Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua
Românii nu mai cred în...
"Să ai instrumente bune este necesar, dar trebuie să ai şi voinţa să le foloseşti. Dacă probleme, cum sunt cele din sectorul energetic, inflaţie, putem spune că nu sunt specific româneşti, sunt în contextul european, avem şi probleme pe care le creăm singuri, precum RCA", a spus Chiriţoiu.
El a afirmat că modificarea legislaţiei din sectorul RCA ar fi putut împiedica scumpirile.
"Repet: dacă energia este o problemă europeană şi trebuie să o gestionăm în acest cadru european, RCA este o problemă naţională. N-are nimeni nicio vină în Europa că la noi s-a prăbuşit cel mai mare operator pe piaţa de RCA, că preţurile au crescut, că vedem agitaţie în piaţă. Este doar lipsa voinţei de a lua măsurile potrivite la timpul potrivit. La RCA ştim de mult că legea are hibe, ştim cum putem corecta aceste hibe, dar nu o facem. După care ne mirăm când se întâmplă un dezastru, când avem un eşec, ne mirăm de consecinţe. Eventual mai căutăm şi nişte vinovaţi, ne imaginăm nu ştiu ce carteluri sau nu mai ştiu ce, căutăm ţapi ispăşitori în stânga şi-n dreapta. Ştiam foarte bine problema, ştiam soluţia, dar am refuzat să punem în aplicare soluţia. Asta arată că... Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în sac. Ai instrumente, ai instituţii, dar dacă nu foloseşti aceste instrumente ai consecinţe negative pentru populaţie", a subliniat Chiriţoiu.
Certificatul verde. Este util sau nu? Răspunsul, formulat de autorii unui studiu
Întrebat cine a blocat modificarea legislaţiei RCA şi de ce, el a răspuns: "Amendamentele discutate în Parlament nu au fost adoptate, nu ştiu de ce. Sper să intervină Guvernul prin ordonanţă de urgenţă".
Preşedintele Concurenţei a mai spus că statul a intervenit masiv în economie în ultima vreme, justificat, ca urmare a crizei pandemice, ceea ce poate crea o obişnuinţă.
"Mi-e frică că am obişnuit populaţia că statul poate să facă orice, pentru că a fost o perioadă cu o intervenţie extraordinară a statului în economie şi mi-e teamă ca asta să nu genereze aşteptări nerealiste, să ajungem la populism, să credem în soluţii-minune, vine statul şi aruncă cu bani în stânga şi-n dreapta", a adăugat Chiriţoiu.
Lucruri care au avut sens în pandemie nu mai are sens acum, când suntem în revenire.
"Acum ieşim din politicile de criză şi ne ducem spre cele normale. Sunt optimist, cred că avem, prin PNRR, avem un instrument cu schimbări bine gândite şi avem şi resursele. Dacă ne ţinem cu seriozitate de implementarea acestor măsuri, putem face ca economia românească să meargă mai bine decât acum", a precizat preşedintele Concurenţei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Românii nu mai cred în...
Curs valutar BNR, 16 decembrie...
Numeroase obligaţii fiscale...
Averea netă a miliardarului...
ANAF a dat publicităţii...
România se poziționează în...
Vânzarea bunurilor personale...
Kaufland România anunță programul de funcționare al...
Decalajul de încasare a TVA a...
Președintele României a semnat...
Anunţul momentului de la Casa...
Negocierile de pace dintre...
Programul Rabla Auto 2025 se...
Ford reduce drastic gama de vehicule electrice.
Un investitor în bitcoin vrea...
Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...
Producătorul german Quantum...
Bruxelles ia în calcul...
Moneda națională a înregistrat...
Creşterea accentuată a...
Criza energetică declanșată în...
Ministerul Finanțelor...
Producția industrială a...
Veşti bune pentru românii care au credite în lei...