salariului, ale unor opțiuni pentru acțiuni și alte venituri. Pe de altă parte, salariul mediu în compania Tesla, al cărui fondator este, se ridică la aproximativ 56.000 de dolari pe an, ceea ce înseamnă că Musk bagă în buzunar de 40.668 de ori mai mult decât un lucrător de nivel mediu, într-un an, scrie FastCompany.

Elon Musk s-a răzgândit. Nu mai crede că zborul pe Marte e prea scump

Tesla a anunțat în anii trecuți ca lui Elon Musk, cu o avere de 19,4 miliarde dolari în prezent, era obligat, prin legislația din California, să fie plătit cu salariu minim. Pe de altă parte, cel mai recent raport al grupului confirmă acest lucru “Salariu de bază a lui Elon Musk, CEO al companiei, este în continuare la nivelul impus de legea din California privind salariul minim, însă nu îl accepta nici pe acesta".

Pe locul al doilea, când vine vorba despre de diferențe enorme între veniturile șefului companiei și cele ale angajaților, este Fran Horowitz-Bonadies, CEO al companiei Abercrombie & Fitch, distribuitor de îmbrăcăminte sport pentru tineri. Acesta obține remunerații anuale de 3.660 de ori mai mari decât salariul mediu din cadrul companiei americane.

Diferențe enorme între încasările șefilor și salariul mediu al angajaților din companiile pe care le conduc sunt întâlnite și în alte compani, dintre care putem reaminti lanțul de fast-food McDonald`s, retailerul de fashion Gap sau producătorul de jucării și jocuri Mattel.

De asemenea, directorul general al lanțului de magazine Walmart câștigă de 1.076 de ori mai mult decât veniturile anuale ale unui angajat al companiei. Iar gigantul din retail nu este un caz singular.

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bani într-un portofel
Terminal GNL
ROBOR

Ce se întâmplă cu ratele românilor la final de an

Dobânzile din piața monetară interbancară au rămas la...

Ce riscă firmele de stat care nu își aprobă bugetele la timp

Guvernul introduce un instrument de presiune directă...

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
Liberty Galați, fostul Sidex
Loto
ANAF / Foto: DCBUsiness
Lingouri de aur, argint și cupru
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Ministerul Finanțelor

Execuția bugetară pe 11 luni: deficit de 6,4% din PIB

Execuția bugetului general consolidat s-a încheiat, după...

Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Volodimir Zelenski în timpul discuțiilor cu Donald Trump la Mar-a-Lago
Schimb valutar. Freepik.com
Autostradă în șantier
Fabrică / Foto: Freepik
Testul rachetei de croazieră strategică cu rază lungă
Bani / FOTO: Freepik
Bani
Foto: Freepik.com
Banca Centrală a Austriei
Codul fiscal. Foto: AI - Freepik.com
Mașini în trafic
Centrală pe cărbune / sursa foto: Freepik.com
Harta Europei. Foto: Freepik.com
Foto: Pexels.com
Freepik.com

pixel