Ce se întâmplă cu punctul de amendă în 2023

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Polițist în trafic
Polițist în trafic
Conform legii în vigoare, punctul de amendă ar trebui să fie 10% din salariul minim brut pe țară.

Însă reprezentanții Guvernului vor amâna majorarea acestuia la 300 de lei la cât ar fi trebuit să ajungă de mai mulți ani și va rămâne tot la nivelul de 145, atât cât este ce câțiva ani, respectiv din anul 2017.

Potrivit Codului rutier (OUG nr. 195/2002), punctul-amendă e cel care stă la baza calculului amenzilor rutiere și reprezintă „10% din salariul minim brut”. Ultima oară când a reflectat exact această valoare a fost în 2017. Începând din 2018, an de an, inclusiv anul acesta, punctul-amendă a fost plafonat de Guvern prin ordonanțe succesive la valoarea din 2017, adică de 145 de lei.

În funcție de clasele de sancțiuni prevăzute în Codul rutier, șoferii plătesc pentru contravențiile rutiere amenzi situate la următoarele valori:

clasa I: două sau trei puncte-amendă (290 sau 435 de lei);

clasa a II-a: patru sau cinci puncte-amendă (580 sau 725 de lei);

clasa a III-a: de la șase la opt puncte-amendă (de la 870 la 1.160 de lei);

clasa a IV-a: de la nouă la 20 de puncte-amendă (de la 1.305 la 2.900 de lei);

clasa a V-a: de la 21 la 100 de puncte-amendă (de la 3.045 la 14.500 de lei).

Persoanele fizice pot primi doar amenzile din clasele I-IV, clasa a V-a de sancţiuni fiind valabilă doar pentru persoanele juridice.

Citește și:

Salariul minim brut, 3.000 de lei/lună de la 1 ianuarie 2023. Documentul publicat de Ministerul Muncii

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi de 3.000 de lei/lună de la 1 ianuarie 2023 (proiect).

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la suma de 3.000 de lei lunar, începând cu 1 ianuarie 2023, pentru un program normal de lucru, în medie de 165,333 ore pe lună, ceea ce reprezintă o creştere cu 17,6% faţă de decembrie 2022, potrivit unui proiect de Hotărâre a Guvernului publicat pe site-ul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS). Documentul poate fi studiat dând click aici.

Vor beneficia de majorarea salariului de bază minim un număr de 2.181.134 salariaţi.

"Începând cu data de 1 ianuarie 2023, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 3.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând 18,145 lei/oră", se precizează în proiect.

La 1 ianuarie 2023, Hotărârea Guvernului nr. 1071/2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 950 din 5 octombrie 2021, se abrogă.

Potrivit notei de fundamentare, în prezent, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este stabilit la 2.550 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 167,333 ore, în medie pe lună în anul 2022, reprezentând 15,239 lei/oră, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1071/2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

"Prin prezentul act normativ se propune ca salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată să fie majorat la 3.000 lei lunar începând cu data intrării în vigoare a prezentei Hotărâri de Guvern, ceea ce reprezintă o creştere cu 17,6%, faţă de luna decembrie 2022. În anul 2022, tariful orar este de 15,239 lei/oră pentru un program complet de lucru 167,333 ore pe lună, iar în anul 2023 tariful orar va fi de 18,145 lei/oră pentru un program complet de lucru de 165,333 ore/lună", potrivit proiectului publicat de MMSS.

Pentru anul 2022, durata medie lunară a timpului de muncă, determinată în condiţiile Legii nr. 53/2003 republicată, este de 167,333 ore, iar pentru anul 2023, de 165,333 ore.

"Se estimează că majorarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată va avea efecte pozitive la nivel social prin stimularea ocupării şi prin creşterea puterii de cumpărare a salariaţilor", susţin iniţiatorii în nota de fundamentare. Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel